15.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

FOTO Remorca unui autocamion, distrusă de foc într-o parcare pe A1

Cele mai citite

Un autocamion a luat foc, luni dimineața, în jurul orei 4, într-o parcare de pe A1, în zona localității Cunța. Remorca autocamionului a fost distrusă în totalitate.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, în sprijin au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba pentru stingerea focului. 

Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La sosirea pompierilor, capul tractor era îndepărtat de remorca ansamblului. De asemenea, au fost îndepărtate și celelalte autovehicule din parcare. 

Incendiul a fost lichidat fără probleme. Remorca autocamionului a ars în totalitate, împreună cu încărcătura sa. Acesta transporta materiale de hârtie și materiale plastice. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, incendiul a pornit cel mai probabil de la o roată din spatele remorcii, cauza probabilă fiind stabilită ca fiind producerea unui efect termic.

FOTO: ISU Sibiu

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Retrospectivă. Primarii Sibiului 1990 – 2024

Activitatea Primăriei Sibiu, după Revoluția din 1989, se împarte în două perioade distincte: înainte și după Klaus Iohannis, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect