Proiect important câștigat recent de către Primăria Tîrnava. În parteneriat cu Centrul European al Romilor, Consiliul Județean Sibiu și alte două societăți comerciale, reprezentanții primăriei din Tîrnava vor derula în următorii 3 ani un proiect de incluziune socială a persoanelor de etnie romă. Proiectul se adresează atât persoanelor adulte, cât și copiilor. Aceștia din urmă vor participa la diferite activități, atât școlare cât și care privesc viața de zi cu zi, în timp ce adulții urmează să fie școlarizați și calificați într-o meserie, iar cei care vor dori să își înființeze o firmă vor fi sprijiniți în acest sens. Valoarea totală a proiectului este de peste 3,2 milioane de euro.
„Am câștigat recent un proiect în parteneriat cu Centrul European pentru Integrarea Romilor, Consiliul Județean Sibiu și încă două societăți comerciale. Este vorba despre un proiect în valoare de 3.260.000 de euro pe incluziune socială. E un proiect amplu care se va desfășura timp de 3 ani de zile și se axează pe cei de etnie romă. Încercăm să îmbunătățim calitatea vieții lor, să îi școlarizăm, să îi calificăm în diferite meserii și să pornim pe un drum în care ulterior ei să aibă și beneficii, adică să câștige un ban, să înființeze firme, dacă este posibil. Proiectul se adresează atât copiilor cât și adulților de ernie romă, toți cei care au nevoie de ajutor din partea Uniunii Europene, este un proiect de incluziune socială. Practic încercăm să îi includem și pe ei în rândul oamenilor obșinuiți”, a precizat primarul din Tîrnava, Norbert Pleiner.