Connect with us

Sport

Luptă la fileu

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Întâlnirea din primul tur al Cupei Davis dintre România şi Rusia se joacă atât pe teren cât şi în afara acestuia. De la locul de desfăşurare şi până la condiţiile de cazare a oficialilor celor două echipe se duce o luptă strânsă. Primul �meci� s-a disputat între Sibiu şi Braşov. Aceste două oraşe au fost propuse de Federaţia Română de Tenis pentru desfăşurarea Cupei Davis, iar inspectorul Federaţiei Internaţionale de Tenis a dat cştig de cauză Sibiului, după ce a vizitat Sala Transilvania. Astfel, pasionaţii tenisului au ocazia să susţină echipa României între 6 şi 8 martie, la Sibiu. Până atunci, însă, se mai dispută o partidă. Hotelurile sibiene se întrec în oferte pentru cazarea celor două echipe şi pentru asigurarea condiţiilor cerute de oficiali. Dacă în cazul echipei României lucrurile par să fie clare, oficialii români alegând un hotel cu tradiţie din centrul oraşului, echipa Rusiei încă oscilează, potrivit unor surse care au decis să ră­mână sub protecţia anonimatului. Meciul dintre hotelul central, la care sunt cazaţi şi românii, şi un alt hotel, de la marginea Sibiului, nu şi-a desemnat încă un învingător. Cea mai importantă întâlnire rămâne totuşi cea a sportivilor. Ultima oară când România a jucat în Cupa Davis la Sibiu, în 2008, nu a fost nicidecum cu noroc. Românii au pierdut cu 5-0 în faţa reprezentativei Franţei. Tot atunci, în urma unor probleme cu privire la cheltuielile exagerate pentru or­ganizarea partidei, preşedintele Fe­deraţiei Române de Tenis de pe atunci, Ilie Năstase, a demisionat din funcţie. (B.A.)

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

FC Hermannstadt a reuşit să învingă la scor de tenis Dacia Unirea Brăila

Avatar

Publicat

pe

FC Hermannstadt a făcut instrucţie cu Dacia Unirera Brăila, sâmbătă, la Mediaş, reuşind să se impună cu un categoric 6-0.

Sibienii au condus la pauză cu 1-0, însă s-au dezlănţuit în repreiza secundă., În prepriza a doua, elevii lui Florentin Petre s-au prăbușit și au încasat cinci goluri. Pentru FC Hermannstadt au marcat Buhăcianu în minutele 37 şi 70, Silviu Balaure în minutele 8 şi 90+2, Popescu în minutul 67, şi Sîntean în minutul 83.

PUBLICITATE

Marius Măldărășanu, antrenorul lui FC Hermannstadt, a fost extrem de inspirat azi. În partea secundă i-a introdus pe Balaure, Popescu și Sîntean, iat toți trei au marcat.

FOTO: Facebook.com/FC Hermannstadt

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Judeţ

Gaz Metan a câştigat cu Rapid după 5 înfrângeri consecutive

Avatar

Publicat

pe

După 5 înfrângeri consecutive, Gaz Metan a câştigat, vineri seara, la limită, cu Rapid Bucureşti. Ilie Poenaru. noul tehnician al medieşenilor, a debutat astfel cu o victorie.

Gaz Metan a deschis scorul în minutul 7 al partidei de pe Arena Națională. Ronaldo Deaconu a executat o lovitură de colț de pe partea dreaptă, iar Yuri Matias a înscris cu o lovitură de cap. Rapid a egalat peste doar trei minute, atunci când Alexandru Albu a marcat direct dintr-o lovitură liberă de la circa 20 de metri.

PUBLICITATE

În minutul 18, Gabriel de Moura a centrat de pe partea dreaptă, Christian Irobiso a trimis mingea cu capul dar portarul Horațiu Moldovan a reușit să prindă mingea. Peste alte șase minute, portarul Octavian Vîlceanu a reținut în doi timp șutul lui Nicolae Carnat.

În minutul 51, Ljuban Crepulja a șutat de la peste 20 de metri, portarul Octavian Vîlceanu a deviat mingea care a lovit bara transversală și a ieșit în corner. În minutul 51, Ljuban Crepulja a șutat de la peste 20 de metri, portarul Octavian Vîlceanu a deviat mingea care a lovit bara transversală și a ieșit în corner.

Gaz Metan a dat lovitura în minutul 76 atunci când Ronaldo Deaconu l-a deschis foarte bine pe Vlad Morar în adâncime, iar acesta l-a lobat pe Horațiu Moldovan și a înscris. În urma acestui rezultat, medieşenii acumulează 7 puncte în clasamentul Ligii I.

PUBLICITATE

Pentru Gaz Metan urmează partida din 16-imile Cupei României împotriva Concordiei Chiajna. Partida este programată miercuri, 22 septembrie, de la ora 16:30.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Judeţ

Gaz Metan Mediaş şi-a găsit antrenor după despărţirea de Mihai Teja

Avatar

Publicat

pe

Gaz Metan Mediaş şi-a găsit antrenor la doar câteva zile distanţă după ce oficialii grupării medieşene au încheiat conturile cu fostul tehnician Mihai Teja.

Ilie Poenaru, fost antrenor al formaţiei Academica Clinceni, va conduce formaţia medieşeană până în vara anului viitor. Ilie Poenaru a reuşit sezonul trecut să ajungă cu Academica Clinceni în play-off-ul Ligii I, fiind una dintre surprizele campionatului.

PUBLICITATE

Conducerea clubului Gaz Metan și tehnicianul Mihai Teja au ajuns la o înțelegere privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului acestuia. Alături de acesta au plecat de la echipă și antrenorul secund Eusebiu Tudor, dar și analistul video Mircea Diaconescu.

Gaz Metan ocupă în acest moment penultimul loc în clasamentul Ligii I cu doar 4 puncte. În ultimele două etape medieşenii au pierdut pe teren propriu cu UTA Arad, scor 0-1 şi cu FC Voluntari, scor 1-2.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE