Connect with us

Judeţ

“Moș Crăciun pentru bunicii noștri” ajunge și în acest an la sute de vârstnici

Avatar

Publicat

pe

“Moș Crăciun pentru bunicii noștri” este titlul campaniei realizată de către Școala Postliceală Auxila Mediaș și profesorul Casandra Irimie.

Până în 15 decembrie, toți cei interesați pot pregăti pachete cu alimente, fructe, dulciuri sau alte produse specifice Crăciunului, care vor fi oferite unui număr de aproximativ 300 de vârstnici în preajma Sărbătorilor de Iarnă.

Este al cincilea an în care profesorul Casandra Irimie organizează o astfel de campanie în preajma Crăciunului. Cei care doresc să ajute la această campanie sunt așteptați cu un pachet cu alimente la sediul Școlii Postliceale Auxila Mediaș, în incinta SNG Mediaș, de luni până vineri, între orele 9 și 15. Campania “Moș Crăciun pentru bunicii noștri” a început în această săptămână și se va desfășura până la jumătatea lunii decembrie.

PUBLICITATE

“Încercăm să facem niște pachete care să conțină alimente, ceva dulciuri, prăjituri, fructe și vrem să le facem Crăciunul un pic mai bun și un pic mai bogat. Cine vrea să ne ajute este rugat să vină la sediul școlii noastre, în cadrul Școlii Naționale de Gaz, la demisol, zilnic de luni până vineri între orele 9-15, cu un pachețel sau cu ce vrea fiecare să ne ajute. Campania va dura până în data de 15 decembrie. Campania se numește “Moș Crăciun pentru bunicii noștri” pentru că fiecare vârstnic ar trebui să fie bunicul cuiva, iar dacă nu este, să fie al nostru”, a spus profesorul Casandra Irimie.

PUBLICITATE

Comunicate de presa

Trei localităţi din judeţul Sibiu, fără energie electrică

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

MIERCURI 29 SEPTEMBRIE

PUBLICITATE

· între orele 9-17 în GHERDEAL, strada: PRINCIPALA ; BRUIU, fosta ferma Cicarlia.

· între orele 8-14 în RASINARI, strazile: OLARILOR; FIERULUI; SEVERIN PROF.; GATERULUI; BRATU POPA.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

Weekend plin de şoferi băuţi în Sibiu şi judeţ

Avatar

Publicat

pe

A fost weekend-ul şoferilor băuţi, atât în municipiul Sibiu cât şi pe şoselele din judeţ. Mulţi conducători auto au fost prinşi la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, rezultatele indicate de aparatele alcooltest fiind în unele cazuri foarte mari.

În Tălmaciu, pe Drumul Comunal 61, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,05 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

PUBLICITATE

Pe Drumul Judeţean 141B, în localitatea Șaroșu pe Târnave, un alt șofer a fost depistat conducând un autoturism și având un rezultat pozitiv pe etilometru. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Biertan, a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,77 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sâmbătă, seria șoferilor descoperiţi sub influența alcoolului a continuat în municipiul Sibiu, pe Calea Dumbrăvii, unde un rășinărean în vârstă de 51 de ani a fost depistat la volan având o concentrație de 1,01 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Rășinari, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, un localnic în vârstă de 39 de ani a pierdut controlul direcției de deplasarea și a intrat în coliziune ușoară cu un imobil. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a bărbatului a rezultat într-o concentrație de 0,88 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

PUBLICITATE

Pe Drumul Judeţean 105G, în localitatea Sadu, un alt conducător auto a fost depistat sub influența alcoolului. Testarea alcoolscopică a șoferului, localnic în vârstă de 56 de ani, a indicat o valoare de 0,65 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Mediașul se asociază cu localitățile din nordul județului pentru înființarea zonei metropolitane

Avatar

Publicat

pe

Consilierii locali din Mediaș vor discuta, miercuri, în cadrul unei ședințe ordinare un proiect de hotărâre care se referă la asocierea municipiului de pe Târnava Mare cu localitățile limitrofe în vederea constituirii unei asociații de Dezvoltare Intercomunitară-Zonă Metropolitană.

În acest moment, localitățile din jurul Mediașului colaborează în cadrul a trei asociații de dezvoltare intercomunitară în domeniile transporturi, gestionarea deșeurilor și al apei și canalizării. O zonă metropolitană înseamnă în mod concret o asociere între municipii de rangul I și II cu localitățile urbane și rurale aflate în apropiere, la distanțe de până la 30 kilometri, între care s-au dezvoltat relații de cooperare pe multiple planuri. România are în acest moment 22 zone metropolitane.

PUBLICITATE

Avantajele unei zone metropolitane ar conduce la rezolvarea mai rapidă și facilă a problemelor municipiilor și localităților din vecinătate. Concret, unitățile administrativ teritoriale componente ar lucra împreună pentru soluționarea nevoilor și problemelor cu care se confruntă și în egală măsură ar putea accesa mai ușor fonduri europene pentru dezvoltare.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE