Connect with us

Dezvoltare personală

Neurochirurg sibian, la Rotterdam: Pentru tine, e o nouă zi la serviciu, pentru pacientul tău, operația e cea mai importantă zi din viața lui

Diana Stancovici

Publicat

pe

La doar 29 de ani, Victor Volovici poate fi considerat unul dintre medicii de viitor. A reușit să acceadă într-un spital din Rotterdam, unul dintre cele mai mari centre de tumori din Europa și care a fost, în anul 2012, cea mai bună unitate clinică din Europa. Lucrează cu neurochirurgi de top și a învățat extrem de multe de la aceștia. I-a învățat, la rândul său, pe unii dintre ei, tehnicile microchirurgiei pe care le-a deprins la București, la Spitalul Floreasca, și pe le-a perfecționat umblând prin lume, iar împreună cu mentorul său din Olanda a ajuns să facă bypass cerebral, operații extrem de complexe care se fac în puține locuri din lume. Spune despre el că este produsul părinților care l-au susținut în tot ce a vrut să facă, dar și al profesorilor care l-au îndrumat până acum. A învățat în Olanda un lucru esențial, că pentru el, ca medic, operația e o nouă zi la serviciu, pentru pacientul său însă este cea mai importantă zi din viață.

Victor Volovici a fost un copil ca oricere altul. Și-a petrecut copilăria alături de părinți și bunici, având bucurii și amintiri frumoase cu fiecare în parte. A urmat Școala 15 din Sibiu, iar apoi Colegiul „Gheorghe Lazăr”. N-a știut de la început că vrea să devină medic, dar a întâlnit profesori care i-au deschis apetitul pentru Biologie Anatomie și tot ce înseamnă corpul omenesc.

PUBLICITATE

„Țin minte că profesoara de Biologie, care era și diriginta mea, era foarte severă, dar îi plăcea să predea. Cam prin clasa a VI-a – a VII-a, la o disecție, a fost primul moment în care m-am gândit că e interesant”, povestește Victor.

Nici în anii de liceu n-a știut că vrea să facă Medicina. Îl tentau și Informatica și Engleza și a participat la patru olimpiade naționale, la trei materii diferite: Biologie, Engleză și Informatică. Și în liceu a găsit un profesor dedicat la Anatomie și, în clasa a XI-a, a decis ca va urma Medicina.

A studiat la București, dar n-a știut din prima că vrea să fie neurochirurg, cochetând cu mai multe specializări.

PUBLICITATE

„Am descoperit că am aplicare pentru sutura vaselor sub un milimetru, iar asta ajunge să definească ceea ce fac acum, ceea ce îmi place foarte mult, de altfel. De la început, nu aveam nicio idee când m-am dus acolo că o să aibă vreo relevanță în viitorul meu faptul că eu mă duc în laboratorul de la Floreasca. În momentul acela, microchirurgia era legată de Chirurgia plastică. Chiar și în momentul acesta, chirurgii plastici sunt cei care fac microchirurgie pentru că fac transferuri de țesuturi. Eu nu vroiam să fac Chirurgie plastică. Asta știam sută la sută. Pentru mine, nu era o opțiune, doar că îmi plăcea foarte mult să lucrez microchirurgie”, povestește tânărul medic.

A realizat, lucrând cu medicul Dragoș Zamfirescu, că ar putea face neurochirurgie și, odată luată această decizie, s-a decis să vadă cum operează somitățile în domeniu, a călătorit mult și a văzut medici de renume operând.

„În continuare îmi place să văd cum operează fiecare, cum face un anumit pas, de ce face un anumit pas și să iei de la fiecare câte o bucățică, apoi să îți faci stilul tău. Asta cred că este ideea unui chirurg de succes”, spune neurochirurgul sibian.

PUBLICITATE

În încercarea sa de a se perfecționa a luat legătura cu un medic din Rotterdam, pe care dorea să-l vadă operând. Medicul l-a acceptat, deși, avea să afle abia mai târziu, era un lucru „ciudat” ca în secția respectivă să existe un străin. După o perioadă, profesorul i-a spus că ar vrea să-l aibă rezident, dacă se decide să rămână și să învețe limba. Într-un final, a luat decizia de a rămâne, dar n-a fost deloc ușor. În Olanda, Pediatria este cea mai solicitată specializare, la rezidențiat fiind 20 de candidați pe un loc, urmată de Neurochirurgie, unde sunt 16 candidați pe un loc.

A reușit însă, iar acum face și rezidențiatul și doctoratul în același timp.

„Oamenii vor să le demonstrezi că poți să vorbești cu pacientul, că pacientul are încredere în tine și că vrea ca tu să fii doctorul lui. Noi ne petrecem cea mai mare parte a timpului operând, doar că nu asta este esența. Suntem unul dintre cele mai mari centre de tumori cerebrale din Europa și punem foarte mult preț pe relația cu pacientul care trebuie să fie foarte strânsă, în sensul încrederii. Pacientul trebuie să înțeleagă și să aibă încredere în medici lui toți. Ești dator să explici pacientului și să-l faci să înțeleagă absolut tot ceea ce urmează să se întâmple, mai ales în Neurochirurgie unde, dacă ajungi să te operezi, urmează ca totul să se schimbe fundamental”, explică Victor.

PUBLICITATE

A învățat în Olanda să se aplece cu respect asupra pacientului și nevoilor acestuia.

„Noi avem o vorbă: «pentru tine, ca medic chirurg, este încă o zi la serviciu, pentru pacientul tău, operația este cea mai importantă zi din viața lui». Nu trebuie să te comporți ca și când ai încă o zi la muncă, ci trebuie să te comporți cu același respect pentru faptul că este cea mai importantă zi din viața pacientului tău. Nu poți să transformi Neurochirurgia într-o meserie pe bandă rulantă unde să facem producție. Evident, este important să operezi mult, dar este important și să te apleci cu respect asupra importanței pe care o are ziua respectivă în ceea ce înseamnă viața pacientului. Altfel, dacă nu faci asta, ai greșit o parte din vocația fundamentală, un principiu esențial al funcției de medic și al motivului pentru care ești pus acolo”, spune Victor Volovici.

Și-a adus și el contribuția la munca din spitalul la care este angajat. I-a învățat pe medicii cu care lucrează tehnica suturării vaselor mai mici de un milimetru și, astfel, au ajuns să facă operații de bypass cerebral care se fac în destul de puține locuri din lume.

PUBLICITATE

”La un bypass trebuie să te pregătești pentru cea mai rea situație. Trebuie să pornești de la ideea că nu există nicio garanție că ceea ce o să găsești în intraoperator seamănă cu ceea ce crezi sau speri tu că este acolo”, spune Victor, care a realizat, împreună cu echipa, zece operații de bypass cerebral până acum.

Tânărul sibian face parte dintr-o echipă de medici pe care-i preocupă viitorul neurochirurgiei vasculare. Întrucât medicina a evoluat, iar cazurile ușoare pot fi rezolvate fără operație, e foarte greu să mai găsești tineri care să-și dorească să lucreze în acest domeniu. Aici nu mai există cazuri de începători, iar un medic aflat la început de drum, rareori își dorește cazuri extrem de complicate pe care e posibil să nu reușească să le rezolve.
În aceste condiții, medicina mondială are o provocare: care să fie noua paragigmă de învățare. Cum să fie pregătiți medicii pentru aceste provocări cărora ar trebui să le facă față.

Specialiștii au însă și o altă provocare: cum să rezolve sutura vaselor mai mici de 0,5 milimetri.

PUBLICITATE

„Există un tip de bypass care nu se face încă deloc. Super microchirurgie se numește – vase sub 0,5 milimetri, vasele care sunt pe fața anterioară a trunchiului cerebral. Niște vase la care este foarte greu de ajuns și care sunt foarte greu de suturat pentru că, fiind sub 0,5 mm, e incredibil de complicat. Practic, sub creier trebuie să operezi vase sub 0,5 mm. Din punctul meu de vedere, pentru viitorul îndepărtat acesta este lucrul pe care aș vrea să-l fac împreună cu ceilalți pentru că există o patologie de neurochirurgie vasculară pe care nu o putem rezolva. Apare la oameni tineri, se numesc anevrisme fusiforme de arteră bazilară, care au o prognoză aproape la fel de proastă ca și cancerul cerebral. Este o boală benignă care apare la oameni tineri și pe care nu o putem rezolva cu nimic din ceea ce avem acum. Ăsta ar putea să fie viitorul și se fac cercetări în acest sens”, mai spune Victor.

L-am întrebat care este cheia succesului unui medic tânăr într-un spital mare din Europa și spune că nu există o rețetă.

„După rezidențiat, trebuie să demonstrezi că ești la fel de valoros și singur, așa cum ești cu echipa, și trebuie să demonstrezi că poți să zbori cu stolul și nu doar de capul tău, făcând piruete. (…) Lucrul pe care îl apreciază cu adevărat străinii nu este neapărat genialitatea, dar caută să te apleci cu seriozitate asupra unui subiect, să-l tratezi fără superficialitate, fără fușereală. Nu există neapărat o rețetă corectă pentru că fiecare e foarte important să se dezvolte așa cum este el. Nu trebuie să te schimbi. (…) Nu le plac neapărat starurile, un om care face tot. În ziua de astăzi, vă spun sincer, nu mai există un One Man Show. Timpul lor a trecut, nu mai poți să fii tu o insulă și toți oamenii din jurul tău să plutească în derivă pentru că tu ești șeful. E vorba de lucrul în echipă și lucru în echipă nu înseamnă ipocrizie și nici nu trebuie să-l placi pe cel cu care lucrezi, dar trebuie să fii în stare să lucrezi bine cu el”, spune Victor, care, cel puțin deocamdată, nu aree de gând să revină definitiv în România.

PUBLICITATE

PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dezvoltare personală

Daniel Dines, cel mai bogat român: „E stupid să te chinui să strângi bani toată viața pentru o vacanță”

Avatar

Publicat

pe

„Am trăit în sărăcie la 20 de ani, am trăit ca un american de clasă medie, la Microsoft, după întoarcerea în România am trăit cu 2000 de dolari pe lună, în următorii 10 ani.” Aceasta este povestea pe scurt a lui Daniel Dines, omul care se află în spatele cele mai valoroase companii românești. Un interviu acordat publicației sifted.eu scoate la iveală un om normal, care a trecut prin multe, dar care are o pasiune imensă pentru ceea ce face.

Lecții de viață cu cel mai bogat român al momentului, așa ar putea să se numească interviul pe care l-a acordat Daniel Dines, cel care a fondat UiPath, companie de tehnologie evaluată acum pe piață la peste 20 de miliarde de dolari, jurnaliștilor de la sifted.eu. Un interviu nonconformist, în biroul din București, acolo unde un bucătar personal le-a adus celor doi, afaceristului și jurnalistului, mâncarea, pe masa la care lucrează Dines.

PUBLICITATE

„Nu merită să te chinui toată viața ca să strângi bani pentru o vacanță drăguță, ăsta e cel mai stupid lucru din lume”, spune Daniel Dines, încercând mai degrabă să-și caracterizeze propria viață, decât să dea sfaturi altora. Are doar 49 de ani, a înființat firma UiPath acum 15 ani și recunoaște că a avut parte de numeroase piedici în cariera sa. Nu puține au fost momentele în care a vrut să renunțe, dar a găsit resurse să meargă mai departe. De la sfârșitul anului trecut, Daniel Dines este catalogat drept cea mai bogată persoană din România, cu o avere netă estimată la circa 8 miliarde de dolari.

Chiar dacă mulți s-ar mândri cu un astfel de titlu, Dines spune că mai mult l-a dezavantajat. Asta s-a întâmplat în mare parte din cauza presei, care s-a concentrat doar pe noul său statut și pe UiPath, cea mai mare companie din România.

Pandemia i-a schimbat mult ritmul actual de viață: dacă înainte călătorea mult, acum majoritatea timpului îl petrece în România. Niciodată nu a stat mai mult de două săptămâni în același loc, călătorind pe marile continente și fiind surprins de pandemie chiar în New York.

PUBLICITATE

Dines a crescut în Onești, Bacău, unde spune că a trăit cele mai frumoase clipe din viața sa. Crescut mai mult de bunici, el a plecat la București în 1990, pentru a studia matematica și informatica. Realitatea României proaspăt ieșită din comunism l-a lovit pe Dines mai mult decât se aștepta. A fost surprins într-un mod neplăcut de modul în care se desfășurau cursurile „Am fost la câteva cursuri, a fost groaznic. Acești profesori comuniști, această atmosferă, nu vă puteți imagina cât de plictisitor a fost totul. Scriau doar formule pe tablă. A fost foarte neinspirat, așa că, după câteva săptămâni, nu m-am mai dus deloc. Mi-am luat diploma, dar practic am mers doar la examene”.

În 2000, a hotărât că e mai bine pentru el să se mute în Seattle și să lucreze la Microsoft. Chiar dacă mulți pleacă să-și împlinească visul american, Dines nu a plecat niciodată cu gândul de a se stabili în Statele Unite. După numai cinci ani, s-a întors în România cu planuri mari.

Cum a luat naștere UiPath

PUBLICITATE

UiPath s-a numit inițial DeskOver, dar a avut o ascensiune lentă la început. În ciuda experienței pe care o avea Dines și a faptului că știa cât de valoroase sunt serviciile lor, firma a început să crească abia începând cu 2012. Acum își dorește să facă din UiPath un fel de Google sau Facebook în România.

Anul 2012 a fost un veritabil punct de cotitură pentru Dines, când un manager de la Microsoft s-a mutat la Amazon și i-a oferit un job. A luat decizia de a lupta pentru propria firmă, iar în 2015 i-a schimbat numele în UiPath. Imediat după aceea, a primit prima rundă de finanțare, 1,6 milioane de dolari, de la Earlybird’s Digital East.

,,Mereu am avut o tehnologie bună și știam asta. După 10 ani fără noroc am dat peste cel mai mare noroc din lume. S-a simțit ca atunci când zbori pe spatele unui unicorn”, rememorează Dines momentele în care a cunoscut succesul.

PUBLICITATE

UiPath și România

Chiar dacă are birouri în peste 40 de țări și un sediu principal la New York, Dines nu a renunțat la România. O treime din angajații UiPath sunt români și își propune să facă din București un centru pentru talentele europene. „Cel puțin jumătate din oamenii alături de care am crescut au părăsit România”, explică Dines de ce este decis să facă mai mult pentru a-i păstra pe români în țară.

În opinia lui, românii sunt muncitori foarte buni, dar care nu sunt încă dispuși să își asume prea multe riscuri. Are și un exemplu bun pentru a-și susține punctul de vedere.

PUBLICITATE

,,Vicepreședintele nostru pe partea de inginerie din București lucra cu un tip pe care l-a rugat să vină la noi. Era anul 2017 – 2018. Tipul câștiga 2000 – 3000 de euro pe lună. N-a vrut să vină. Îți dai seama câți bani ar fi câștigat acest tip dacă s-ar fi alăturat UiPath? Dacă aș fi în locul lui, m-aș uita în oglindă în fiecare zi și m-aș întreba de ce am făcut asta”.

Daniel Dines are totuși o perspectivă foarte diferită asupra banilor. Filosofia sa de viață este una care se potrivește cu felul în care a crescut. „Am descoperit că cele mai bune lucruri pe care le poți cumpăra în această lume nu sunt bunurile. Este mentoratul și sfaturile unor oameni mari”.

Chiar dacă își plătește propriul bucătar, nu înseamnă că nu este un om simplu. Preferă tricourile sport, în detrimentul hainelor scumpe.

PUBLICITATE

Nici nu crede într-o dinastie în care să lase copiilor moștenire toți banii și vrea să doneze mare parte din averea sa. A înființat o fundație care ajută copiii defavorizați din România și crede că un astfel de act de caritate este ceva normal. Îl cataloghează ca fiind ,,o taxă care trebuie plătită”.

Altfel, este un om cât se poate de normal. „Îmi place mâncarea bună și să beau un vin bun sau whisky”, spune miliardarul român.

Daniel Dines a intrat oficial în topul miliardarilor lumii pe locul 346, depășindu-l pe celebrul George Soros.

PUBLICITATE

SURSA: sifted.eu

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Dezvoltare personală

Tehnici și strategii de comunicare, explicate într-un webinar gratuit

Andra Marinescu

Publicat

pe

Clubul Petrecăreților Inteligenți din Sibiu îi invită pe sibieni și nu numai luni, 6 aprilie, de la ora 19.30, să participe la un webinar gratuit dedicat comunicării și vorbitului în public.
“Ai simțit vreodată că nu reușești să te faci înțeles? Ai simțit că în mintea ta mesajul este foarte clar, însă pentru ceilalți nu a avut sens? Ți s-a întâmplat să fii provocat să vorbești în fața oamenilor și să fii copleșit de emoții și frici? Dacă răspunsul este DA la vreuna dintre aceste întrebări, avem o veste bună pentru tine: aceste abilități se pot
dezvolta și îmbunătăți. Toate acestea nu țin de un talent înnăscut.Te invităm să participi la acest webinar pentru a primi răspunsuri la întrebările care te preocupă, pentru a afla cum poți să pui bazele relațiilor cu cei din jurul tău și pentru a afla strategii de îmbunătățire a discursului. Da, comunicarea înseamnă conectare, iar conectarea înseamnă influență. Află cum te poți conecta cu oamenii și cum poți avea un impact pozitiv asupra lor, înscriindu-te la webinar”, spun organizatorii.
Înscrierile se fac pe https://forms.gle/X5nF8wvr6kh3CZmF6.

CITEȘTE MAI MULT

Dezvoltare personală

Povestea „Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși” sau atunci când copiii învață despre viață

Raluca Buduşan

Publicat

pe

Rezultatele testelor PISA, o evaluare a învățământului din mai multe țări ale lumii, arată că în România patru din 10 elevi nu știu să folosească ceea ce învață în școală și în viața de zi cu zi. Ei se numesc analfabeți funcțional. Ei bine, în săptămâna în care au fost făcute publice aceste rezultate, am mers în localitatea Ruși, din comuna Slimnic, să cunosc zeci de cavaleri templieri curajoși care, pe lângă școală, se implică în proiecte frumoase și premiate, alături de doi dintre profesorii lor. Ultimul dintre proiectele acestor copii minunați este o grădină verde, o seră de legume pe care o cultivă și o îngrijesc. Când legumele vor fi gata, acestea vor merge către un restaurant din Sibiu. Povestea lor poate inspira orice cadru didactic, orice părinte și orice copil.

La Ruși am ajuns într-o după-amiază de marți, pe lumina roșiatică, difuză, a iernii care fugărește soarele mai devreme spre asfințit. Furați de peisaj, am cam trecut cu șapte kilometri de localitate și am fost nevoiți să ne întoarcem. „Bine că n-am realizat la Mediaș că Turnul Înclinat din Ruși a rămas mult în spatele nostru”, i-am spus zâmbind lui Ovidiu, fotograful nostru. Într-un final, am ajuns la destinație. Școla Gimnazială din Ruși este o structură a celei din Slimnic. O clădire simplă, cu pereți scorojiți și uitată undeva, în timp, de autorități, așa cum se întâmplă cu multe unități de învățământ din țara noastră. Dar nu de asta venisem. Ne-au întâmpinat cu mare bucurie cei doi profesori. Cosmin Simtion, profesor de istorie, și Bogdan Mira, profesor de română, iar povestea tinerilor cavaleri a început să curgă.

Aproximativ 40 de elevi din clasele gimnaziale sunt membri ai Asociației „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși”. Practic, toți copiii claselor V-VIII ai structurii școlare și câțiva elevi de la Slimnic. Asociația face parte din rețeaua grupurilor GreenIMPACT, care, la rândul lor, sunt sub auspiciile Organizației „Noi Orizonturi” din Cluj și s-au înființat în februarie 2018. Copiii nu ajung din prima cavaleri. În clasa a V-a sunt scutieri și devin cavaleri din clasa a VI-a, dacă demonstrează că sunt vrednici de acest titlu. Ei sunt bine structurați și fiecare are misiunea lui în cadrul asociației. Există un stegar, un vistier și sunt împărțiți pe bresle, în funcție de materialele pe care le lucrează (piele, lemn sau textil). Scopul principal este unul cum nu se poate mai frumos: conservarea și promovarea patrimoniului local. „Pentru a face Turnul înclinat din Ruși cunoscut în lume”, așa cum a strigat tare Bogdan Tăvală, unul dintre cavaleri. Zâmbesc și acum, când scriu, pentru că mi-l amintesc. Un băiețel brunet, cu ochelari, în spatele cărora se ascundea o privire însuflețită de determinare. Atât de drag îmi era de dârzenia lui! Toți copiii – cavaleri fac parte voluntar din asociație. Garanție stă entuziasmul și implicarea lor. Pereții sărăcăcioși ai școlii sunt însuflețiți de zecile de diplome obținute de copii într-un timp relativ scurt prin toate proiectele la care au lucrat. Și multe dintre ele sunt încă în derulare.

Școala din Ruși este templul cavalerilor

„Ne dorim să facem în școală un muzeu”, spune profesorul de istorie și ne arată o mulțime de obiecte vechi de pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri, expuse cu grijă, pe câteva rafturi. „Se va numi Obiceiuri și tradiții. Obiectele sunt aduse de copii. Fiecare dintre noi a adus ce a găsit mai vechi pe acasă. Le-am găsit prăfuite prin poduri, iar colegul meu s-a ocupat de restaurare. O să încercăm să facem rost de finanțare pentru vitrine, pentru manechine pe care să stea costumele populare și pentru renovare”, ne mai spune profesorul de istorie. Pe un alt raft stau la loc de cinste trofeele obținute de neînfricații cavaleri. Primul dintre ele a fost obținut la nici un an de la înființare. A fost pentru că au reușit să obțină avizele necesare pentru a pune un panou informativ și o săgeată de ghidare pentru turiști la Turnul înclinat din Ruși. Nu existau până în acel moment. Tot ei sunt cei care au obținut și „Diploma centenarului”. Cei doi profesori ne-au spus că a fost singura școală din județ care a obținut această distincție. Incursiunea în lumea creată de micii cavaleri și cei doi mentori ai lor a continuat cu o bibliotecă organizată de la zero în așa fel încât să fie accesibilă copiilor, cu spațiu de creare unde cavalerii dispun de materiale cum sunt pieile de animale, pene, lemn, ațe de toate culorile numai bune de meșterit, știți voi, chestii cavalerești, care mai apoi să fie duse și vândute în târguri. Sunt cavaleri în adevăratul sens al cuvântului. Au un blazon, tricouri personalizate, un statut, un jurământ și un tezaur. Cavalerii care poartă blazonul au misiuni importante. De exemplu, atunci când trei, patru copii îl poartă în pauzele școlare, au grijă ca ceilalți cavaleri să nu arunce nimic pe jos, în curtea școlii.

Cea mai mare bucurie a cavalerilor este că sunt susținuți în ceea ce fac. Directorul școlii, primăria și, nu în ultimul rând, comunitatea sunt alături de ei, iar când întâmpină greutăți sar în ajutor. Au alergat la Maratonul Internațional din Sibiu și au reușit crearea a două locuri de popas. Unul lângă turn și unul în dealul Veseudului.

„Să facem ca turnul să fie o atracție cunoscută în țară și peste hotare”

Momentul întâlnirii cu scutierii și cavalerii a fost unul deosebit. Când am intrat în clasă, meștereau de zor. Nu pentru că ar fi știut că venim să-i vedem, ci pentru că în 13 decembrie au „Gala cavalerilor”, la o pensiune din Slimnic și vor să pregătească daruri pentru invitați. Dascăli și părinți aș fi vrut să fie în spatele meu să vadă însuflețirea acelor copii simpli și frumoși dintr-o școală a unui sat sibian. Să vadă la un loc atâția ochi zâmbind și să audă atâtea glasuri povestind cu mândrie despre ceea ce fac. „Ne place foarte mult ceea ce facem”, „suntem uniți și lucrăm în echipă”, „pentru a face turnul cunoscut în lume”, „facem proiecte care ne plac și din care învățăm multe”, „avem o seră în care am plantat salată, salvie, busuioc, ardei, ceapă, țelină și o să le vindem la restaurant să facem bani cu care o să ne luăm mai multe materiale pentru ceea ce lucrăm noi”. Nu știam la care dintre ei să mă uit, când micul Bogdan a revenit cu hotarâre: „Să facem ca turnul să fie o atracție cunoscută în țară și peste hotare”. Am înțeles, acesta este scopul principal al Asociației „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși”, că doar nu degeaba se numește așa.

Sera din proiect și „Casa Cavalerului”

Nu puteam pleca din Ruși fără să vedem sera despre care mi-au povestit atât. Face parte din proiectul „Sate și bucate”, iar o parte dintre produse vor merge către un restaurant din Sibiu. Ne-am îmbrăcat și am ieșit în curtea din spatele școlii. Sera se scălda în lumina soarelui aproape de apus, iar în fața ei sunt câteva băncuțe improvizate și viu colorate. Deasupra pământului puteam vedea verdele timid al frunzelor care străbat și ultimele straturi pentru a simți lumina, completat parcă de un expert al culorilor cu o culoare cărămizie a aleilor făcute de copii în seră. „Băncuțele din față tot voi le-ați vopsit?”, am întrebat-o pe una dintre fetele care mergea alături de mine. „Da, am avut o tabără de vară cu multe activități de genul acesta”, mi-a spus ea. În stânga mea trona o clădire rămasă în paragină, iar profesorul de istorie explică. „Trebuia să ajungă grup sanitar modern, dar n-au mai reușit să facă proiectul și acum este în paragină. Avem promisă o finanțare și noi vrem să o transformăm într-un pavilion multifuncțional în care să se facă și ore afară, să fie și atelier pentru cavaleri, dar și clubul lor, „Casa Cavalerului”.

„Norocul ține cu cei îndrăzneți”

„Copiii sunt dedicați. Așa îi simțim. Și sunt dornici de a învăța și a face și altceva. De a face și bine, nu doar rău, pentru că asociația noastră se bazează pe promovarea unor valori morale, care, în ultimul timp, s-au cam dus. Una dintre marile reușite, cel puțin din punct de vedere moral, este locul de popas din fața turnului. Au trecut două sau trei luni de când l-am construit și arată impecabil. Nimeni nu s-a atins de el. Nimic nu este scrijelit, nu găsim mizerie pe jos. Eu spun că s-a produs deja o schimbare, mică, dar importantă”, spune dascălul Bogdan Mirea.

Am închis ochii pentru câteva minute și am rememorat totul. Oricât aș vrea, nu am spațiu să vă vorbesc despte toate proiectele pe care acești doi dascăli de la Școala din Ruși le fac alături de elevii lor. Poate să amintesc câteva titluri: „Zece stejari, pentru zece provincii românești”, „Turnul Înclinat din Ruși-Ieșirea la Lumină”, „AVE” și cele despre care am scris mai sus. Altele sunt în derulare sau în stadiu de proiectare. „Sunt nerăbdător să vad ce mai facem și ce misiuni vor mai veni. Sper să le îndeplinim pe toate”, spunea unul dintre profesori. Le vor îndeplini cu siguranță pentru că fac asta cu drag. Într-un an de zile, meritul lor a fost recunoscut cu distincții la nivel județean și național, iar despre ceea ce fac s-a auzit și dincolo de ocean, în America.

„Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși” au înțeles că trebuie să se murdărească, să lucreze, să respire, să vadă cum este lumea din jurul lor ca să o perceapă. O să închei aici cu dictonul după care ei se ghidează: „Norocul ține cu cei îndrăzneți”.

IMG_6584
IMG_6585
IMG_6587
IMG_6590
IMG_6593
IMG_6595
IMG_6596
IMG_6615
IMG_6618
IMG_6630
IMG_6643

CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE