Connect with us

Fapt Divers

Noile buletine cu cip ar trebui emise peste o săptămână, dar Imprimeria Națională nu are încă materialele necesare

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Începând din 2 august, România ar trebui să elibereze primele cărți de identitate cu caracteristici suplimentare, electronice. Este imposibil însă, pentru că Imprimeria Națională abia acum lansează licitația pentru materialele de care are nevoie.

Potrivit legislației europene, toate statele membre trebuie să adopte acte de identitate electronice pentru cetățenii săi, care să poată stoca informații diverse, de la semnătură, la date biometrice. Aceste acte vor fi singurele care vor fi acceptate la trecerea dintr-un stat membru în altul, pe lângă pașapoarte. Vechile cărți de identitate și versiunile fără cip ale noilor buletine vor putea fi folosite doar în interiorul țării, de cetățenii care nu sunt de acord să folosească acte de identitate electronice.

PUBLICITATE

România a amânat introducerea noilor documente de identitate de mai multe ori, inclusiv din cauza absenței prevederilor legislative necesare. Legislația adoptată în urmă cu un an a finalizat acest proces, din punct de vedere legal, însă mai era nevoie ca producerea noilor documente să poată fi făcută fizic, la Imprimeria Națională. Și pentru că suntem în România, Imprimeria Națională a demarat abia acum licitația pentru materialele de care va avea nevoie la noile acte. Este vorba despre elementele de securizare ale actelor, care trebuie aplicate pe acestea. Se numesc DOVID (Diffractive Optically Variable Image Devices (DOVIDs) fiind folosite în mod uzual pe bancnote, acte de identificare diverse, pașapoarte etc. Imprimeria impune un contract cadru, care va fi derulat pe cinci ani, cu contracte subsecvente pentru fiecare an, în funcție de numărul de elemente furnizate și aplicate. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este de 30 august, la aproape o lună de la data la care România este obligată să emită noile cărți de identitate. Potrivit caietului de sarcini, cantiteatea pe care o estimează Imprimeria Națională pentru aceste elemente de securizare este de minim 2 milioane și maxim 8 milioane, cu o medie estimată de 500.000 de bucăți pe an. Prețul estimat pentru contractul cadru este de 1,76 milioane de euro.

Potrivit legislației, noile cărți de identitate vor conține, pe lângă datele tipărite (nume prenume, nume părinți), și alte informații și date. Printre altele este vorba despre certificatul pentru semnătura electronică, datele biometrice și chiar date necesare pentru a înlocui cardul de sănătate.

România este obligată de Regulamentul (UE) 2019/1157 să emită cartea electronică de identitate începând cu data de 2 august 2021.

PUBLICITATE

Imprimeria Națională a demarat de asemenea o procedură de achiziție și pentru sistemele de preluare a datelor, ce vor fi distribuite la nivel național, care includ aparatura specifică (computer, imprimantă, monitor, cameră, cititor de amprente, cititor de card, pad de semnătură și scaner documente).

Noile cărți electronice de identitate vor permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a guvernului, se vor putea autentifica online, pentru servicii bancare, fiscale etc.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fapt Divers

FOTO Trei victime în urma unui accident produs între trei autoturisme în Copşa Mică

Avatar

Publicat

pe

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident în lanţ, pe Drumul Naţional 14, în Copşa Mică, iar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Poliţiştii rutieri spun că un autoturism condus spre Mediaş de către un localnic în vârstă de 19 ani a intrat în coliziune cu un autoturism condus în faţa sa de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, tot din Copşa Mică, pe care l-a proiectat într-un imobil, după care tânărul de 19 ani a virat brusc la stânga şi a lovit un alt autoturism condus spre Mediaş de către un prahovean de 45 de ani.

Trei bărbaţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului în urma impactului, iar şoferul de 43 de ani a fost transportat la Compartimentul Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Mediaş, acesta suferind un traumatism la coloană. Poliţiştii rutieri au demarat o anchetă în acest caz.

Trei victime in urma unui accident produs intre trei autoturisme in Copsa Mica 1
Trei victime in urma unui accident produs intre trei autoturisme in Copsa Mica

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

FOTO/VIDEO Descinderi în Sibiu, la o grupare specializată în fraude informatice, pe site-uri de comerț online. Peste 5.000 de persoane din Europa au fost înşelate

Avatar

Publicat

pe

Percheziţii de amploare, joi, în Sibiu, alte 5 judeţe şi în Bucureşti în cazul unei grupări infracţionale specializată în fraudă informatică şi spălare de bani. Indivizii modificau conturile victimelor de pe site-urile de vânzări, pentru a intra în posesia datelor personale ale titularilor şi conturilor bancare.

Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au desfășurat mai multe percheziții într-un dosar de fraude informatice, fiind vizat un grup infracțional organizat, cu activități în județele Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, Dolj, Ilfov, Călărași și în municipiul București.

Polițiștii și procurorii au intrat în 13 locuințe, fiind puse în executare 6 mandate de aducere. Gruparea este acuzată de comiterea unor infracțiuni de fraudă informatică și spălarea banilor, cu ramificații transfrontaliere, o primă etapă a activităților fiind desfășurată la data de 11 noiembrie 2020. Poliţiştii români cooperează cu autorități ale altor state, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, fiind emise ordine europene de anchetă pentru Italia, Germania, Marea Britanie, Scoția, Olanda.

“Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi modificat conturi legitime de pe portaluri de comerț online, prin alterarea unor date personale ale titularilor, vizând în principal conturile bancare asociate. Persoanele vătămate expediau sumele de bani aferente bunurilor promise/oferite spre vânzare, în conturi bancare controlate de către membrii grupării infracționale.

De asemenea, membrii grupării ar fi postat anunțuri fictive pe site-uri internaționale specializate în vânzarea de autoturisme sau închirieri imobile, și, ulterior, ar fi deschis sau intermediat deschiderea de conturi bancare necesare pentru transferul banilor proveniți din infracțiuni, atât în România, cât și în Marea Britanie și Italia, folosindu-se de documente de identitate falsificate.

Pe parcursul cercetărilor efectuate până la data de 11 noiembrie 2020, au fost identificate peste 2.000 de victime, în special din Germania, dar și din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia și Italia. Sumele de bani obținute din săvârșirea acestui gen de infracțiuni ar fi fost disimulate de către membrii grupării, fiind, în final, folosite la achiziționarea unor imobile și autoturisme de lux. În cursul anului 2021, față de cei 12 membri identificați inițial, au mai fost identificați 14 membri ai grupării infracționale organizate.

Pe parcursul cercetărilor efectuate în anul 2021, au fost identificate încă 3.000 de victime, în special din Germania, dar și din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia Italia și S.U.A., numărul total al acestora fiind de aproximativ 5.000 de persoane.

Până în prezent, s-a conturat un prejudiciu de aproximativ 2.000.000 de euro. În urma perchezițiilor, au fost ridicați 44.928 de lei, 870 de euro, 70 de lire sterline, 4 laptopuri, 5 stick-uri de memorie, 8 pliculețe care conțin o substanță pulverulentă de culoare albă, 10 telefoane mobile, un card de memorie, o tabletă, 13 cartele SIM, o unitate tip desktop, înscrisuri și 4 carduri bancare”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Perchezitii Sibiu 1
Perchezitii Sibiu 2
Perchezitii Sibiu

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

Sibieni băuţi sau fără permise, prinşi în trafic de poliţişti

Avatar

Publicat

pe

Un sibian de 64 de ani, băut bine, s-a tamponat cu o autoutilitară condusă regulamentar, iar un tânăr fără permis a fost prins pe o motocicletă naînmatriculată. În Ocna Sibiului, un alt tânăr de 31 de ani a fost prins băut la volan.

Miercuri după amiaza, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 64 de ani a condus autoturismul pe strada Vișinilor, iar la intersecția tip sens giratoriu cu Calea Șurii Mari a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a șoferului autoturismului a indicat o valoare de 1,04 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au întcmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale pentru conducere sub influența alcoolului.

Tot miercuri după amiaza, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit o motocicletă condusă pe raza localității Metiș de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Axente Sever. Din verificările efectuate a rezultat că tânărul nu are permis de conducere, iar motocicleta este neînmatriculată.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Joi dimineaţa, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Judeţean 107B, în localitatea Alămor, de către un localnic în vârstă de 31 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,86 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE