Connect with us

Reportaj

O tânără din Sibiu a creat un spațiu de coworking care pune în centrul activității comunitatea: „Nook e un spațiu ideal în care să vii să lucrezi”

Avatar

Publicat

pe

Un mix între un spaţiu de coworking, evenimente și artă care pune în centrul activității sale comunitatea. Așa este descris Nook de către Ioana Pasc, cea care și-a văzut visul cu ochii când a reușit să deschidă spațiul de coworking pe Bulevardul Victoriei nr. 22 chiar în plină pandemie. Deși perioada nu a fost deloc prielnică, pasiunea, entuziasmul și creativitatea depuse de Ioana în proiect se văd încă de când deschizi prima ușă de la Nook. Un loc prietenos, frumos și atent amenajat, cu un iz confortabil de „acasă”, deși te afli la „birou”. Ioana și-a pus sufletul în proiectul ei, „my baby” cum îl numește, și tot ce speră, în vremuri tulburi precum cele pe care le trăim acum, e ca afacerea ei să „supraviețuiască” pentru a putea realiza tot ce și-a propus. Și tot ce-i va mai veni în minte, pentru că debordează de energie și idei când se gândește la viitorul lui Nook.

La 34 de ani, Ioana e un tânăr antreprenor care își pune toate resursele în afacerile pe care le coordonează. Are o agenție de Digital Marketing și, de câteva luni, are și Nook, „copilașul ei”, despre care spune că e o extensie a ei. „Momentan, îi spun my baby, e ca un copilaș al meu. Cred că e în multe feluri o extensie a mea… Cum simt eu să fac lucrurile în fiecare zi pe toate părțile. Mi-am dorit să arate bine vizual, pentru că eu cred foarte mult că ne influențează spațiul în care lucrăm și trăim. De multe ori nu ne dăm seama, nu suntem conștienți de importanța pe care o au frumosul și esteticul în viața noastră. Aici, e o combinație între partea asta de estetic și de zen, cu partea de comunitate, oamenii pe care îi atragi, oamenii care vin aici să simtă că sunt înconjurați de alți oameni cu care rezonează și cu care pot dezvolta proiecte. E ușor idealist proiectul, în sensul că e ca un spațiu ideal în care să vii să lucrezi, dar ce-am fi noi fără visuri?”, spune Ioana.

Nook este un spațiu de coworking care a luat naștere după ce Ioana a realizat cât de mult îi lipsește un astfel de loc. Un loc în care să aibă toate facilitățile pentru a lucra, fără a fi nevoită să facă „artificii”, după cum povestește. „Ideea deschiderii acestui spațiu a plecat într-o primă fază din nevoia pe care am identificat-o la nivel personal, pentru că eu am lucrat un an și jumătate de acasă, ca freelancer în digital marketing, și căutam spații de unde să lucrez. Am început să merg prin cafenele, prin tot felul de spații alternative pe care cred că mulți care lucrează în freelancing le-au încercat și mi-am dat seama că aveau foarte multe lipsuri și trebuia tot timpul să faci tot felul de mici artificii, care funcționau pe perioadă scurtă, după care devenea super frustrant. Cumva, de aici a plecat ideea mea. Mi-am dat seama că este o nevoie pe care o dețin la nivel personal”, explică tânăra. Așa că s-a gândit să deschidă un spațiu care să corespundă acestor nevoi. „Mi-am zis că ar fi fain ar fi să existe un spațiu super dotat, aranjat, confortabil, care să nu fie neapărat în stilul corporate, dar care să ofere absolut toate dotările de care ai nevoie. Un loc în care să vii cu drag, să stai cât ai nevoie, să lucrezi eficient, dar să fie totul foarte flexibil și, cumva, să-ți facă plăcere să te duci în locul ăla. A fost un vis mai degrabă, pe care ulterior m-am încăpățânat să-l pun în practică”, spune Ioana.

PUBLICITATE

De la apariția ideii și până la deschiderea propriu-zisă a fost un parcurs destul de interesant, după cum mărturisește tânăra. „Am luat fonduri europene prin proiectul Start-UP Hub: Laboratorul antreprenorilor, din cadrul programului <România Start-Up Plus>, implementat de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu în parteneriat cu Konfida, pentru a deschide o agenție de digital marketing (Pineapple Digital), iar în proiectul ăsta îmi doream foarte mult să fac și cursuri de comunicare, mici evenimente creative. Se întâlnea pe alocuri cu ideea de spațiu de coworking și evenimente. Atunci am hotărât să caut un spațiu care să îndeplinească și nevoile pentru proiect, dar în același timp să poată să continue ca un spațiu de coworking”, explică Ioana. A început să caute un spațiu potrivit vara trecută, prin iunie 2019, iar primul pe care l-a văzut este cel în care funcționează Nook acum. „Am început să caut spațiul și l-am găsit destul de rapid. Ironia face că a fost primul spațiu pe care l-am văzut și am zis că nu pot să mă opresc la primul spațiu, că ar fi o greșeală foarte mare și că trebuie să mai caut. Și tot aici m-am întors pentru că nu am găsit nimic care să mi se pară mai potrivit și norocul meu a fost că nu a fost dat, că încă era disponibil”, povestește Ioana. Vreme de trei luni s-a ocupat doar de renovări și reparații, după care a urmat mobilarea spațiului, un proces amplu și provocator, dar totodată plăcut, pentru că Ioana este pasionată și de design interior.

Partea dificilă urma, însă, în martie, când toate planurile i s-au dat peste cap, odată cu izbucnirea pandemiei și la noi în țară. În timp ce se pregătea pentru un eveniment de deschidere ca la carte, cu „expoziție de artă și prosecco”, a realizat că, din păcate, trebuie să amâne startul proiectului. „Visam un eveniment de deschidere cu o expoziție de artă și cu prosecco. S-au dat toate peste cap, bineînțeles, pentru că a venit pandemia și ironia face că exact în martie am mai luat un spațiu la parter, în aceeași clădire, pentru că îmi doream foarte mult să existe o sală de conferințe care acum nu există și sunt conștientă că este un lips al spațiului”, dezvăluie Ioana. Spune că semnase deja procesul verbal pentru spațiul de la parterul clădirii, o încăpere de peste 40 de mp care trebuia să fie un loc de conferințe și evenimente, pe care reușise să o și mobileze, însă după ce a realizat cât de serioasă este situația cu pandemia, a închis-o și, între timp, a renunțat la ea. „Nu am putut să mai păstrăm spațiul de la parter, mi-am dat seama că lucrurile vor merge greu. În 16 martie am plecat acasă, am închis două luni și ceva. Prin 20 mai, când m-am întors, mi-am dat seama că trebuie să reconfigurez tot, să mă asigur că sunt 2 metri și ceva între fiecare om, am sacrificat multe locuri pentru ca oamenii să se simtă în siguranță. M-am pus mereu în locul celor care vin să lucreze aici”, spune Ioana.

Lansarea Nook a venit, în cele din urmă, pe 25 mai, însă începutul a fost unul greu. Timp de vreo două săptămâni nu a venit nimeni, mărturisește Ioana, însă apoi, treptat, oamenii au început să prindă încredere. „Plus că nu mai suportau probabil să stea acasă. Cred că acesta a fost un alt considerent care într-o primă fază ne-a ajutat, dar din păcate acum, cu valul doi, nu știu ce o să se întâmple, o să vedem”, spune tânăra. De la o capacitate de 20 de persoane, a redus spațiul la jumătate, în această perioadă, iar maximul a fost, până acum, de 9 persoane pe zi. Media este de 4 oameni pe zi, spațiul funcționând sub capacitatea lui. „Eu sunt foarte fericită și cu cei 4. Mă bucur foarte tare că se întâmplă și asta. Sper să supraviețuim, să trecem cumva peste pentru că feedback-ul pe care îl primim de la oameni e foarte bun. Le place foarte mult ideea unui astfel de spațiu”, spune Ioana.

PUBLICITATE

Cum devii membru Nook

Cei care doresc să meargă la Nook au la dispoziție diferite abonamente, în funcție de necesitatea fiecăruia. Într-o primă fază, se poate testa spațiul, după care cei interesați își pot face un abonament care variază de la câteva ore, zile, o lună sau chiar trei luni, care, spune Ioana, este și cel mai convenabil. „Poți să îți alegi abonamente de la cele mai micuțe ca durată la timp, o zi, o săptămână, avem unul de 20 de ore, care e foarte flexibil, ai 20 de ore pe care le poți folosi când vrei tu în decurs de o lună. Plătești timpul și facilitățile, tot ceea ce îți oferă spațiul. Există un sistem de pontaj, fiecare primește o cartelă. Sunt zeci de membri înscriși acum la Nook, doar că ei vin în funcție de nevoile pe care le au. Mai sunt membrii permanenți, cei care își fac abonament lunar. În momentul în care își faci abonament fix poți să își aduci de acasă monitor, cărți, dosare, fiecare își personalizează biroul după cum simte el. Primești cheia de la un vestiar, unde poți să-ți lași lucrurile. Până acum sunt 4 membri permanenți care vin aici zilnic”, explică Ioana.

Primul membru permanent Nook este Florina Herța, specialist resurse umane, care spune că a ales să lucreze dintr-un spațiu de coworking pentru că acasă nu mai avea suficientă motivație și productivitate. „Când am ajuns pentru prima dată la Nook am simțit o chimie: spațiul este luminos, armonios, cald și plin de viață, ceea ce m-a atras încă din primele momente. Nook a crescut între timp, suntem ca între prieteni, a devenit o comunitate de oameni faini din care sunt mândră că fac parte!”, spune tânăra.

PUBLICITATE

Companiile se îndreaptă către astfel de spații

În această perioadă, în care tot mai mulți angajați lucrează de acasă, spațiul de coworking de pe Bulevardu Victoriei a avut solicitări și din partea companiilor mari. „Companiile mari au venit înspre noi, gândindu-se să ofere servicii pentru angajații lor. Am urmărit studiile la nivel european și mi-am dat seama că o să crească cererea pentru că nu mai are sens să mai ții o clădire de birouri goală pentru oameni care nu se mai simt în siguranță să vină în fiecare zi la birou. Eu zic că o să crească ideea de mod de lucru foarte flexibil, asta e direcția înspre care mergem, ceea ce înseamnă că trage și genul ăsta de spații în sus”, spune Ioana.

Două evenimente găzduite de Nook anul acesta

PUBLICITATE

Pentru Ioana Pasc, partea de evenimente și artă în cadrul Nook este extrem de importantă și mărturisește că nu o poate separa de cea de coworking. Așa că, de la deschidere, Nook a găzduit și două evenimente: „Noaptea Albă a Galeriilor” și un „Yard Sale”. „Nook a fost una dintre cele 12 locații în care s-a desfășurat ediția din acest an a Nopții Albe a Galeriilor. Am găzduit 8 artiști locali iar pentru noi a fost o chestie absolut extraordinară pentru că de la început mi-am dorit ca spațiul să aibă și valența asta artistică, să ajute, să sprijine artiști locali, să avem expoziții de fotografie, de pictură, să le putem păstra lucrările aici și ca să-i ajutăm pe ei, să fie un fel de win-win. A ieșit foarte fain. Pe artiști i-am simțit mulțumiți iar pentru mine a fost un prilej în care m-am încărcat cu energie ca să continui”, spune tânăra, care mărturisește, totodată, că o  parte din misiunea spațiului e să apropie oamenii de artă, ea fiind de părere că „viața fără artă e destul de seacă”.

Două săptămâni mai târziu a avut loc cel de-al doilea eveniment la Nook, un „Yard Sale”, care a avut la bază ideea de economie circulară. „Ideea a plecat de la membrii Nook. Am zis să facem ceva fain, eram 7-8 fete, știam că avem gusturi similare și haine de calitate și am făcut un eveniment în care fiecare am adus de acasă haine în stare foarte bună, am mers pe ideea de economie circulară. Dacă tot ai acasă produse care sunt într-o stare foarte bună, de ce să nu le acorzi o șansă să aibă o viață mai lungă?! A ținut doar o zi și lumea a reacționat foarte bine, toate reacțiile erau pozitive. Mi-am dat seama că mi-ar plăcea să ne concentrăm și pe partea asta, ideea de economie circulară, cum să faci sa prelungesti viața produselor”, explică Ioana. Însă, la cum se arată lucrurile în acest moment, tânăra crede că „au fost primele și singurele” evenimente pe care Nook le-a găzduit anul acesta.

„Cu siguranță, nu vor mai fi evenimente anul acesta. Singurul lucru pe care îl avem acum în minte e să supraviețuim acestei perioade, să nu moară toată munca, energia și economiile. Am renovat spațiul ăsta din banii mei strânși ani de zile, a fost o miză totală, am zis că asta vreau să fac și am intrat cu capul în față cu totul. Am simțit că asta e ce îmi doresc să fac și asta am făcut. Doar că nu a fost cel mai bun moment, din păcate”, mai spune Ioana.

PUBLICITATE

În prezent, Nook găzduiește și un club de lectură, iar pe viitor Ioana își dorește să organizeze multe alte evenimente, mărturisind că e deschisă la propuneri care ar putea să aducă „un strop de schimbare în bine lumii în care trăim, oricât de clișeic sună”. O atrage apropierea de frumos și ideea de „a-ți transforma toată viața în ceva de care să te bucuri, indiferent că sunt haine, tablouri, artă”.

Totodată, își dorește ca pe viitor să își extindă spațiul. „Mi-am dat seama că există o nevoie pentru birouri mici, pentru liber profesioniști din tot felul de domenii, care și-au dori să își ia o cameră pentru ei, să aibă acces la aceste facilități. Pentru ei e un stres în minus, nu mai administrează spațiile. Am primit multe cereri, dar momentan nu putem să oferim. Mi-aș dori foarte tare să putem face asta”, mai spune Ioana.

Programul la Nook este de luni până vineri, între orele 9:00-18:00. Deocamdată, site-ul este în lucru, însă mai multe informații pot fi obținute de pe pagina de Facebook Nook.

PUBLICITATE

 

Credit foto: Iulia Nicodin, Silvia Paizan, Ioana Pasc

 

PUBLICITATE

PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educatie

Omul care a făcut copiii „să evolueze armonios și fericiți, într-un mediu cât mai natural”

Monika Tompos

Publicat

pe

În urmă cu mai bine de doi ani, Paul Dărășteanu, educator de meserie, a fost cel care a inițiat ideea de a împleti educația cu ecologia, cu mersul cu bicicleta (utilitară) și cu descoperirea activităților în natură dedicate copiilor. Așa a creat Asociația Școala Trimitoare, care se călăuzește după principiul prevenției și consideră că educația timpurie și de calitate poate fi importantă pentru multe din problemele societății noastre.

Paul crede că fiecare copil se confruntă în România cu provocări diferite, în funcție de mediul de proveniență, dar că toți ar trebui să evolueze armonios și fericiți, într-un mediu cât mai natural, indiferent unde s-au născut, și astfel spune că Asociația Școala Trimitoare se ocupă de educație inclusivă outdoor.

Scopul principal pentru care a înființat acest ONG a fost crearea unui cadru din care să se nască prima grădiniță și școală primară cu adevărat incluzivă din România, unde conform visului lui Paul, copii din orașe, din sate, de diferite etnii, sau copii proveniți din sistemul de asistență socială, dar și cei cu dizabilități, vor putea învăța împreună, fără diferențe.  Este de părere că este important să rupem granița dintre rural și urban, deși copiii au nevoi diferite: cei din mediul urban trebuie depărtați de tablete și de lucruri pe care le primesc fără să facă ceva pentru ele, iar cei din mediul rural, care au puține posibilități, trebuie să primească în primul rând educație pentru a putea să depășească acest mediu. Până să realizaze acest pas însă, el plănuiește să înființeze o tabără pentru copii în comuna Întregalde din Munții Apuseni, unde copiii să descopere viața de altă dată, în armonie cu natura și cu meșteșugurile sau tradițiile ei.

PUBLICITATE

„Școala Trimitoare s-a născut din dorința mea de a face educație, dar fără să fiu restrâns de sistemul de învățământ, și să implic în acest demers mai mulți copii din medii defavorizate”, spune Paul. „Din ideile astea s-au născut un curs de germană pe care l-am făcut într-un sat de rromi, acum am cursuri de germană în Rășinari, iar pe tema de patrimoniu ne ocupăm de o șură în Munții Apuseni. Acesta este proiectul cel mai mare actual, prin care încercăm să acoperim cu paie o șură veche din comuna Întregalde. Apoi ne dorim să facem acolo o tabără pentru copii unde aceștia să poată să vină și să trăiască așa cum se trăia odată, să învețe meșteșuguri diferite, să stea în natură și să vadă că mobilul și laptopul sunt lucruri ok, dar că există și alternative, reușind mai apoi să tragă o concluzie cu privire la echilibrul dintre virtual și real”, mai adaugă el.

Paul spune că cei mici înțeleg la nivel teoretic faptul că activitățile offline sunt frumoase, dar că ceea ce îi fascinează cu adevărat este lucrul practic, manual: „acest lucru îl vedem și la activitățile de la grădiniță de exemplu. Cu cât acestea sunt mai teoretice cu atât mai plictisiți sunt copiii. Dar când îi pui să facă efectiv un lucru practic, cu mâinile, să lipească ceva, să încerce lucruri noi, inclusiv dacă faci o prezentare, cum învățăm noi cuvinte în germană de exemplu, dacă îi dai și un obiect aferent să îl țină în mână când învață un cuvânt, deja este un lucru fantastic pentru ei”.

În perioada de pandemie, acesta a ales să continue activitățile cu copiii, gândind câteva povești audio pentru aceștia, tocmai în ideea de a evita ca ei să petreacă mult timp urmărind un ecran.

Despre proiectul pe care l-a inițiat în munții Munții Apuseni, realizarea unei tabere pentru copii, spune că acesta este menit să ofere o experiență practică despre cum era să trăiești odata la sat. S-a inspirat din propria lui experiență de viață a ultimilor 10 ani de când vizitează zona și consideră că tocmai experiența practică prin care realizezi ceva practic l-a schimbat enorm. „Acum știu și eu cum arată un frasin, un măr, un mesteacăn, un prun. Nu îmi mai e frică de o vacă. Eu sunt bucureștean, am crescut la oraș, nu am avut țară. În Munții Apuseni am învățat să lucrez cu lemnul, am învățat această tehnică de a acoperi o șură cu paie și am cunoscut oameni și am văzut cum trăiesc ei și ce valori au aceștia. Am descoperit acolo liniștea de care ai parte doar în zone precum cele din Munții Apuseni”, povestește Paul. 

În Sibiu, s-a remarcat la începutul proiectului Școala Trimitoare prin activitățile pe care le-a organizat cu copiii cu o bicicletă utilitară în cadrul câtorva evenimente din oraș, ca de exemplu Street Delivery Sibiu sau Zilele Vecinătății. „Ideea de cargobike a fost primul lucru la care m-am gândit atunci când am făcut asociația, motiv pentru care imaginea reprezintă și logo-ul nostru. În primul rând această bicicletă atrage copiii și nu mai trebuie să trec la alte tertipuri pentru a le acapara atenția, ci pur și simplu vin cu bicicleta aceea și toată lumea vrea să se uite la ea și să se dea cu ea.”

Despre activitățile lui și despre inițiativele Asociației Școala Trimitoare puteți citi mai multe pe pagina de facebook/scoalatrimitoare.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Reportaj

Via Transilvanica: Povestea drumului care leagă țara la pas a ajuns la kilometrul 800

Monika Tompos

Publicat

pe

În anul 2017, a fost pusă prima cărămidă a unui drum unic, spectaculos, care urma să traverseze România, la mănăstirea din Putna. În 2022, 1.400 de km mai târziu, la Drobeta-Turnu Severin, Via Transilvanica va fi gata de parcurs de către iubitorii de drumeții simple, în care să redescopere natura, valorile tradiționale și autenticitatea comunităților noastre. 

Via Transilvanica a pornit de la ideea lui Alin Ușeriu, căruia i-a plăcut mereu să-și petreacă vacanțele mergând pe jos, după spusele fratelui său, ultramaratonistul Tibi Ușeriu. Astfel a decis să facă un pas înainte de la gândul că ar fi extraordinar de util și de fain să existe în România un traseu care să lege țara de la un capăt la altul și să inițieze alături de Asociația Tășuleasa Social marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj. Unicitatea lui este dată în primul rând de faptul că străbate 10 județe – Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Pornește curajos de la Putna, din Bucovina, străbate liniștit Transilvania și se încheie maiestuos la Drobeta-Turnu Severin, pe malul Dunării.

PUBLICITATE

Lucrări de artă de 230 kg

Specific Via Transilvanica este fiecare kilometru, care are în dotare o bornă de andezit sculptată individual, oferind astfel de-a lungul traseului 1.400 de mici lucrări de artă. Dar nu chiar mici, fiecare bornă cântărind 230 kg. Când Asociația Tășuleasa Social a pornit la acest drum, și-au imaginat că vor termina drumul, într-un interval optimist de timp, între 10 și 30 de ani, dar iată, câțiva ani mai târziu, au ajuns deja la kilometrul 800 și speră că peste doar un an îl vor și termina.

Pentru drumeți a fost lansată, odată cu inaugurarea tronsoanelor deja amenajate, și aplicația pentru mobil Via Transilvanica, precum și un ghid turistic detaliat, care poate fi găsit pe pagina online viatransilvanica.com.

Odată cu montarea bornei care înfățișează portretul lui Samuel Von Brukenthal, la Micăsasa, în onoarea guvernatorului Transilvaniei, echipa de la Tășuleasa s-a unit pe Via Transilvanica cu echipa Ambulanța pentru Monumente, unde au avut șansa de a participa împreună la șantierul de suflet numit „Punerea în siguranță a Conacului Brukenthal din Micăsasa”. Echipele își doresc c,a într-o lume și o țară în care am pierdut aprecierea pentru lucrul practic, să apropie oamenii de munca fizică, pusă într-un context special, și anume apropierea omului de monument.

Am stat cu acest prilej de vorbă cu Alin Ușeriu despre ce este Via Transilvanica, despre cum astfel de demersuri ne unesc, despre ce reprezintă Via Transivanica pentru noi și despre valorile României și șansa țării noastre de a se afirma pe planul turistic național și internațional.

PUBLICITATE

„Via Transilvanica oferă exact ce are de oferit România”

„Via Transilvanica este drumul de lungă distanță pe care nu ai voie să te pierzi. Noi așa ne-am gândit, că ar fi foarte foarte necesar ca România să aibă o diagonală, care să pună în valoare toate etapele și etajele importante din România, în special din Translivania – cele istorice, cele naturale și cele rurale. Din punctul nostru de vedere, Via Transilvanica oferă exact ce are de oferit România, fără să facem o investiție suplimentară, fără să facem pârtii de schi, fără să facem hoteluri superfrumoase, megacostisitoare, ci doar prim promovarea celor două valori pe care le putem exploata deja, patrimoniul rural și patrimoniul natural”, spune Alin Ușeriu, povestind cu drag despre acest proiect. „Odată cu amenajarea acestui drum am descoperit o cu totul altă țară. Și nu eram niște oameni neumblați. Eram niște oameni care credem noi că am umblat destul: Tășuleasa Social a făcut sute de proiecte, care a lucrat cu sute de mii de voluntari și a avut peste un milion de beneficiar direcți, dar acest proiect ne-a învățat că țara la pas este o valoare aproape inestimabilă, aproape de necumpărat pe care o are România.”

„Am găsit o salbă de nestemate – aproape fiecare comunitate are câte o biserică, câte un conac, și case tradiționale extraordinar de frumoase care merită nu numai puse în valoare, dar mai ales protejate, pentru că nu suntem și mai ales nu am fost în stare măcar să le punem în siguranță. Așa s-a întâmplat  și întâlnirea cu Ambulanța pentru Monumente. Am stat o săptămână cu ei la Micăsasa și felul în care fac ei lucrurile și dragul cu care lucrează pentru aceste monumente și cum fac ei să le pună în siguranță ne-a umplut de admirație și respect. Și sper ca aceste întâlniri să continue pentru că acest drum, acest colier pe care l-am pus Transilvaniei și României are enorm de multe nestemate de felul acesta, care în primul rând au nevoie să fie puse în siguranță.”, mai spune Alin, explicând cât de repede se degradează toate clădirile valoroase, dar care sunt lăsate în paragină.

„Fără sufletele oamenilor nu am fi putut realiza acest proiect”

Totul a pornit în mare viteză, după cum povestește Alin. „A trebuit să ne mișcăm foarte repede și din cauza asta ne-am pornit cu mare curaj – acum știu că a fost curaj, atunci pot să spun că a fost și inconștiență. Și marele noroc a fost că fratele meu, Tibi Ușeriu, a scris această carte celebră ‚27 de pași’ și am avut o sumă de bani disponibilă pe care ne-am gândit să o investim în acest proiect. Și partea a doua, și cea mai importantă, a fost faptul că am mers la comunitate și am transmis mesajul că oamenii sunt actorii principali, ei sunt cei care au drumul acesta. Noi avem acest concept pe o distanță de 1400 de km, dar fără sufletele oamenilor, fără implicarea lor directă, și când vorbesc directă mă gândesc că aceste borne sunt montate chiar de ei, nu am fi putut realiza acest proiect”.

Alin Ușeriu reamintește faptul că Via Transilvanica este dedicat și centenarului, și sărbătoririi a 300 de ani a baronului Samuel von Brukenthal. „Povestea este simplă, comunitățile multe, insulele multe, dacă au un hău între ele rămân insule, dacă au un drum de legătură, dacă au o sinergie între ele, se transformă într-un arhipelag, ori asta este mare forță și asta este ceea ce cred eu că trebuie să fie în continuare proiectele naționale ale României”

Dar Alin se gândește și la alte modalități prin care turismul românesc poate fi ajutat. El spune că șansa turismului în România este turismul activ, este turismul în care omul se duce să se miște și să cunoască oamenii locului.

PUBLICITATE

„Pe Via Transilvanica asta este cartea noastră de vizită. România nu are altă soluție. Noi avem niște orășele, comparativ cu marile capitale europene și cele de artă, noi avem un litoral vai de capul lui. Dar avem și aceste regiuni foarte faine, foarte puternice ca și brand cum este Transilvania, Bucovina, Maramureșul, putem zice că și Dunărea, Delta Dunării, Dobrogea, deci iată că acestea pot fi deschizătorii unor noi porți în mentalitatea noastră”.

Alin Ușeriu

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Featured

“Măcar se mișcă ceva” – Ștefan Radu Crețu expune la artă.nonstop

Monika Tompos

Publicat

pe

Pe strada Tribunei numărul 13, în cel mai nou spațiu dedicat artei contemporane din Sibiu numit artă.nonstop, „măcar se mișcă ceva”. Este vorba despre noua (sau prima personală) expoziție a artistului binecunoscut deja în spațiul cultural sibian, Ștefan Radu Crețu.

Ștefan Radu Crețu este un artist vizual care locuiește în Sibiu. O persoană complicată, care crede că omul se depărtează de natura lui și se apropie prea mult de artificial.  Lucrările lui se întorc astfel către valorile naturale, reflectând simplitatea zilnică. Ele transpun prin interpretări abstracte elemente diferite ale evoluției și fuziunea dintre natură și tehnologie. Îi găsiți lucările în lume la Beelden aan Zee Museum din Olanda, în cadrul programului The Art in Public Places din Boynton Beach, Florida, sau pe promenada Căminului Cultural din Rășinari. De-a lungul carierei sale, Ștefan Radu Crețu a expus în Germania, Austria și Olanda fie în cadrul unor expoziții de grup, fie în cadrul expozițiilor personale. Ceea ce îl diferențiază de restul lumii este ideea de mişcare pe care o explorează în variate aspecte. Studiază mijloacele naturale de locomoție, care implică mișcarea în toată diversitatea ei – terestră, acvatică, aeriană, şi desfășoară o analiză comparată cu mijloace artificiale de locomoție.  După multe încercări de a-și motiva cercetările prin proiecte si realizări personale, a început să folosească mişcarea în variate proporții, legată de sursa de inspirație natural-artificială. A ajuns la nişte sinteze pe care le exprimă atât în forme bi cât si tri-dimensionale. Pentru a spori valoarea obiectivului, acordă importanță minimizării și abstractizării. În viața personală îl vedem mereu pe Ștefan prin Sibiu explorând mișcarea, orașul și natura pe bicicleta personală, cu Jaques, câinele său alături, în alergare.

PUBLICITATE

Ștefan Radu Crețu expune luna aceasta pentru prima dată într-o expoziție personală în Sibiu, la artă.nonstop, cel mai nou și fresh spațiu dedicat artei contemporane din oraș, de pe strada Tribunei numărul 13. Spune că nici nu și-a dat seama până când nu a vorbit cu noi că, de fapt, „măcar se mișcă ceva” este prima lui expoziție personală în Sibiu. Expoziții de grup a avut mai multe, printre care cele din cadrul Nopții Galeriilor și cele din cadrul proiectului Nostru. În rest au mai fost câteva vizite la atelier și cam atât.

„măcar se mișcă ceva

Prin expoziția sa, „măcar se mișcă ceva”, Ștefan Radu Crețu marchează încheierea unei perioade în care părea că totul (cultural) s-a oprit, și întoarcerea implicită la imaginea de „a părea că se mișcă” – o mișcare greoaie, adesea insesizabilă înspre ceva mai bun, atât de mult dorita direcție de mai bine, de normalitate în domeniul cultural local, național. Drumul spre normalitatea aceasta este pecetluit de stări și situații de multe ori aberant de absurde – depuneri de proiecte culturale care se implementează doar pe hârtie, raportări și bugete din burtă, hârțoage și birocrație nefuncționale, incompetență, amatorism și dezinteresul personalului din instituțiile de specialitate. Inspirat de toate acestea Ștefan a ales expresia ce a devenit titlul expoziției sale – „măcar se mișcă ceva”. Expresie folosită apoi ca scuză. Artistul încorporează apoi în lucrările sale atât mișcarea cât și absurditatea ei și a expresiei din titlu.

Este un critic al spațiului cultural sibian, din dorința de a-l îmbunătăți, de a-i acorda o valoare cu adevărat artistică și de a-l provoca să evolueze. Consideră că viața culturală în Sibiu este momentan destul de limitată, pentru pretenția de Capitală Culturală pe care încă ne-o însușim cu mândrie la mai bine de 10 ani după ce Sibiul a ocupat acest loc pe harta Europei. „Arta vizuală, cred ca este cel mai prost clasată”, spune el. „Nu i se simte lipsa pentru că nu are tradiție. Am încercat, în schimb, prin grupul Nostru să acoperim această lipsă, cu expoziții găzduite în spațiile Urbana, iar acest lucru a fost posibil pentru că domnul director Ovidiu Mircea este un iubitor de artă, însă ce lipsește orașului acesta este un Kunsthalle, un spațiu-muzeu dedicat artei vizuale, în special celei contemporane”, completează el.

Arta vizuală în Sibiu

Artiștii sibieni, ca Ștefan, expun în Sibiu preponderent în spații nonconformiste, fresh, fără pretenții și statut.

PUBLICITATE

„Dacă ești activ si țintești sus poți locui și lucra oriunde sau poți să fii în Berlin și să fii artist inactiv. Sau poți să locuiești într-un sat izolat dar să lucrezi, să depui aplicații și să scrii proiecte tari. Din acest punct de vedere pot spune că îmi pare un pic irelevantă locația unde este stabilit un artist. Sibiul este un oraș frumos, cu multe calități, dar incomplet. Tot ceea ce spun acum este o critică pur constructivă. Avem exemple în Cluj și Timișoara, orașe aspirante la statutul de Capitală Culturală, unde de asemenea nici acolo nu este totul roz, dar unde „măcar se mișcă ceva mai mult”. Titlul acesta a fost propus de fapt de artistul George Roșu , care m-a invitat să expun în spațiul artă.nonstop, și a fost atât de sintetic încât a fost o ofertă de nerefuzat. Mesajul a fost clar împărțit în două direcții, una se referă la lipsa de activitate în oraș și bine ca a mai preluat pandemia din vină, iar în al doilea rând, lucrările ar putea fi percepute ca simpliste, fără sens, dar bine că ele se mișcă, măcar au ceva interesant”, spune Ștefan.

Despre arta pe care o creează, Ștefan spune că pleacă in primul rând de la ironie , inclusiv autoironie, și prin această perspectiva călătorește în timp și face scenarii. „Îmi imaginez aceste scenarii, posibile , care marchează începutul universului – aici am supra uzat teoria panspermiei , de aceea în expozițiile mele apar monoliți – bolovanii cu urme de viață  – sau măcar voința de evoluție, până în prezent sau un viitor imaginat”, povestește el.

Iar despre viitorul artei contemporane în Sibiu, Ștefan este de părere că acesta ține de cât de mult insistă artiștii să expună:

„Cred că trebuie format un grup de lucru în direcția asta, în care să implicăm și autoritățile locale, Primăria Municipiului Sibiu. Din acest grup de lucru cred că pot rezulta niște soluții bune, dar cred că în ecuația asta nu trebuie implicați doar artiștii . Este o cauză care trebuie sa fie importantă pentru toată comunitatea. Ar putea fi un nou highlight al orașului, un punct de interes ce poate fi dezvoltat într-o viitoare strategie culturală a orașului, o reinventare care să pună Sibiul pe harta orașelor cool, care să atragă vizitatori și investitori, așa cum se întâmplă în Timișoara sau în Cluj. Avem mai toate ingredientele pentru a putea reuși, plus bonus, îl avem pe Dan Perjovschi”.

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE