fbpx
Connect with us

Comunicate de presa

Omul de afaceri Octavian Radu susține Fabrica de Consultanță în dezvoltarea la nivel național

Publicitate

Published

on

Octavian Radu, fondatorul grupului Octra Holding, se alătură acționariatului firmei Fabrica de Consultanță, companie înființată de omul de afaceri sibian Liciniu Lupu, contribuind astfel la dezvoltarea firmei pe plan național și deschiderea de birouri de consultanță în toate orașele mari din țară. Printre companiile grupului Octra Holding se numără: Diverta, Flaro, TCE, Pink Post, Rimobi, Sistec, Ioana Hotels, Vinexpert, Bookster, Graziosa, Caro Toys, Verdena, Sunny Berry.

Parteneriatul vizează dezvoltarea companiei la nivel național, prin deschiderea de birouri de consultanță în mai multe orașe cheie din România, creând astfel un drum cât mai lin în accesarea fondurilor europene. Scopul și obiectivul principal ale companiei sunt acelea de a contribui la creșterea sustenabilă a mediului de afaceri din România și de a ajuta antreprenorii români care doresc să își dezvolte afacerea accesând fonduri nerambursabile. Ceea ce a funcționat foarte bine la nivel local se va extinde la nivel național, păstrând același nivel ridicat de profesionalism.

Advertisement

“În ultimii ani am înființat diverse firme care au ajuns lideri de piață în retail, producție și servicii, dar nu mi-am imaginat că și businessul de consultanță se poate scala. Liciniu, care a scris cu succes un proiect european pentru o plantație a grupului Octra Holding, m-a convins că se poate. Așa că ne-am asociat și acum suflecăm amândoi mânecile ca să dovedim că putem. Și ne-am propus să aducem minim un miliard de EUR în România prin proiectele scrise de noi!” declară omul de afaceri Octavian Radu.

Fabrica de Consultanță lansează pe piață un concept unic la nivel național, care presupune, în anumite condiții, plata serviciilor de consultanță la succes, doar după momentul aprobării proiectului. Astfel, compania contribuie la dezvoltarea sustenabilă a firmelor românești și a mediului de afaceri din România.

Se va înființa un Centru de Excelență în domeniul finanțărilor nerambursabile format din cei mai buni și experimentați consultanți din domeniu, pregătiți să răspundă la orice provocare. Membrii vor avea beneficii atractive: pornind de la dezvoltare profesională și personală și până la reduceri comerciale, călătorii etc.

Advertisement

Fabrica de Consultanță este o companie specializată în obținerea de finanțări nerambursabile din Fonduri Europene și Fonduri Guvernamentale fondată în Sibiu, în urmă cu 15 ani, de omul de afaceri Liciniu Lupu. Până în prezent compania a implementat cu succes peste 400 de proiecte și a atras fonduri nerambursabile cu o valoare ce depășește 150 milioane de Euro.

L-am cunoscut pe d-nul Octavian Radu în anul 2014. Am avut câteva întâlniri live și câteva zeci de mail-uri schimbate care m-au inspirat și din care am avut multe de învățat. Toate bune și frumoase, până când în martie 2021 am citit MY WAY (cartea scrisă de domnul Radu). Lăsând la o parte faptul că mi-a stricat” vreo câteva week-end-uri, fiind extrem de interesantă și captivantă, cartea m-a convins că nu pot să cresc accelerat de unul singur, ceea ce m-a determinat să îi propun asocierea pe care o anunțăm acum. Referitor la Fabrica de Consultanță, pot să vă spun că sloganul nostru ne caracterizează valorile: Facem ceea ce promitem că facem, și o facem extraordinar de bine”.  Îmi doresc să creăm plusvaloare în cât mai multe afaceri din România prin atragerea de finanțări nerambursabile. În vederea atingerii acestui scop suntem dispuși să mobilizăm resurse importante de timp, bani și resurse umane. Aceasta este promisiunea noastră.susține Liciniu Lupu, fondatorul Fabrica de Consultanță.

Pentru detalii, vă rugăm contactați:

Advertisement

FABRICA DE CONSULTANȚĂ

0731 536 459, contact@fabricadeconsultanta.com

www.fabricadeconsultanta.com

Advertisement

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunicate de presa

Ediție aniversară pentru Festivalul Național Studențesc de Modă și Design Vestimentar – Be Creative!

Publicitate

Published

on

Cea de X-a ediție a BeCreative Fest va aduce la Sibiu 21 dintre cei mai buni absolvenți ai secțiilor de design vestimentar, aparținând universităților de profil din țară și din Republica Moldova.

Din totalul de 38 de înscrieri, cei mai buni 21 de studenți au fost acceptaţi în concurs pentru a-şi prezenta colecţii originale, nonconformiste şi creative. Evaluarea acestora se va realiza de către juriul de specialitate condus de Marian Pălie – fashion stylist freelancer.

Advertisement

Be Creative Fest 2021 promite și în acest an un spectacol generos şi competitiv totodată, găzduit pe strada Cetăţii Pe 30 & 31 iulie, începând cu ora 20.30.

Evenimentul este organizat de Asociația Cleopatra Models Management și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Advertisement
Continue Reading

Comunicate de presa

Brunch la Jina, cu drumeții și muzica lui Iliuță, la fluier

Redactia Sibiu 100%

Published

on

Sâmbătă, 7 august, suntem cu toții invitați la primul brunch My Transylvania organizat la Jina, la 1.000 m altitudine. Acest eveniment include pentru cei dornici și o drumeție cu priveliști care ne lasă fără grai. Așa că, dăm sfară în țară, să știe toți iubitorii de frumos.

Între 11:00 și 12:30 va fi întins pe mese un așa numit brunch, cu specialități locale, de sezon, timp în care Iliuță de la Jina ne va delecta urechile sătule de zgomotul orașului cu sunteul melodios al fluierului. Pe lângă numeroasele și înnebunitoarele tipuri de brânză (telemea, caș, brânză dulce, burduf de munte), vom regăsi pe masă și carne la garniță, cârnați, jumeri și slănină. Printre alte minunății culinare, avem parte de legume gustoase de sezon: castraveți, roșii, ceapă verde și roșie.

Advertisement

Programul se continuă cu o drumeție cu vedere panoramică la Vârful Bulbuc, la 1.040 m, prilej cu care ni se va face din nou foame și vom savura felul principal cald și desert.

De asemenea, vom avea șansa să învățăm, pentru că, nu-i așa, cine se oprește din învățat, acela e bătrân – indiferent de vârstă. Sunt organizate ateliere: pentru copii (cântat la fluier) și pentru adulți (cum se face șița/dranița).

Ziua se va încheia cu un balmoș și un bulz, ambele la ele acasă, în Mărginimea Sibiului.

Advertisement

Bilete disponibile la adresa: https://booking.mytransylvania.ro/event/83X46dBnnd79jAk/jina-brunch-jina-sibiu

Advertisement
Continue Reading

Anunțuri proiecte

Anunț SC K&K INVESTMENT SRL

Publicitate

Published

on

SC K&K INVESTMENT SRL, titular al proiectului, anunta publicul interesat asupra luarii deciziei etapei de incadrare de catre APM Sibiu in cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul “Ansamblu comercial si spatii pentru servicii, conform PUZ aprobat cu HCL 316 / 2007, construire cladire comerciala C4, cu regim de inaltime P+E1+E2 partial, amenajri exterioare – platforma parcare clienti si platforme pentru aprovizionare, drumuri si accese, trotuare, spatii verzi, imprejmuire, rezerva PSI, bazine de retentie si statii de pompare ape pluviale, post trafo, elemente de signalistica publicitara, amplasare panouri de reclama pe fatade, organizare de santier”, propus a fi amplasat in judetul Sibiu, municipiul Sibiu, Calea Surii Mari, DN14, CF 122625, 122670, 129054, 129909.

Proiectul deciziei de incadrare si motivele care o fundamenteaza pot fi consultate la urmatoarea adresa de internet https://apmsb.anpm.ro.

Advertisement

Publicul interesat poate inainta comentarii / observatii la proiectul deciziei de incadrare in termen de 10 zile de la data publicarii anuntului la adresa de e-mail a A.P.M. Sibiu: office@apmsb.anpm.ro.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

DELGAZ

Advertisement

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE