Într-un editorial Bloomberg semnat de Dorota Bartyzel este atrasă atenția Poloniei asupra deficitului serioas de forță de muncă ce afectează creșterea economică. Polonia e sora nordică a României, un stat care a exportat ca și noi lemn și oameni. Și în Polonia, ca și în România, politicienii conservatori restrâng drepturile minorităților, ale femeilor și sunt împotriva cotelor de emigrație decise de Comisia Europeană. Creșterea economică și stabilitatea economică a polonezilor a debutat și s-a menținut într-un ciclu asemănător celui de la noi. Desigur există și diferențe semnificative, salariul polonezilor e de două ori mai mare, atrag învestiții străine masive, iar infrastructura statului polonez e net superioară drumurilor românești.
În România discutăm despre creșterea deficitului fondului de pensii la 15 miliarde, un deficit accentuat de forță de muncă și de sporul negativ al populației. De fapt, vorbim de efecte și nu de cauze. Sărăcia, lipsa de perspectivă și decalajul economic uriaș între regiunile țării sunt motivele din cauza cărora am ajuns aici. Avem deficit al forței de muncă, dar suntem împotriva imigrației. Formalitățile depuse de orice om de pe această planetă pentru a deveni cetățean român sunt oribile și durează extrem de mult cu excepția cetățenilor Republicii Moldova. Vrem să încurajăm natalitatea cu cele mai tâmpite măsuri ca interzicerea avortului de exemplu, uitând că în România nu mai sunt femei fertile, la vârsta procreerii. Cele care au rămas sunt departe de nivelul de bunăstare care să încurajeze decizia de a avea grijă de un copil. Sunt realități a unor probleme serioase pe care le tratăm cu superficialitate. Sărăcia în România e o realitate pe care o ignorăm. Acestă problemă e inexistentă în discursul politic și în acțiunile publice. Sistemul educațional ne oferă în fiecare an bucuria a genera jumătate din numărul de absolvenți analfabeți funcționali. Pe de altă parte, profesorii români sunt printre cei mai mândri de profesionalismul lor.
Trebuie să finalizăm această autostradă de la vest la est, să unim Sibiul cu Piteștiul, și apoi extrem de rapid trebuie să traversăm Carpații și să unim Transilvania cu Moldova. Sunt acțiuni minime, obligatorii pentru a ieși din spirala descendentă pe care ne aflăm. Mândria ardeleană a Clujului, Sibiului și a Brașovului nu poate compensa gravele probleme din Oltenia și Moldova. După infrastructură, e necesar să aducem învățământul în secolul XXI și să nu ne mai amăgim copiind la examene sau plagiind doctorate cu atâta seninătate.
Alternativele la inacțiune sunt injecții cu frustrare socială, dezastru economic și, ulterior, sucombarea statală. România nu va fi de-a pururi pe acest Pământ în ciuda unui cântec cunoscut prin Apuseni. Alegerea noastră e fie băgăm capul în găleată și căutăm țapii ispășitori, ori înțelegem timpul și lumea în care trăim. Lumea asta pune preț nu numai pe schimburi comerciale globale ci și pe seturi de valori occidentale și libertăți individuale ce trebuie apărate nu restrânse. Sper să ne trezim la timp.
