fbpx
Acum citesti:
România 100%
Intreg articolul 2 minute de lectura

România 100%

La începutul anului 1859, la București și la Iași era
ales domnitor Alexandru Ioan Cuza. Acesta era însă doar începutul unui proiect
politic susținut atât de domnitor, cât și de clasa politică a vremii, din
Moldova și Țara Românească. Unirea propriu-zisă avea să fie continuată în 1862,
când au fost unificate Parlamentul și Guvernul, și desăvârșită abia în 1866,
când a fost adoptat, prin noua Constituție, numele România. Totul începuse, de
fapt, încă de la 1848, prin proiecte comune ale domnitorilor Mihail Sturdza și
Gheorghe Bibescu. Cele două țări, Moldova și Țara Românească, adoptaseră
Uniunea Vamală, care era, până la urmă, o unire în sine.

Dar nu despre pașii politici sau administrativi este
vorba, când ne amintim de momentele care au generat Unirea. Ca și în cazul
Marii Uniri, de la 1 decembrie 1918, și în 1859 a fost la mijloc, înainte de
toate, dorința românilor de a fi împreună. Divanurile Ad-hoc, formate,
deopotrivă, din boieri, țărani, preoți, au fost una dintre primele forme de
democrație reprezentativă din România, iar în spatele oamenilor care au făcut
parte din aceste adunări au stat românii de rând. Nu există nicio îndoială
privind visul moldovenilor, valahilor și transilvănenilor de a avea o Românie
unită, o țară mai mare și puternică, una dintre dovezile acestei realități
fiind participarea plină de entuziasm a oamenilor simpli la toate manifestările
generate de unire. Nu întâmplător este faptul că țările care au exercitat
influențe puternice asupra Principatelor Române până atunci s-au opus
recunoașterii alegerii domnitorului Alexandru Ioan Cuza în cele două
principate. Emoția unirii și forța exercitată de acest complex proces asupra populației
din cele două țări s-a regăsit și în 1918, la Blaj, și, până la urmă, Mica
Unire a jucat rolul ei esențial în finalizarea Marii Uniri. Pentru că, în
pofida numeroaselor argumente contra, Unirea, începută în 1859 și dusă la bun
sfârșit în 1918, nu a fost altceva decât ceea ce românii cu aspirații comune, vorbind
același grai și “uniți în spirit” de sute de ani, au gândit dintotdeauna că
este ceea ce trebuie să fie făcut.

Dar ceea ce este cel mai important în toată această
frumoasă poveste este faptul că niciodată, de atunci încoace, nu a existat o
dorință reală și vizibilă a românilor din toate provinciile istorice de a se
despărți și de a renunța la marele proiect numit România Mare.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.