fbpx
Acum citesti:
Călcând pe greblă
Intreg articolul 4 minute de lectura

Călcând pe greblă

Partidul domnului Dragnea, această organizație politică ce și-a transformat discursul politic din populism de stânga, în naționalism iliberal, pentru a deveni pur și simplu schizoid, are o mare problemă. Dincolo de derapajele de la discursul democratic sau autoexcluderea din organizațiile europene, membrii PSD au îmbrățișat cu entuziasm scenarita cronică.

Istoricul politic al derapajului de la realitate, de la „legionarii” lui Iliescu „atacând” Ministerul de Interne, până la flacăra violet care l-a făcut președinte pentru o noapte pe Geoană, continuă furibund, agresiv și paranoic. Drama de la Colectiv a fost vândută de diverși pesediști drept un plan malefic al lui Klaus Iohannis, nu o probă a incompetenței instituționale. De la Colectiv până la protestatari români plătiți de Soroș nu a fost decât un pas…

La cei 30 de ani aniversari de la despărțirea în sânge de comunism și Ceaușescu, România este pulverizată la nivel social de factorul politic. Anihilarea unor întregi sectoare economice, îngenuncherea justiției, atacurile la credibilitatea Băncii Naționale, sabotarea economiei naționale sunt fapte grave, dar remediabile. Construirea unui fir narativ decuplat de la realitate de către PSD, identificarea unor inamici inexistenți, propagarea unor idei paranoice drept adevăruri evidente, este cu siguranță cel mai mare obstacol construit de PSD în România.

România nu e înapoiată economic datorită unor interese meschine olandeze, germane, franceze sau americane. România nu e competitivă pentru că a ajunge la Baia Mare de la București durează mai mult decât a face un drum până în Dubai. Străzile sunt praf, sectoarele de autostradă sunt minuscule și investițiile încă reduse pentru că se fură bani din bugetul public de dezvoltare. România e furată de apostolii neatârnării din PSD! Nu a venit nici un olandez să închidă portul Constanța! E ridicol să îți imaginezi așa ceva, numai gândindu-te că traficul la Marea Neagră al tuturor porturilor e minuscul comparativ cu porturile olandeze.

Când de sărbători a apărut, hopa-mitică, ordonanța „pe lăcomie” generată de politicianul pasionat de cimitire, povestea servită publicului din România a fost că vor fi pedepsite băncile pentru că își exportă profiturile sau pentru că dobânzile sunt mari. Un singur reporter din presa românească a afirmat cu subiect și predicat problemele grave care au fost confirmate, că vor fi afectate companiile din energie DE STAT, vor fi afectate băncile unde cel mai mare client este STATUL, iar spirala inflaționistă îi va afecta înfiorător pe cetățeni.

E regretabil nu că Dragnea, Vâlcov sau Toader inventează orice pentru a arunca cu praf în ochi societății în timp ce distrug din indiferență și cu un imens apetit pentru putere România, ci susținătorii lor percutează la scenarii absurde, ilogice și ridicole.

Uniunea Europeană nu conspiră împotriva PSD. U.E. prin Comisia Europeană, Parlamentul European și alte instituții reprezentative își doresc o Românie prosperă, cu cetățeni fericiți. Proiectul european comunitar a fost generat de realismul unor oameni politici pragmatici care au dorit ca trista catastrofă a celui de-al Doilea Război Mondial și tirania comunistă să nu se mai repete. Însă cetățeni români care își declară iubirea de țară în cel mai ridicol mod cu putință România, o consideră ca fiind egală cu PSD. Ca în cvasi-sloganul comunist „dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine”, paranoia pune critica la adresa guvernării la acte antinaționale.

E sabotată justiția, sunt amenințați magistrații sau Mugur Isărescu, PSD dorește confiscarea aurului Băncii Naționale, acest lucru e încă minor în comparație cu eliminarea libertății de expresie, asimilarea contestării ideologice a partidului cu faptele penale, pentru că după treizeci de ani, nu chiar toți am uitat paradisul comunist din societatea românească socialistă multilateral dezvoltată.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.