13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

A căzut un Dac de pe Columnă

Cele mai citite

Meditând la „Sfidarea naţională”, care rulează pe ecranele tv de luni bune, fără nici o finalitate, ar fi fost superfluu s-o mai iau şi eu la întors şi m-am gîndit cu ce am putea bucura inima cititorilor noştri? Păi, cu ceva de care ne este tare dor, nu-i aşa? Şi de ce ne este tare dor, m-am întrebat? Păi, de ceea ce ne lipseşte ! Şi anume, de Români adevăraţi !!! Şi atunci mi-am propus să caut prin amintirile mele de jurnalist şi să vă invit să cunoaşteţi un astfel de Român . Despre Dacul acesta am mai scris, în tiraj restrâns, ce-i drept, şi totuşi a ajuns povestea la cineva care mi-a sugerat să-l fac cunoscut sibienilor în tiraj mai larg. Vă asigur că veţi fi muuult mai bogaţi cunoscîndu-l. Să începem :
Cam acum aproape 120 de ani, la vremea când acasă mantia iernii îşi zdrenţuia tivul în săbiuţele primilor ghiocei, un român intra în Cetatea Eternă, după 43 de zile de drum lung, bătut cu piciorul. Rupsese mai multe perechi zdravene de opinci, ca să-şi urmeze visul. Căzuse în Lume tocmai de sub poalele Făgăraşilor, de dorul strămoşilor săi Daci, înveşniciţi la Roma în spirala de piatră a Columnei lui Traian. Acum stăteau faţă în faţă, efigia vie şi efigia de piatră, semănând ca două picături de apă : aceiaşi bărbaţi mîndri şi liberi, acelaşi chip fin cu ochi ageri şi mustaţa grosă, aceeaşi cămeşă încinsă cu brâu lat peste mijloc, aceiaşi iţari, aceleaşi opinci, aceeaşi ţundră miţoasă aruncată pe umeri !!!
La cumpăna primăverii anului 1896, George, din Cîrţa Română de sub Făgăraşi, mângâia cu ochii, la Roma, icoana în piatră a strămoşilor săi. Venise de acasă cu un pumn de pămînt şi cu unul de grâu românesc , la schimb pentru lumina cărţilor, pe care avea să le care în spate la întoarcere, pentru fraţii săi din Ardeal, încremeniţi în truda de a rămîne români sub lespedea ocupaţiei imperiale . Pentru această îndrăzneală, pentru aceea de a-şi fi ridicat glasul împotriva nedreptăţilor de tot felul, dar mai ales pentru vina de a fi citit, George – colţuroasa pietricică din cizma austro-ungară – a înfundat temniţa.
Dar, sub numele de Badea Cîrţan – de la satul în care a văzut lumina zilei – George, românul mândru şi liber, care a mângâiat cu ochii, la Roma, icoana în piatră a strămoşilor săi, avea să rămână el însuşi, pentru multă vreme, icoană în sufletul românilor. Asta, până mai încoace, spre timpurile noastre, cînd aceştia, românii, obosiţi de icoanele lor vechi, aveau să le lase jos, pentru a-şi aburca în spinare icoanele noi, de plastic, ale altor neamuri, mult mai uşor de cărat.
Şi totuşi, acum, când Badea Cîrţan îşi doarme somnul de veci la Sinaia, tot sub o poală de munte, cea a Bucegilor, „ visând” – cum îi spune crucea – „întregirea neamului său”, la Cîrţişoara, sub Făgăraşi, o familie mărunţică precum numele, Silvia şi Traian Cânduleţ, au reuşit cu ceva mai multă vreme în urmă să ocrotească în căuşul unui minuscul muzeu o legendă şi un grăunte din lumina adusă de Badea Cîrţan pe jos, tocmai de la Roma, pentru fraţii săi din Ardeal. Căci cine ştie cînd vor fi de trebuință ?! ( poate va urma )

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Copșa Mică are o autospecială de stingere a incendiilor

După ani de numeroase încercări de a obține o autoutilitară funcțională de stingere a incendiilor, acest lucru s-a realizat...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect