Connect with us

Opinii

Puterea cuvintelor

Odeta Veştemean

Publicat

pe

În anul 1996, doctorul japonez Masaru Emoto a demonstrat ştiinţific, prin experimente făcute asupra apei, cât de puternic se poate modifica structura acesteia, în funcție de cuvintele și emoțiile adresate. Astfel, a pus apă în 3 sticle, lipindu-le etichete pe care scria: te iubesc, te urăsc, mulțumesc. Ulterior, apa din sticlele cuvintelor încărcate cu emoții pozitive s-a cristalizat în forme minunate, de tip stelar. În schimb, cea aflată sub greutatea cuvintelor „ te urăsc” nu s-a conturat în ceva concret, doar o imagine dizgrațioasă, haotică. A continuat demonstrația cu alte două vase umplute cu apă și orez. După ce timp de aproape o lună le-a citit cu voce tare ambelor vase cuvintele scrise pe eticheta corespunzătoare, cel cu apă și orez pe care scria„te iubesc” arăta intact, iar cel etichetat cu „te urăsc” s-a înnegrit din cauza mucegaiului. Ceea ce a vrut Masaru Emoto să demonstreze a fost forța cuvintelor, a gândurilor și a emoțiilor pe care le transmitem asupra celor din jur și care îi pot transforma pe aceștia în ceva frumos, bun sau dimpotrivă, în ceva urât, rău. Iar acest lucru se poate aplica inclusiv propriei persoane, în funcție de mesajele pe care ni le adresăm zilnic, în condițiile în care și corpul nostru este mai bine de 70% apă. Din nefericire, cuvintele negative pe care le purtăm în vocabularul uzual pot determina traume adânci, cu consecințe devastatoare asupra celor care le primesc. Să nu uităm că au existat cazuri în care persoanele s-au sinucis după ce au fost supuse la diverse jigniri și injurii sau că mulți și-au pierdut încrederea în ei și au devenit niște ratați, după ce cuvintele adresate le-au anulat încrederea personală și sentimentul demnității umane. Cuvintele pot distruge, provocând moarte, nenorociri, războaie sau pot genera pace, liniște, realizări grandioase. Astfel, gândiți-vă cât de important este să avem zilnic în vocabularul nostru cuvinte precum te iubesc, te iert, mulțumesc, pot, ești frumos, am încredere, te apreciez, te respect, te înțeleg, ești inteligent, în detrimentul unora precum nu te suport, ești urât, ești rău, ești un idiot, ești un prost, ești un nimic…
De-a lungul timpului, chiar evoluția sau involuția popoarelor a fost influențată de forța cu care unii lideri au reușit să îi motiveze. Despre pacifistul Mahatma Gandhi, părintele independenței Indiei se spunea că „avea o singură armă: cuvintele”. Hitler însă, tot prin discursurile sale încărcate de ura și disprețul față de evrei a reușit să provoace una dintre cele mai mari tragedii din istoria umanității: Holocaustul. Și nu întâmplător Biblia începe cu versetul „La început a fost Cuvântul”, scris de Apostolul Ioan, explicându-se rolul Cuvântului care are puterea de a crea lumea. Suntem liberi așadar să ne alegem singuri vocabularul vieții. Depinde de noi ce dorim să creăm atunci cînd comunicăm.

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *