Connect with us

Opinii

Pensionarii

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

calin blaga002web
Bannet continental 29 aprilie

După o viaţă de muncă orice om merită o perioadă de relaxare. După 30-45 de ani de muncă, cu contribuţii la zi, românii intră la pensie. Dar ce şoc! Pensia mult aşteptată se dovedeşte adesea a fi un mizilic. Dacă nu ar fi dat atâţia ani contribuţii la stat şi îşi ţineau banii la bancă aveau o pensie mult mai mare astăzi. Dar guvernelor şi partidelor noastre le pasă de pensionari, doar când este campanie electorală. Atunci împart plase cu alimente, găleţi cu produse şi promisiuni, multe promisiuni. Apoi nimic. Nivelul de trai în România creşte doar în statistici, pentru că, în fapt, oamenii trăiesc de pe o zi pe alta, în marea lor majoritate. Pensionarii reprezintă deja o trei­me din populaţia ţării şi numărul lor este în creştere. Ce facem cu ei? După ce au muncit o viaţă întreagă, ne descotorosim de ei? A fi pensionar în România seamănă adesea cu o condamnare la moarte. Am întâlnit pensionari francezi, americani sau germani care cutreierau lumea, cu banii din pensie. Dar la ei sunt alte sisteme. Normal, la noi sistemul de pensii este unul care scârţâie. Vârstnicii acestei ţări nu mai sunt un simbol al înţelepciunii pentru statul român. Sunt doar masă de manevră electorală, uşor de păcălit cu 3 lei în plus la pensie. La Sibiu pensionarii au liber pe autobuz şi ceva reduceri la intrare la muzeu. În rest, nimic. Protecţia socială este aproape absentă. Câteva cămine pentru persoane vârstnice sunt insuficiente. Plus că mulţi bătrâni nu vor să-şi părăsească locuinţa. Copiii lor sunt adesea plecaţi cu anii la muncă în străinătate, pentru că aici nu au unde munci, sau sunt prost plătiţi. ªi părinţii rămân singuri. Fără ajutorul familiei, fără ajutor de la stat, fără nimeni. Unii cedează, alţii se zbat să supravieţuiască. După o viaţă de muncă, în loc de fericire şi relaxare, majoritatea pensionarilor primesc o nouă provocare: supravieţuirea. Cineva spunea că poţi fi judecat după cum îţi cinsteşti părinţii. Noi am picat acest examen al vieţii, lamentabil! Călin Blaga

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *