Nu trebuie să stai prea mult la televizor ca să pricepi că încă nu s-a terminat războiul. Unul grosier (ca să folosesc un cuvânt elegant pentru grosolănie), patologic (ca să folosesc un cuvânt cuprinzător pentru simptomatologia urii ce-l alimentează) şi pervers cât cuprinde, un război toxic, dur şi murdar al subversiunii profesioniste împotriva „mielului românesc”.
Să nu carecumva să credeţi că aş fi vreo clarvăzătoare sau deţinătoare de surse tainice de informaţii. Nicidecum! Pur şi simplu mi-a picat fisa ştergând praful de pe o carte de mult uitată. Şi nici măcar n-a fost nevoie s-o deschid, pentru că tot ce mi-era de trebuinţă, ca să ordonez anarhia informaţională a momentului, stătea scris direct pe copertă:
„Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţară! Implicaţi conducătorii în acţiuni ilegale! Subminaţi-le reputaţia, supuneţi-i dispreţului! Răspândiţi discordia între cetăţeni! Întărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor! Ridiculizaţi tradiţiile!”.
Cartea se numeşte „Tratat de dezinformare”, este semnată de scriitorul francez Vladimir Volkoff, e cam veche, de prin anii ‘9o şi deci „neinteresantă”, ca orice „vechitură”, dar porneşte de la o „vechitură” de-a dreptul antică, numită Sun ŢÎ, expert în arta războiului, parte din patrimoniul de înţelepţi ai Chinei şi care susţine că: „Toată arta războiului se bazează pe înşelătorie”.
Aici se cere o paranteză pentru o întrebare retorică: atunci pentru ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar, precum zice un vechi proverb românesc? Adică pentru ce se vâră pe gâtul românului un pumn de rachete care şi-au trăit traiul şi şi-au mâncat mălaiul (cum zice un alt proverb autohton) încă din primul război din Golf de acum 25 de ani, când el, românul, are „arma” la purtător, adică inteligenţa lui nativă? N-ar trebui oare cele patru miliarde de dolari băgate în fragmentul de armată română care ne-a fost îngăduit de mai marii lumii? Poate chiar sub formă de bocanci impermeabili pentru infanterişti şi frâne pentru camioanele militare din dotare rămase de pe vremea lui nea Nicu?
Să numim naţiunea „mielul românesc” şi subversiunea împotriva latinităţii şi ortodoxiei sale „hiena” şi prin acestă prismă metaforică ascultaţi cuvintele scriitorului francez pomenit mai sus: „Acţiunea subversivă (hiena) urmăreşte trei scopuri: să demoralizeze naţiunea vizată (mielul) şi să dezintegreze grupările care o constituie (stânile); să discrediteze autoritatea (ciobanii), precum şi pe apărătorii, funcţionarii şi notabilităţile sale (ciobăneştii mioritici, carpatini ş.a); să neutralizeze masele pentru a împiedica orice intervenţie spontană generală în favoarea ordinii stabilite, în momentul ales pentru cucerirea non-violentă a puterii de către o minoritate”. Pe scurt, să tâmpească turma, ca să stea cuminte când o suge haita de „maţe-fripte”, ce s-a abătut peste ţară cu ajutorul cozilor de topor”.