A venit vacanța de vară pentru copii mari și mici. Știrile cu primari arestați și miniștri condamnați vor fi înlocuite de blocajele rutiere pe Autostrada Soarelui și DN1. Bârfa comună și țigăneala ne vor umple timpul liber, prețul concediilor și starea meteo vor depăși în importanță criza financiară europeană aflată în atenția Bruxellesului.
Problema românească neînțeleasă de nimeni încă e cât se poate de simplă. Premierul, președintele sau lungul șir de politicieni mai mult sau mai puțini penali nu percep simplitatea unei axiome. E mai bine să fii demnitarul unei țări puternice și bogate, decât să jefuiești fără milă o țară săracă.
Privind de departe deznădejdea guvernului grec, aflat în incapacitatea de a plăti șapte miliarde de euro până la sfârșitul lunii iunie, se poate întrezări destinul unei țări ca România, tributară cultural spațiului balcanic, dar aspirând măcar declarativ la anvergura Germaniei.
Germania e țara care a fost adusă în genunchi de două ori într-un secol. Teama europenilor față de nemți a fost că dezvoltarea economică nemțească îi va face suficient de puternici, ca ulterior să îi dezvolte o armată și să revină la aspirațiile imperiale. Acum două secole, bau-bau-ul european era Franța napoleoniană. Cu un stat relativ tânăr, românii nu au depășit niciodată aspirațiile tradiționale ale furatului căciulii proprii. Deși e o țară de dimensiuni considerabile și ne lăudăm cu resurse naturale minerale, energetice și o suprafață arabilă semnificativă, băltim consistent politic și social.
Din când în când, politicieni populiști au vândut pisica unor mari aspirații naționale, dar de la Marea Unire, nici un proiect de anvergură nu a mai mișcat destinul României cu excepția aderării la NATO și Uniunea Europeană. Ajunși acolo, ne-am lăsat pe tânjală, am privit cu nepăsare la aroganțele grangurilor de toate calibrele și, eventual, ne-am împlinit visul de a „pleca afară”.
Astăzi suntem o țară mică, plictisită, fără aspirații și cu un viitor ce nu sună bine. Libertatea nu ne-a adus doar dreptul de a vorbi liber și a ne deplasa unde și când dorim, ci și fibra națională a trândăvelii instituționalizate, a nesimțirii cronice și epopeea cotidiană a morții caprei vecinului. Iar în momente de deznădejde am visat la lideri mesianici care să ne scoată din hazna. Și uite-așa, a șaptea țară europeană stă în urma minusculei Olande, Belgii sau chiar Slovenii. Când preferi tunul financiar, țeapa sau vechea descurcăreală, destinul grecesc e mai aproape decât ne imaginăm. Putem râde sau să îl ironizăm cât vrem pe Ponta, realitatea e că noi ne-am pus genunchiul în ghips de foarte multă vreme.
Publicitate
