Să fie numiri politice. Dar să ştim şi noi

„Nu vor fi numiri politice la deconcentrate. Nu suntem ca ăilalţi. Vor fi oameni competenţi, pentru unele posturi se vor organiza şi concursuri la Bucureşti”. Cu aceste aserţiuni încerca, într-o zi mohorâtă, să mă convingă un distins politician local, al cărui partid se află acum la putere, că viitorii directori ai deconcentratelor nu vor fi înscăunaţi decât pe criteriul capabilităţii lor. Să-ţi dea lacrimile, nu alta. De râs, evident. Practica schimbărilor nu a fost patentată acum, odată cu „mezalianţa” PD-L – PSD. Aceste metehne îşi trag seva din vremea defunctei Convenţii Democrate, iar această practică a fost pusă în scenă, fără excepţie, de toate partidele care s-au succedat la putere. Un caz recent. Când liberalii s-au văzut singuri la ghidonul puterii, după ce i-au scos pe democraţi pe uşa din dos a Executivului, au tăiat în carne vie. Primii vizaţi au fost prefecţii şi subprefecţii apropiaţi sau foşti membri PD-L. Formula folosită a fost simplă: detaşarea. Mulţi reprezentanţi ai guvernului în teritoriu au renunţat la statutul de înalt funcţionar public şi au reintrat în politică. Parcă nici nu-i poţi blama, de altfel. Ceea ce mă intrigă, însă, este motivul care-i animă pe viitorii directori ai deconcentratelor să accepte posturile. Mirajul unui salariu baban îl eliminăm din start, după ce guvernul a gâtuit lefurile directorilor din sistem. Mai tentant e să fii director adjunct, căci imperfecta Ordonanţă Boc nu pare să-i atingă la buzunar. Să fie vorba de un dram de mândrie că s-au aflat la butoanele unei instituţii, fie ea cât de mică? Sau e o modalitate a partidului de a recunoaşte ajutorul dat în campania electorală? Ei ştiu. Criteriul competenţei a ajuns atât de zeflemisit, golit de înţeles, încât te simţi dezonorat dacă îl aduci vreodată în discuţie. Iritantă este obstinaţia cu care politicienii refuză să recunoască că absolut toate schimbările � nu doar din administraţie � se fac ţinând cont de principiul �noi cu noi�. Parafrazându-l pe Caragiale, vorba unei colege de breaslă, sătulă şi ea de atâta duplicitate: �Mă, să fie numiri politice. Dar să ştim şi noi�. Doris Lupu