Suntem un neam de pesimiști notorii. În loc să îmbrățișăm un optimism moderat, bazat pe evoluțiile recente, acum, din păcate, în aceste zile în România, încă odată ne întâlnim prea des cu pesimismul generat de problemele ajunse recent pe agenda publică. Da, sunt suficiente impasuri și semne ale unei crize în fază incipientă, finalizarea campaniei electorale pentru alegerile locale, posibile moțiuni în parlament (simple sau de cenzură), legi ciudate ca cea a avocaților și prospetele amenințări venite de la Vladimir Putin. Însă pesimismul nu e deloc o abordare pragmatică, posibilele impasuri nu sunt insurmontabile.
Alegerile locale vor conserva un status quo deja existent. Majoritatea primarilor în funcție își vor menține scaunul de edil. PSD va înfrânge previzibil PNL și îi va arăta pe liberali în toată splendoarea, ca un partid ce și-a dorit mai mult înfrângerea. Capitala e cu siguranță noul loc de muncă al Gabrielei Vrânceanu Firea, nu pentru că este un candidat mai bun, ci alternativa numărul patru propusă de liberali, după o parodie numită nominalizare consecutivă, a produs acest fiasco. Însă România a funcționat și până acum, în ciuda unei activități politice locale cenzurate cu insistența aleșilor de a fi sclavi ai corupției și atunci când se aflau în vizorul D.N.A.
Primăria nu aduce imunitate aleșilor locali. Poate mai avem de așteptat patru ani până ce actuala garnitură de politicieni va da semne de schimbare. Totuși există alegeri libere, faptul că viitorii aleși sunt de o calitate extrem de redusă ar trebui să ne dea nouă alegătorilor de gândit. Ei sunt ai noștri, români ca și noi.
Contrar anumitor afirmații, România e compatibilă și cu democrația și se modernizează. Acum zece ani, nici nu ne puteam imagina să ajungem unde ne aflăm azi. Nu avem autostrăzi, încă sunt probleme grave de disparitate socială și corupția politică persistă. Dar am descoperit, atât puterea societății civile, la evenimente tragice sau periculoase, cât și limitele pe care „puternicii zilei” nu doresc să le atingă. Fiecare arestare și condamnare a unui „intangibil” e o metaforă a noului context social al acestei țări, suntem pe un drum concret al modernizării și compatibilității cu o societate democratică și ne-am înscris în drumul european al valorilor occidentale. Suntem parte a lumii moderne în toate dimensiunile sale.
Iar dacă Vladimir Putin ne dă fiori reci cu amenințările sale, putem să înțelegem realitatea percepută inclusiv la Moscova, poate vor mai fi crize, surprize neplăcute, conflicte și agitații politice. Însă până la un anumit punct, lucrurile se îndreaptă spre mai bine. Iar asta ar trebui să ne domolească nu pasiunile, ci apetitul spre anxietatea discursului pesimist. Nu-i dracu’ atât de negru.
Publicitate
