Week-end! (Ce bine şi româneşte sună, nu-i aşa?) Dar, chiar dacă e unul special prin consecinţele sale, totuşi legea nu ne dă voie să vorbim despre cel mai fierbinte subiect al week-endului, aşa că o vom respecta. Prin urmare, vă propun mai bine o reţetă de tort, unul cu efecte detoxifiante asupra discernământului sau ceea se numeşte în popor dreaptă judecată şi dreaptă simţire.
Mai întâi, să ne aducem aminte de felul în care procedau străbunii noştri români: alegeau cu grijă grâul de neghină, înainte de a-l duce la moară. Făina trebuia să fie de cea mai bună calitate, naturală, autohtonă şi integrală, aleasă după principiul „primus inter pares”, adică cea mai bună dintre cele mai bune. Cu dreaptă judecată pâinea ieşea bună, iar de prăjituri nici nu mai vorbsc, pentru că te lingeai pur şi simplu pe degete. E limpede că nu înghiţeau tot ce li se punea dinainte. Nici fir de „aditiv”, „colorant” sau „sare-n ochi” nu trecea de filtrul minţii. Astfel grijeau de hrana sănătoasă pentru viitorul naţiunii.
Apoi se punea preţ deosebit pe talentul mamelor, care ştiau din instinct ce e bun pentru viitorul sănătos al copiilor lor şi pe priceperea bunicilor, cele care aveau grijă de predania reţetelor strămoşeşti de fericire. Nici un „ou stricat”, nici o picătură de „lapte acrit” şi nici o fărâmiţă de „unt rânced” nu trecea de dreapta lor judecată şi simţire. Toate păreau a cunoaşte din instinct teorema lui Thomas din sociologie, că dacă o situaţie este prezentată ca reală, ea devine reală prin consecinţele ei. Adică, dacă omul ia minciuna drept adevăr, şi deci oul stricat şi untul rânced drept bune, reacţiile sale faţă de minciuna pe care o crede adevăr vor înlocui adevărul cu minciuna, iar el va „mânca” legat la ochi minciunele, numite în popor şi scovergi, convins că papă tort cu frişcă. Doar că-i vor trebui ani buni să priceapă de ce tortul îi intră cu ghionturi, are greţuri şi stă încovoiat, ţinându-se de burta care-i ghiorăie mereu.
În cele din urmă, tortul se desăvârşeşte cu frişcă. De două mii de ani desăvârşirea se face la român prin Cuvântul lui Hristos. Dreapta judecată-i spune că fără Dumnezeu nu poate face nimic bun. Aşa că, mai abitir în Duminica orbului, vindecat prin lucrare dumnezeiască, românul va şti, sper, să ceară: „Doamne, dă-mi să văd!” De nu, vai de tortul lui de Duminică, pe care-l va mânca cu neamul său timp de patru ani.
Cireaşa de pe tort, însă, şi-o va pune fiecare cu mânuţa lui, din respect pentru creativitatea fiecăruia, pe care însuşi Dumnezeu o respectă. Poftă bună!
