Acasă Blog Pagina 592

FOTO/VIDEO: Omagiu emoționant. 3.500 de drone au format imaginea Papei Francisc

Zeci de drone iluminate au format pe cerul Romei chipul fostului Suveran Pontif, dar și al Fecioarei Maria, care-l avea în brațe pe pruncul Iisus.

Omagiul spectaculos a fost adus Papei Francisc la începutul concertului „Grace for World” desfășurat la Vatican.

De la drone la imnuri, concertul de la Vatican a strălucit ca o mărturie emoționantă de unitate, speranță și bucurie pentru întreaga lume.

Mii de oameni adunați în Piața Sfântul Petru s-au bucurat în timp ce 3.500 de drone s-au aprins deasupra bazilicii, formând o imagine radiantă a Papei Francisc.

Iubitul pontif, care a decedat în aprilie, a apărut zâmbind în luminile de deasupra Vaticanului, un omagiu de excepție care a emoționat mulțimea, scrie hotnews.ro.

Într-o celebrare culturală și spirituală de referință, Vaticanul a transformat Piața Sfântul Petru într-un loc de concerte în aer liber, reunind vedete muzicale globale cu un mesaj puternic de fraternitate.

Co-regizat de un duo neobișnuit – icoana pop americană Pharrell Williams și tenorul italian Andrea Bocelli – concertul „Grace for the World” a marcat prima dată în istorie când au avut loc spectacole muzicale live în piața emblematică.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Zece drone au intrat în spațiul aerian al României de la începutul războiului din Ucraina

Zece drone rusești au pătruns în spațiul aerian al României de la începutul războiului din Ucraina, a transmis Ministerul Apărării.

În urma a peste 50% din atacurile Rusiei asupra Ucrainei în apropierea graniţelor României în timpul cărora s-au folosit drone ruseşti fragmente de drone au căzut pe teritoriul României, se arată în datele transmise duminică AGERPRES de Ministerul Apărării Naţionale

Datele MApN arată că din luna februarie a anului 2022, atunci când Rusia a declanşat conflictul armat în Ucraina, în apropierea graniţelor României s-au înregistrat 52 de atacuri exclusiv pe teritoriul Ucrainei, în care au fost implicate drone ruseşti.

Dintre acestea, în 38 de situaţii, au ajuns fragmente de drone pe teritoriul României, în zona Deltei Dunării, iar în 10 situaţii drone ruseşti au pătruns în spaţiul aerian al României.

Sâmbătă seara, populaţia din comunităţile aflate în imediata apropiere a nordului judeţului Tulcea, inclusiv cea din municipiu, zonă aflată la graniţa cu Ucraina, a primit două mesaje de alertă extremă şi a fost îndemnată să se adăpostească în locuri sigure, în contextul în care o dronă rusească a fost detectată în spaţiul aerian al României.

Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche, România, spre sud-vest de Izmail (regiunea Odesa, Ucraina) şi a părăsit spaţiul aerian naţional în dreptul localităţii Pardina, îndreptându-se către Ucraina”, se arată într-un comunicat al MApN.

În acest context, aeronave F-16 şi Eurofighter Typhoon, pilotate de militari români şi germani, au monitorizat zona, până la ora 21.30, şi au primit autorizarea de a doborî ţinta, potrivit sursei amintite.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Cinci persoane implicate într-un accident cu trei autoturisme

UPDATE: „În urma evaluării medicale, cele cinci persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Traficul rutier pe DN 1, în zona localității Bradu, este blocat pe sensul Brașov – Sibiu, din cauza unui eveniment rutier în care sunt implicate 3 autovehicule.

Mai multe echipaje de prim ajutor intervin la acest eveniment rutier

Salvatorii intervin cu un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de primă intervenție și una de stingere. De asemenea intervine și un echipaj al Ambulanței Sibiu.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Tursib anunță devieri de circulație, marți și joi

În 16 și 18 septembrie, accesul pe Strada Mitropoliei va fi restricționat, iar autobuzele de pe traseul 3 vor circula deviat.

16 septembrie 2025

Staţia “Gară ” – str. G-ral Magheru – str. Constituției – B-dul C. Coposu – str. Independenței – str. Constantin Noica – Calea Dumbrăvii – str. Nicolaus Olahus – str. Școala de Înot – str. Justiției – Bulevardul Victoriei – Piața Unirii – giratoriu Piața Unirii – Piața Unirii – str. Tribunei – continuare pe strada Tribunei – str. Konrad Haas – str. Măsarilor – Piața Cibin – str. Malului – str. Turnului – str. Faurului – str. Ocnei – str. N. Teclu – str. Constituţiei – pe sub podul gării – Gară.

Autobuzele nu vor mai deservi stația Primarie.

18 septembrie 2025

Staţia “Gară ” – str. G-ral Magheru – str. Constituției – B-dul C. Coposu – str. Independenței – str. Constantin Noica – Calea Dumbrăvii – str. Nicolaus Olahus – str. Școala de Înot – str. Justiției – Bulevardul Victoriei – Piața Unirii – giratoriu Piața Unirii – Piața Unirii – str. Tribunei – str. Mitropoliei – str. Al. Odobescu – str. Târgul Peștelui – str. Târgul Vinului – str. Faurului – str. Ocnei – str. N. Teclu – str. Constituţiei – pe sub podul gării – Gară.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Teatrul Gong, Piața Cibin 1 și Turnului.

Autobuzele vor opri suplimentar în imediata apropiere a stației Turnului, pe partea dreaptă, în dreptul pilonilor de acces.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Propuneri radicale: se cere interzicerea TikTok, Telegram, dar și a unor televiziuni și ziare din România

Pagina de Facebook Reportaje is Back a prezentat 10 măsuri cu impact imediat pentru stoparea propagandei din țara noastră.

Printre aceste măsuri se numără interzicerea TikTok sau Telegram și retragerea licențelor unor televiziuni.

Nu în ultimul râns, se propunere interzicerea unor publicații care nu au surse de finanțare transparente.

„În atenția autorităților și politicienilor. Aveți mai jos 10 măsuri cu impact imediat în stoparea propagandei și războiului hibrid:

1.Interzicerea TIK-TOK in România. Lăsați orice bullshit cu libertate exprimare și alte prostii. TIK-TOK este o arma sociala. Când o sa fie legal în China si Facebook mai discutam. De altfel TIK-TOK este interzis în China. Sper ca știați asta.

2.interzicerea și blocarea rețelelor rusesti Telegram și si VK. Nu avem ce negocia aici. Cand in Rusia va fi legal whatsup și Facebook, YouTube mai discutam. Suntem cretini ca permitem existenta rețelelor necontrolate ale unui stat agresor.

  1. RETRAGEREA licentelor televiziunilor care prezintă stiri și informații false sau prezintă naratiuni conspirationiste, propaganda pro rusa sau anti UE, anti NATO . Interzicerea oricăror publicații care nu au surse de finanțare transparente. Extinderea mandatului CNA și puteri sporite. Stoparea oricăror finanțări de stat, reclame către televiziunile sau publicatiile de orice fel care au datorii la stat.
  2. Implementat modelul tarilor Baltice prin care au fost arestați toți vectorii de influenta rusa. Rețele agenți, influenceri, lideri politici. Ancheta extinsa SRI și DIICOT.
  3. PACHET legislativ anti dezinformare și colaborationism. Pedepse dure de minim 5 ani închisoare pentru propaganda și dezinformare. De exemplu minim 5 ani închisoare pentru cei care răspândesc zvonuri gen România intra în război în 3 septembrie, francezii ne fura nămolul de sub Vidraru etc. De exemplu senatorul ala idiot din AUR care a scris pe Facebook ca pământul din Dobrogea e carat în Spania cu vapoarele merita 5 Ani de închisoare.
  4. Publicarea și transparenta totala a finanțării ONG-urilor. Toate. Clar și transparent. Cui nu-i convine valea de aici. Prea multe proiecte strategice de energie blocate de ONG-uri obscure. Asta este tot război hibrid. Plus declararea unor proiecte ca proiecte strategice și imposibilitatea de as fi contestate in instanta pe motive de mediu sau istorice.
  5. Celula națională contra-propaganda SRI, Mai, Mae, Guvern. Scopul este sa reacționeze imediat la orice tentativa de propaganda și dezinformare. Maxim 24 ore dezmintiri plus arestate sursele si amenda la fraierii care le2 distribuie. La 2-3 amenzi dosar penal.
  6. Campanie ampla la nivel național contra dezinformarilor și propagandei. România trebuie sa știe și în ultimul cătun ca suntem sub atac hibrid și propaganda.
  7. Retragerea drepturilor de a opera economic în România pentru toți oamenii de afaceri care au finanțat sau finanțează colaboratori ai statelor ostile dovediti. Ma refer la faptul ca trebuie închise firmele celor care au funcționat ca și carausi pentru propaganda Rusiei sau au finanțat mișcări extremiste. Ai făcut prostia asta, adio afaceri ÎN România vreodată pe numele tău.
  8. Confiscarea infrastructurii digitale a site-urilor, televiziunilor de propaganda. Adică statul poate prelua Realitatea direct fără alte formalități și o poate vinde cui dorește. E ca și cu lemnul. Confiscam camionul daca lemnul e furat.

Acestea sunt doar câteva masuri defensive. Dar eu v-am spus ca e semn de slăbiciune sa joci doar defensiv. Mai avem un set de masuri ofensive dure și mult mai eficiente.

Sper sincer ca guvernul sau clasa politica sa preia măcar o parte din aceste masuri și sa mai stopam nebunia asta.

Poate ajutați un pic cu distribuirea sa ajungă la clasa politica și guvern”, este postarea de pe pagina de Facebook Reportaje is Back.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

VIDEO. Ce înseamnă sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci?

Prăznuirea Zilei Crucii — cunoscută oficial ca Înălțarea Sfintei Cruci — este una dintre cele mai vechi și mai importante sărbători creștine. Ea este prăznuită în fiecare an pe 14 septembrie, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în cea Catolică.

Astăzi, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Mucenic Laurențiu” din cartierul Arhitecților din Sibiu, sărbătoarea a adus în mijlocul credincioșilor o părticică din Ierusalim. Părintele stareț de la Mănăstirea Înălțarea Domnului dar este cunoscută de credincioși sub numele Mănăstirea Sfintei Pelaghia (mănăstire aflată foarte aproape de locul unde a fost descoperită Crucea Mântuitorului) a fost prezent la Sfânta Liturghie și a susținut o predică documentată, cu trimiteri atât la izvoarele istorice, cât și la istoria bisericii.

În anul 326, Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a descoperit în Ierusalim crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Cele trei cruci au fost găsite îngropate sub gunoaie, în spatele dealului Golgotei. Împărăteasa a aruncat monede de aur în acea groapă, iar numeroși locuitori au început să caute.

Crucea Domnului a fost identificată printr-o minune: o femeie grav bolnavă a fost atinsă pe rând de crucile găsite, însă s-a vindecat doar atunci când s-a apropiat de ea Crucea Mântuitorului. Acest semn a fost recunoscut ca o minune, iar crucea a fost înălțată deasupra mulțimii de către Împărăteasa Elena şi Patriarhul Macarie al Ierusalimului. Așa a luat naștere praznicului “Înălțării Sfintei Cruci” care, de atunci, este sărbătorit anual.

Sărbătoarea

Un alt moment de referință din istoria acestei sărbători este readucerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 628. După ce în anul 614 perșii au cucerit orașul și au luat Crucea în robie, împăratul bizantin Heraclie a reușit să recupereze Sfanta Cruce și să o aducă înapoi cu mare cinste. Încercând să poarte Crucea pe umeri, împăratul nu a reușit decât după ce și-a lepădat hainele împărătești și s-a îmbrăcat în straie smerite — semn că biruința Crucii nu stă în puterea omenească, ci în smerenie și credință.

Interviu complet cu Starețul Achillios

Această sărbătoare este și un moment de aducere aminte a altor zile importante legate de Crucea Domnului

Ziua de 14 septembrie este, în Biserica Ortodoxă, o zi de post aspru, marcată de rugăciune și pocăință. Nu este o comemorare a unui obiect sfânt, ci o aducere aminte a biruinței lui Hristos prin jertfa de pe Cruce și prin Înviere. În această zi, Crucea este așezată în mijlocul bisericii, împodobită cu flori și busuioc, iar credincioșii se închină cu evlavie. Crucea este considerată „armă împotriva diavolului” și „păzitoare a întregii lumi”.

Părintele stareț Achillios a fost însoțit de Maica Tecla, una dintre cele opt viețuitoare ale Mănăstirii Înălțarea Domnului din Ierusalim. Dintre acestea, patru sunt românce, iar Maica Tecla este originară din Avrig. Înainte de a îmbrăca haina monahală, a fost educatoare la Grădinița Mitropoliei din Sibiu – „Sfântul Dimitrie”. De șapte ani este călugăriță, iar în ultimii trei ani viețuiește în Țara Sfântă, la Mănăstirea din Ierusalim.

Această sărbătoare este și un moment de aducere aminte a altor zile importante legate de Crucea Domnului. Dintre acestea, amintim:
• Duminica a 3-a din Postul Mare – Duminica Sfintei Cruci
• 1 august – Scoaterea Sfintei Cruci (în amintirea procesiunii cu Crucea prin Constantinopol pentru a opri epidemii)
• 7 mai – A doua aflare a Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci rămâne o zi de referință în calendarul liturgic, aducând în inimile credincioșilor chemarea la credință vie, la jertfă și la nădejde, sub semnul iubirii si jertfei lui Hristos.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: O rulotă a ars ca o torță în urma unui incendiu

Două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD au intervenit, duminică, în extravilanul localității Aciliu pentru stingerea unui incendiu.

„La fața locului pompierii au constatat ca ardea generalizat o rulotă, în apropiere fiind o stână.

Incendiul a afectat și vegetația uscată din jur pe o suprafață de aproximativ 150 mp.

Din fericire nu sunt victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Grav accident rutier pe Transfăgărășan. Motociclist transportat la spital

Duminică seara, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier, produs pe DN 7C, în zona Bâlea Lac, pe Transfăgărășan.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 7C, spre Sibiu, la km 120 un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Vâlcea, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit o bornă kilometrică și a căzut pe carosabil.

În urma accidentului bărbatul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință.

Reamintim conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, mai ales în condiții de carosabil umed, când timpii și distanța de frânare cresc”, precizează Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„ISU Sibiu a fost solicitat să intervină pe DN7C – pe Transfăgărășan în zona Bâlea pentru a acorda asistență medicală unui motociclist rănit. La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD dintre care unul cu medic.

În sprijinul echipajelor de la ISU Sibiu au intervenit și salvamontiștii sibieni și un echipaj SMURD de la ISU Argeș, pentru a acorda primul ajutor până la sosirea medicului.

Tânărul în vârstă de 28 de ani, a suferit multiple traumatisme grave la membrele inferioare și un traumatism toracic. Acesta este transportat de echipajul SMURD cu medic la UPU Sibiu, conștient”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

RAPORTOR LOCAL. Când Nicu Ștefănuță și Dan Barna se dau mai mari decât sunt

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat, marți, Parlamentului European la Strasbourg, axându-se pe amenințările la adresa „democrațiilor noastre”. Alături de Maia Sandu s-au aflat și doi europarlamentari sibieni, Nicu Ștefănuță și Dan Barna. De altfel, Nicu Ștefănuță este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European.

În discursul său în fața eurodeputaților, Maia Sandu a declarat că alegerile din Republica Moldova din 28 septembrie vor fi cele mai importante din istoria sa, iar rezultatul va hotărî „dacă ne consolidăm ca democrație stabilă” sau (…) dacă „Rusia ne smulge de lângă Europa și ne transformă într-o amenințare la frontiera de est a Europei”. Președintele Sandu a subliniat, de asemenea, că, pentru Republica Moldova, aderarea la UE nu este doar un exercițiu tehnocratic, ci „este o cursă contra cronometru, pentru a ne ancora democrația în Uniunea Europeană, unde va fi protejată de cea mai mare amenințare: Rusia”.

„Scopul Kremlinului este limpede”, a spus aceasta, „să captureze Republica Moldova prin intermediul urnelor de vot, să ne folosească împotriva Ucrainei și să ne transforme într-o rampă de lansare a atacurilor hibride asupra Uniunii Europene”.

Într-adevăr, vizita președintelui Moldovei la Strasbourg, în Parlamentul European, este una extrem de importantă în contextul alegerilor din Moldova și a vrut să dea un semnal că Uniunea Europeană sprijină Moldova în drumul său european.

A fost clar că pentru a obține sprijinul Europei are nevoie de România, iar apariția europarlamentarilor români, Nicu Ștefănuță și Dan Barna, este una firească în condițiile în care România este principalul aliat al Moldovei. În mod normal, prezența a doi sibieni în acest cadru oficial ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru comunitatea sibiană. Când a mai avut Sibiul un vicepreședinte al Parlamentului European? Niciodată, până în actuala legislatură europeană.  Semnele de întrebare apar doar în ceea ce privește prezența lor în preajma președintelui Maia Sandu din punct de vedere politic.

Așadar, avem doi useriști la origine, chiar dacă Nicu Ștefănuță a candidat ultima dată ca independent, dar susținut de Verzi. Prezența celor doi în poza oficială spune multe, în condițiile în care europarlamentarii PSD și PNL nu s-au făcut văzuți în preajma oficialului moldovean. Discreția celor de la PNL și PSD pare să trădeze o distanțare politică în contextul volatil din Europa, având în vedere și ceea ce se întâmplă în prezent în Franța. Nicu Ștefănuță și Dan Barna au apărat Ucraina din start și au sprijinit eforturile României pentru această țară, însă lucrurile s-au mai diluat în România în ceea ce privește acest sprijin.

Atât PSD, cât și unele voci din PNL au contestat sprijinul acordat, afirmând că bunăstarea românilor este mai importantă decât alocarea unor sume uriașe pentru apărarea Ucrainei, la cererea Uniunii Europene. După imaginile prezentate, Nicu Ștefănuță și Dan Barna par interesați doar să-și facă imagine politică de pe urma acestei vizite a președintelui Moldovei în Parlamentul European. Probabil se gândesc că și aceste mandate de europarlamentari se vor termina și trebuie să găsească soluții pentru a-și continua carierele politice.

Dacă pentru județul din care provin nu au făcut prea multe din postura de europarlamentar sau doar și-au dat cu părerea despre cum ar trebui să meargă județul Sibiu și România, odată cu intrarea USR-ului la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR nici nu i-am mai auzit în conferințe de presă sau măcar să mai vină din când în când în Sibiu. Dacă ar fi corecți cu sibienii și dacă ar dori să le apere cu adevărat interesele, atunci cei doi europarlamentari sibieni ar trebui să tune și să fulgere la adresa Guvernului Bolojan, însă deocamdată păstrează tăcerea și distanța mare dintre Sibiu și Bruxelles.

Cred că dacă bagă capul ca struțul în nisip, ascunzându-se de marile probleme pe care le are Sibiul în plan administrativ și în relația cu Guvernul și președinția (până acum nu am notat o mare realizare pentru județul Sibiu din partea Guvernului Bolojan, concretizată într-un mare proiect de investiții) sau dacă se axează pe marile probleme politice și militare ale Uniunii Europene, implicit războiul din Ucraina, sibienii uită parcursul lor politic și ceea ce (nu) au făcut pentru orașul nostru. Ghinionul lor este că PSD și PNL nu au niciun europarlamentar din Sibiu în această legislatură, și în acest context vigilența sibienilor la adresa lor poate fi maximă.

Păcat că în loc să dea piept cu problemele sibienilor și să le prezinte în Parlamentul European, cei doi simulează că sunt utili în politica externă a țării. Însă cei doi uită că mandatul de europarlamentar trece la fel de repede ca și cel de parlamentar în România și vor ajunge din nou la vot. Ceea ce a fost un mare favor din partea sibienilor la alegerile europarlamentare s-ar putea ca să devină o pedeapsă la următoarele alegeri.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

De mâine se desfășoară un mare exercițiu de mobilizare în județul Sibiu

În perioada 15-19 septembrie, în județele Sibiu și Mureș se desfășoară exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare.

„MOBEX SB-MS-25” este organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale al României, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Romania, SRI – Serviciul Român de Informații, STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Exercițiul este periodic și are ca scop verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii în activitate.

Rezerviștii cu domiciliul în județele Sibiu și Mureș, ce vor fi convocați la unitățile MApN la care sunt arondați, vor participa la activități specifice de pregătire.

În cele două județe, aceste activități s-au desfășurat și în anul 2012, cele mai recente exerciții de mobilizare la nivel național au avut loc în luna mai 2025, în județele Teleorman, Giurgiu și Olt.

Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și a Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Să vezi și să nu crezi

Au englezii o vorbă când te invită să vezi o situație dintr-o perspectivă atotcuprinzătoare. Se numește bird`s eye view. Adică din perspectiva ochiului de pasăre aflată în zbor, de sus. Adică, mai pe românește, să te ridici deasupra pădurii, ca să o vezi în integralitatea ei, nu să  bâjbâi printre copaci fără nicio perspectivă.  Asta vă invit și pe domniile voastre să faceți, ca să înțelegeți odată pentru totdeauna ce ni se întâmplă nouă, românilor, și să ne unim odată pentru totdeauna în jurul adevărului, nu să ne lăsăm dezbinați în mii de grupuscule, fiecare cu părerea lui după ureche și ațâțate de profesioniștii manipulării unele împotriva altora.

Dezbină și stăpânește este o strategie politică veche de când lumea. Și totuși omenirea încă nu s-a prăjit destul și n-a învățat lecția simplă că în unire stă puterea.

Să vezi și să nu crezi cât de actuale sunt cuvintele unui faimos strateg militar al Chinei antice, scrise  acum 7 000 de ani!!!

„Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, tulbură-le tradițiile, bagă-i în dezbinare, fă-i să se rușineze de ceea ce sunt! Așa nu vei avea nevoie de luptă, căci, speriați de ceea ce au devenit, te vor implora pe tine să vii și să-i salvezi de ei înșiși” (Din cugetările strategului chinez Sun Țî, autorul volumului Arta războiului, sec. V î HR).

Asta ni se face nouă, românilor, de 35 de ani de către toți „democrații”, „aliații”, „emanații”, „partenerii”, investitorii „strategici” și „prietenii” României care ne vor binele cu forța. Binele lor, nu al nostru, să fim bine înțeleși. O țară independentă energetic, alimentar și care a avut tupeul uluitor să devină independentă și financiar, fără a fi în clubul marilor puteri, trebuia răstignită imediat, căci ar fi putut fi un exemplu și pentru alții, iar în atari condiții rechinii mondiali ar fi rămas fără pradă.

Acestor rechini Dumnezeu le-a dat câte o țară cât un continent la fiecare. Și tot nu se satură! Tot le mai trebuie câte o fâșiuță din țărișoara altuia. Căci problema omenirii – cum spunea maica Tereza – nu este că nu-i putem sătura pe săraci, ci că nu-i putem sătura pe bogați.

Am mai spus-o. Acum Țara e o colonie franco-austriacă, dreptatea umblă cu capul spart, Constituția este anulată, minciuna stă cu „regele” la masă, aroganța și disprețul față de popor sunt norme de conduită, devalizarea, sărăcirea și alungarea românilor din țară sunt comandamente europene, iar acestui neam greu de ucis i se caută sistematic forme tot mai sofisticate de neantizare, după formula lui Sun Țî.

Toate măsurile astea de falsă austeritate, care s-au lăsat ca un zăbranic peste țară, nu sunt altceva decăt executarea acestui comandament: românii trebuie sărăciți, deposedați de proprietăți și pe cât posibil determinați să plece din țară. Am mai spus-o! Lor le trebuie pământul, resursele, apele, pădurile, sarea, aurul României, nu poporul. Ăsta trebuie să disapară și să le lase lor spațiu vital. Și odată cu el și ortodoxia, care stă ca un ghimpe în coasta globalizării.

Dar uite că Dumnezeu nu îngăduie drăcăriile astea. Deocamdată am scăpat să fim carne de tun prin Ucraina lui Zele pentru că în Franța, conducerea armatei i-a dat un bocanc în gură comandantului lor suprem, pișpirică Macron, refuzând trimiterea de trupe franceze în Ucraina. Bravo lor, că mai au patrioți cu cohones în structurile militare. Și ce bine nouă, că altfel cozile noastre de topor n-ar fi ezitat să gireze un genocid.

Totul e să vezi pădurea dincolo de copaci și să nu crezi tot ce-ți flutură pe dinainte panglicarii cu care ne-am potcovit. Nu sunt veșnici.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

„Pe 28 septembrie, seara, Putin și ai lui pot fi la granița României!”. Avertismentul unui fost președinte

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a transmis un avertisment dur, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare din Republica Moldova.

Scrutinul din Republica Moldova va avea loc peste exact două săptămâni.

Fostul președinte a reiterat că participarea diasporei şi votul pentru forţele pro-europene vor determina continuarea procesului de integrare a Republicii Moldova în UE.

Mai mult, vor reprezenta, totodată, şi securitate la frontiera de răsărit a României, a arătat Traian Băsescu, un susținător constant al dezideratului european al Republicii Moldova.

„În Republica Moldova „bătălia” pentru câştigarea alegerilor parlamentare este extrem de strânsă. Sunt „cap la cap” forţele politice pro-europene şi partidele pro-ruse.

Foarte probabil, ca şi la prezidenţiale, rezultatul alegerilor va fi decisiv influenţat de votul oamenilor din diaspora. Peste un million de cetăţeni ai Republicii Moldova trăiesc şi muncesc în ţări ale UE, beneficiind de cetăţenia română.

Pe 28 Septembrie, viitorul Republicii Moldova dar şi securitatea României vor fi decisiv influenţate de votul lor, al celor din diaspora.

O victorie a stângii pro-moscovite ar aduce în Parlament şi în guvernul de la Chişinău marionetele lui Putin iar la frontiera României o ţară supusă ordinelor şi controlului Moscovei”, a precizat Traian Băsescu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.