Acasă Blog Pagina 598

PONTUL AVOCATULUI. Răspunderea administratorului – când ANAF îți sare direct în portofel, fără insolvență intermediară

Există două tipuri de administratori de firme în România:

1. Cei care știu că situația financiară e gravă, dar își spun: „Mai trag puțin, poate mâine intră un contract gras”.

2. Cei care știu că situația e gravă și își spun: „Mai bine iau eu măsuri, decât să vină ANAF-ul să-mi facă agenda”.

Diferența dintre cele două? Prima categorie descoperă că ANAF poate veni direct pe răspunderea personală, fără să mai piardă timp cu insolvența firmei. A doua… își bea cafeaua liniștit, pentru că a luat măsurile la timp.

Potrivit Codului de procedură fiscală și Legii 207/2015, ANAF are dreptul să atragă răspunderea solidară a administratorilor atunci când aceștia au condus firma în așa fel încât să nu-și poată plăti obligațiile fiscale.

Și atenție: nu e nevoie să te bage în insolvență ca să te „prindă”. Poate să te sară direct și să-ți trimită decizia de atragere a răspunderii la adresa personală, cu titlu executoriu.

Tradus: dacă nu plătește firma, plătești tu. Și nu după un lung proces de insolvență, ci în baza propriei semnături de administrator și a deciziilor fiscale rămase neonorate.

Cum te „antrenează” ANAF

„Antrenarea” răspunderii nu e vreo metaforă sportivă. E, în termeni legali, procedura prin care Fiscul îți transferă datoriile firmei direct în cârcă.

Nu așteaptă tribunalul, nu așteaptă administratori judiciari. Pur și simplu emite o decizie, pe baza unor constatări (neplata repetată a taxelor, neplata după poprire, diminuarea patrimoniului firmei etc.) și îți blochează conturile personale.

E ca și cum ai juca șah cu ANAF, iar acesta ar sări peste jumătate de mutări ca să-ți dea mat direct.

Ce ar face un administrator precaut

Un administrator care vrea să evite astfel de surprize ar trebui:

• Să monitorizeze constant starea fiscală a firmei.

• Să nu lase obligațiile fiscale restante să crească fără un plan realist de plată.

• Să ia măsuri de reorganizare sau de protecție juridică (da, inclusiv insolvența, dacă e cazul) înainte ca ANAF să sară direct la el.

De ce e mai bine să fii tu primul

Dacă tu inițiezi măsuri de restructurare sau insolvență înainte ca ANAF să se sesizeze, ai măcar o șansă să controlezi procesul, să negociezi eșalonări sau să limitezi răspunderea.

Dacă ANAF te „descoperă” primul, te poate ocoli complet pe tine ca administrator al firmei și să te transforme instant în debitor persoană fizică – fără tribunal, fără avertisment lung, fără preludiu juridic.

E ca diferența dintre a decide singur să-ți schimbi jobul și a afla dimineața că altcineva a luat decizia pentru tine.

În materia răspunderii solidare, viteza e esențială. Nu aștepta să-ți dea ANAF vestea cea mare – pentru că atunci nu va mai fi o „veste”, ci o decizie de executare silită pe numele tău.

AVOCAT Alexandru Zavatin, Baroul Sibiu

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Școala IL Caragiale nu se mai mută pe str. Someșului. Rămâne varianta stadionul municipal

Aleșii municipali sibieni au aprobat, în ședința de astăzi, o hotărâre privind revocarea HCL nr. 250/30.07.2025 privind aprobarea închirierii unor spaţii din incinta imobilului situat în Sibiu, str. Someşului, nr. 57, Sibiu, pentru desfăşurarea de activităţi școlare cu funcţionarea unor clase destinate învăţământului preuniversitar primar, din cadrul Şcolii Gimnaziale „I. L. Caragiale” Sibiu. Varianta cea mai bună luată în calcul rămâne acum stadionul Municipal, dacă se vor obține avizele necesar. Aleșii locali și primarul Astrid Fodor nu au mai făcut nici o declarație pe seama situației existente.

Prin HCL nr. 250/30.07.2025 a fost aprobată închirierea unor spaţii din incinta imobilului situat în Sibiu, str. Someşului, nr. 57, jud. Sibiu pentru desfăşurarea de activităţi şcolare cu funcţionarea unor clase destinate învăţământului preuniversitar primar, din cadrul Şcolii Gimnaziale „lL Caragiale, pe o perioadă de 10 ( zece) luni, începând cu data de 1 septembrie 2025 până în data de 30 iunie 2026.

Astfel, în data de 31.07.2025 a fost încheiat și semnat Contractul de închiriere nr. 4/31.07.2025 între SC PROIECT SRL Sibiu și Consiliul Local al Municipiului Sibiu – Serviciul Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat Sibiu, având ca obiect închirierea de către locator/proprietar către locatar chiriaş a unui paţiu în suprafaţă totală de 820,51 m2 aflat în imobilul (clăd re: S + P + 7E), cu sediul administrativ în mun. Sibiu, str. Someşului, nr. 57, jud. Sibiu, înscris în CF nr. 127656 Sibiu, sub nr. cadastral 127656, 127656-C 1, cu o sup afaţă construită la sol de 469 m2.

„Având în vedere numeroasele sesizări primite de la reprezentanţii beneficiarilor care urmau să desfăşoare activitatea şcolară în spaţiul închiriat, prin adresa cu nr. 62631/27.08.2025 Primăria Municipiului Sibiu și Serviciul Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat Sibiu a solicitat SC PROIECT SRL, acordul de încetare a Contractului de închiriere nr. 4/31.07.2025. SC PROIECT SRL prin adresa cu nr. 6511 0/05.09.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Sibiu și la SPAUIPS sub nr. 3307/08.09.2025, şi-a exprimat acordul în vederea încetării prin acordul părţilor a contractului de închiriere nr. 4/31.07.2025, începând cu data de 01.09.2025. Prin urmare, contractul de închiriere a încetat prin acordul părţilor”, se arată în raportul ce a însoțit hotărârea de revocare.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Mai multe autobuze în zona metropolitană, plus modernizarea străzii Salcâmilor

Aleșii locali au aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici privind proiectul „Modernizarea sistemului de transport public de călători din Municipiul Sibiu”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, Prioritatea 4 – O Regiune cu mobilitate urbană durabilă, Obiectiv specific 2.8 – Promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile, ca parte a tranziţiei către o economie· cu zero emisii de dioxid de carbon, Acţiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilităţii urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane si Zone Funcţionale Urbane), apel de proiecte PRC/667/PRC_P4/OP2/RSO2.8/PRC_A22. ART. 2.

Totodată, a fost aprobată valoarea totală a proiectului „ Modernizarea sistemului de transport public de călători din Municipiul Sibiu” în cuantum de 121.958.745, 13 lei (inclusiv TVA).

Municipiul Sibiu a depus proiectul prin care se sprijină modernizarea și decarbonizarea transportului public, stimularea transportului nemotorizat şi electric, precum și digitalizarea sistemelor de trafic.

Componenta 2 a proiectului vizează modernizarea străzii Salcâmilor pe o lungime de 2.130 m

Cererea de finanţare pentru obiectivul de investiţii a fost selectată pentru finanţare după etapa de evaluare tehnică și financiară, prin decizia Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru. Valoarea totală a proiectului este 121.958.745,13 lei inclusiv TVA, din care valoare eligibilă 116. l 09.870,05 lei inclusiv TV A. Prin prezentul obiectiv investițional se urmăreşte îmbunătăţirea transportului public de călători prin achiziţionare de material rulant ecologic, contribuind la creşterea calităţii aerului și reducerea zgomotului, precum şi modernizarea str. Salcâmilor. Prima componentă a proiectului vizează achiziţionarea a 10 autobuze electrice de 18 m, 6 autobuze electrice de 12 m, 2 staţii de încărcare rapidă şi 8 staţii de încărcare lentă.

De asemenea, fiecare autobuz va fi dotat cu sisteme inteligente de transport, precum validatoare, sistem de informare calători, sistem de supraveghere video, sistem de numărare călători, sistem de comunicaţii internet. Totodată, se vor monta 6 automate de bilete şi se va actualiza aplicaţia de management al flotei. Componenta 2 a proiectului vizează modernizarea străzii Salcâmilor pe o lungime de 2.130 m respectiv modernizarea spaţiului carosabil, inclusiv crearea unei piste pentru biciclişti în dublu sens cu o lăţime totală de 2,5 m, realizarea reţelei de canalizare pluvială şi realizarea sistemului de iluminat stradal.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Modernizarea malurilor Cibinului intră într-o nouă etapă

Consilierii municipali sibieni au aprobat, astăzi, în ședință on-lină, actualizarea indicatorilor actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Amenajare Maluri Râu l Cibin, Tronsoanele lI şi III” – Etapa I. Valoarea totală este de 65.709.447,79 lei fără TVA.

3,1 km de piste pentru biciclete pe malurile Cibinului

Primăria Sibiu a depus proiectul „ Amenajare Maluri Râul Cibin, tronsoanele lI şi III” – Etapa I, pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile în cadrului Programului „ Regiunea Centru” 2021-2027, Prioritatea 4 – O Regiune cu mobilitate bană durabilă, Acţiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilităţii urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcţionale Urbane), prin care se sprijină promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile, ca parte a tranziţiei către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Cererea de finanţare pentru obiectivul de investiţii a fost selectată pentru finanţare după etapa de evaluare tehnică şi financiară, prin decizia Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru din 26 august 2025. Indicatorii tehnico-economici aferenţi proiectului au fost aprobaţi în consecință astăzi. Valoarea totală a proiectului este 66.479.477,99 lei inclusiv TVA, din care valoare eligibilă este 45.221.097,25 lei.

Prin proiect se propune realizarea a 3,1 km de piste pentru biciclete pe malurile Cibinului, tronsonul lI fiind cuprins între podul peste Cibin din dreptul străzii Rozmarinului şi calea ferată/şoseaua Alba Iulia, având o lungime de aproximativ 1,4 km, iar tronsonul III este cuprins între şoseaua de centură a Sibiului şi str. Podului, având o lungime de aproximativ 1,7 km. Pe tronsonul lI se vor realiza 2 pasarele ciclopietonale, iar pe tronsonul III se va realiza o pasarelă ciclopietonală.

Pe ambele tronsoane se vor amenaja locuri de relaxare (deck-uri, pontoane), se vor executa lucrări de amenajare a spaţiilor verzi, dotări cu mobilier urban, iluminat public eficient, instalare reţele Wi-Fi în spaţiile publice, instalaţie de supraveghere video.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Accident rutier în Sibiu. Autorul a fugit de la locul evenimentului/UPDATE: Șoferul vinovat a fost descoperit de polițiști

UPDATE: „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au identificat bărbatul implicat în accident.

Este vorba despre un sibian în vârstă de 45 de ani, posesor de permis de conducere. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat un rezultat negativ.

Polițiști au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ. Un accident produs între doi conducători de mopede s-a produs, miercuri după amiaza, pe Calea Șurii Mari din Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un moped pe Calea Șurii Mari, spre Mediaș, un sibian în vârstă de 38 de ani ar fi fost lovit din spate de către un alt bărbat care se deplasa tot pe un moped.

În urma accidentului, bărbatul care l-a lovit pe sibian a plecat de la locul faptei.

Ca urmare a accidentului, bărbatul de 38 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

„În cauză, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru identificarea celeilalte persoane implicate în accident, stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs acesta și luarea măsurilor legale în consecință„, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajul de prim ajutor i-a acordat primele îngrijiri medicale bărbatului de 38 de ani, care a fost transportat La UPU Sibiu cu un traumatism de membru inferior.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Cu alcoolemie uriașă, un șofer sibian a lovit o mașină pe care a proiectat-o într-un alt autoturism

Marți, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Sibiului, pe direcția Șelimbăr – Sibiu, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Sibiu, nu a păstrat distanța regulamentară și a lovit un autoturism condus în fața sa, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism, condus pe același sens de mers.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării alcoolscopice a sibianului a rezultat o valoare de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință„, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Prețul aurului a „explodat” în România și a atins un nou record

Moneda naţională s-a apreciat miercuri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0733 lei, în scădere cu 0,04 bani faţă de cotaţia precedentă, 5,0737 lei.

Pe de altă parte, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,3297 lei, mai mult cu 1,75 bani (0,40%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,3122 lei.

Moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,4353 lei, în scădere cu 0,48 bani (-0,08%), faţă de 5,4401 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit, miercuri, cu 2,2803 lei (+0,45%) până la valoarea de 508,6964 lei, de la 506,4161 lei, în şedinţa precedentă, ajungând la o nouă valoare record.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Închideri și restricții de trafic pe mai multe străzi din Sibiu

În acest sfârșit de săptămână vor avea loc în spații publice din Sibiu două evenimente care presupun închideri sau restricții în trafic.

“Cibin Bike Day”, care va avea loc în data de 13 septembrie, fiind organizat de Asociația ActivFam. Acesta se va desfășura pe pista pentru biciclete de pe malul Cibinului, precum și pe podul de piatră Maria Tereza.

”Foodie – Street Food Cuisine”, organizat de Asociația Sibiul de Odinioară în perioada 11-14 septembrie, în fiecare zi în intervalul orar 16.00 – 24.00, în Piața Schiller, pe strada Arhivelor și pe o porțiune a străzii str. Timotei Popovici.

Comisia pentru sistematizarea circulației a avizat următoarele măsuri, pentru siguranța participanților și pentru buna lor desfășurare:

Podul de piatră Maria Tereza va fi închis circulației sâmbătă, 13 septembrie, între orele 10.00 și 20.00

Strada Timotei Popovici se va închide traficului zilnic, în perioada 11-14 septembrie, în intervalul orar 15.00 – 24.00, inclusiv pentru locuitorii acestei străzi.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Haos și proteste violente în Franța după demiterea Guvernului

Protestele din Paris au degenerat, iar forțele de ordine au intervenit în forță împotriva manifestanților, în timp ce jurnaliștii au fost separați de mulțime.

După prăbușirea guvernului premierului François Bayrou, luni seară, Franța pare să se îndrepte spre o nouă perioadă de tulburări.

Potrivit imaginilor transmise live din capitala Franței, protestatarii au devenit tot mai agresivi, iar autoritățile au răspuns cu intervenții în forță.

Pe fondul frustrării provocate de planurile de austeritate, grupurile locale au cerut miercuri o mișcare națională „Blocați totul” care vizează paralizarea transporturilor, a școlilor și a vieții de zi cu zi, potrivit Euronews.

Forțele de ordine au intrat de două ori în mulțime și i-au lovit pe manifestanți cu bastoanele de cauciuc.

În același timp, jurnaliștii au fost izolați de grupurile de protestatari, pentru a fi ținuți la distanță de incidente.

Situația rămâne tensionată, iar autoritățile încearcă să restabilească ordinea pe străzile Parisului.

Protestele — organizate în mare parte prin intermediul canalelor Telegram și al altor rețele sociale — nu au o conducere centrală, ceea ce face ca autoritățile să se îndoiască de amploarea perturbărilor de miercuri.

Mesajele care circulă online i-au îndemnat pe susținători să blocheze șoseaua de centură a Parisului, cea mai aglomerată autostradă urbană din Europa, cu 1,2 milioane de vehicule pe zi, și chiar să saboteze alimentarea cu energie electrică în anumite stații de metrou și tren.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Devieri de circulație pe 6 trasee Tursib, de astăzi până vineri

Între 10 și 12 septembrie, în intervalul orar 20:00 – 06:00 se vor efectua lucrări pe carosabil pe strada Calea Dumbrăvii (tronsonul dintre giratoriul Piața Aurel Vlaicu și giratoriul de la Blocul Plombă).

Astfel, autobuzele de pe traseele 1, 3, 12, 13, 111 și 211 vor circula deviat după cum urmează:

Traseul 1

Dus: Cimitir – Calea Dumbrăvii – str. Siretului – Calea Cisnădiei – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piața Unirii – str. A. Șaguna – șos. Alba Iulia – str. Malului – Piața Cibin – str. Cibinului – str. Rusciorului – str. Lungă – Calea Șurii Mari – (Viile Sibiului) – Hornbach.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Întors: Hornbach – Calea Șurii Mari – str. Lungă – str. Gladiolelor – str. Râului – str. Metalurgiștilor – str. Distribuției – str. Autogării – șos. Alba Iulia – str. Dealului – str. Banatului – B-dul Victoriei – Piața Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – str. N. Iorga – Calea Cisnădiei – str. Siretului – Calea Dumbrăvii – Cimitir.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Lomonosov, Bloc 1 Mihai Viteazu, Bloc 9 Mihai Viteazu;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Traseul 3

Staţia “Gară ” – str. G-ral Magheru – str. Constituției – B-dul C. Coposu – str. Independenței – str. Constantin Noica – B-dul General Vasile Milea – str. Nicolae Iorga – B-dul Mihai Viteazu – str. Nicolaus Olahus – str. Școala de Înot – str. Justiției – Bulevardul Victoriei – Piața Unirii – giratoriu Piața Unirii – Piața Unirii – str. Tribunei – str. Mitropoliei – str. Al. Odobescu – str. Măsarilor – Piața Cibin – str. Malului – str. Turnului – str. Faurului – str. Ocnei – str. N. Teclu – str. Constituţiei – pe sub podul gării – Gară.

Autobuzele nu vor mai deservi stația: Lomonosov;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Traseul 12

Dus: Piața Rahova – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piața Unirii – B-dul C. Coposu – Calea Gușteriței – str. Strungului – str. Henri Coandă – Sembraz.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Întors: Sembraz – str. Henri Coandă – str. Principatele Unite – str. Oțelarilor – str. Macaralei – Calea Gușteriței – B-dul C. Coposu – Piața Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – Giratoriul Biserica Mihai Viteazu – B-dul. Mihai Viteazu – Piața Rahova.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Lomonosov, Bloc 1 Mihai Viteazu, Bloc 9 Mihai Viteazu;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Traseul 13

Dus: Gară – str. G-ral Magheru – str. Constituției – B-dul C. Coposu – Piața Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – Calea Dumbrăvii – Dumbrava – Muzeul Astra.

Autobuzele nu vor mai deservi stația Lomonosov;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Întors: Muzeul Astra – Calea Dumbrăvii – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piața Unirii – B-dul C. Coposu – pe sub podul gării – Gară.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Traseul 111

Dus: Calea Dumbrăvii – str. Siretului – Calea Cisnădiei – str. Rahova – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piața Unirii – str. A. Șaguna – șos. Alba Iulia – str. Turda – str. Europa Unită – str. Lyon – str. Barcelona – str. Munchen – Marquardt.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Întors: Marquardt – str. Munchen – str. Lyon – str. Monaco – str. Europa Unită – str. Florian Rieger – str. Turda – șos. Alba Iulia – str. Dealului – str. Banatului – B-dul Victoriei – Piața Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – str. N. Iorga – Calea Cisnădiei – str. Siretului – Calea Dumbrăvii.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Lomonosov, Bloc 1 Mihai Viteazu, Bloc 9 Mihai Viteazu;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Traseul 211

Dus: Calea Dumbrăvii 1 – str. Siretului – Calea Cisnădiei – str. Rahova – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piaţa Unirii – str. A. Șaguna – șos. Alba Iulia – str. I. Neculce – str. Malului – Pod P-ța Cibin – str. Reconstrucției – str. Kogălniceanu – Calea Șurii Mici – str. Bruxelles – str. Turda – str. Europa Unită – str. Lyon – str. Barcelona – str. Munchen – Marquardt.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Întors: Marquardt – str. Munchen – str. Europa Unită – str. Lyon – str. Monaco – str. Europa Unită – str. Florian Rieger – str. Turda – str. Bruxelles – Calea Șurii Mici – str. Kogălniceanu – str. Râului – Pod Neculce – str. I. Neculce – șos. Alba Iulia – str. Dealului – str. Banatului – B-dul Victoriei – Piaţa Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – str. N. Iorga – Calea Cisnădiei – str. Siretului – Calea Dumbrăvii.

Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Lomonosov, Bloc 1 Mihai Viteazu, Bloc 9 Mihai Viteazu;

Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Neuro-artă pentru copii la Sibiu Junior

La Sibiu Junior s-au organizat vara aceasta o serie de ateliere mai speciale. Desene care relaxează, conectează și care aduc claritate. Atelierele de neuro-artă oferă un spațiu sigur, unde adolescenții își pot exprima emoțiile și dorințele prin desen, fără presiune și fără a fi nevoie să „știe să deseneze”.

„Folosim neurografica – o metodă artistică și terapeutică ce ajută la reducerea stresului, stimularea imaginației și dezvoltarea încrederii în sine. Desenăm vise, planuri, emoții, neliniștim mintea și lăsăm inima să vorbească, ne reconectăm cu noi înșine prin linii și culori”, ne spune Dana Alma, moderatoarea acestor ateliere.

Dana Alma Oancea este consilier și specialist în Neurografică, cu formare în lucrul cu emoțiile și dezvoltarea personală. Ghidează copiii și adolescenții să-și descopere forța interioară și echilibrul prin artă și face parte încă de la început din echipa moderatorilor de ateliere de la Sibiu Junior.

„Ne bucurăm că putem oferi copiilor altfel de ateliere, care să îi ajute să gestioneze emoțiile mai ușor si poate chiar să scape de anumite temeri, frici sau bariere. Aceste ateliere nu le-am fi putut porni fără sprijinul partenerului nostru Unicredit Bank, căruia îi mulțumim”, ne transmite Mihaela Wetscheza, Project Manager la Sibiu Junior.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Polonia va invoca Articolul 4 din Acordul NATO după doborârea dronelor rusești. Ce înseamnă acest lucru

Polonia va invoca Articolul 4 din Acordul NATO, care prevede consultări formale între aliați, în situația în care un membru se simte amenințat.

Acest lucru vine după ce armata poloneză a doborât mai multe drone care au intrat în spațiul aerian al țării.

Prim-ministrul Donald Tusk a spus că, deși apreciază toate mesajele de solidaritate, “cuvintele nu sunt suficiente, iar Polonia va solicita un sprijin mult mai mare din partea NATO”.

O reuniune de urgență a Consiliului NATO este în desfășurare.

Potrivit Articolului 4 “Părțile se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăreia dintre părți este amenințată”. Acesta este considerat un precursor al Articolului 5, care intervine atunci când o țară este efectiv atacată.

Articolul 4 a fost invocat doar de șapte ori de la crearea NATO în 1949, inclusiv de către România, în 2022, imediat după ce Rusia a invadat Ucraina.

Într-o informare către parlamentul polonez, prim-ministrul Donald Tusk arată că în total au fost 19 incursiuni ale dronelor rusești în spațiul aerian al țării sale, iar aeronavele NATO au doborât doar “trei – sau poate patru – drone”.

Ultima dronă doborâtă a fost la ora locală 06:45 (7.45, ora României). Între timp, presa poloneză informează că resturile uneia dintre dronele doborâte au fost găsite la circa 300 de km de granița cu Ucraina.

Vă reamintim faptul că armata poloneză a anunțat miercuri dimineața că a doborât drone care au încălcat spațiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei, ceea ce ar putea reprezenta o provocare majoră pentru Europa.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.