Connect with us

Educatie

Participarea la cursuri a elevilor din grupe de risc, decisă de părinți

Andra Marinescu

Publicat

pe

Participarea elevilor la cursurile de pregătire din perioada 2 – 12 iunie, în sălile de clasă, va fi decisă de părinți. Potrivit unui ordin comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății, părinții vor decide prezența copiilor, după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiei acestora (persoane care suferă de afecțiuni cronice sau persoane cu vârsta peste 65 de ani).

Conform aceluiași document, la intrarea în școală, profesorilor și elevilor le va fi măsurată temperatura de către cadrul medical care va asigura asistență pe întreaga durată a desfășurării activităților. Temperatura nu trebuie să depășească 37 grade Celsius.
“În situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului și conduitei de tratament”, se arată în ordinul MEC și al MS.
Documentul mai prevede că parcursul prin curtea școlii, până la intrarea în unitatea de învățământ, se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică. De asemenea, elevii vor fi însoțiți de către profesor de la accesul în școală până în sala de clasă și apoi, după finalizarea activităților, spre ieșire.
“La intrarea în unitatea de învățământ, vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc). În toate spațiile în care se vof desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS CoV 2”, mai arată ordinul transmis de MEC.
Școlile vor trebui să asigure săpun, prosoape de hârtie, dispensere și dezinfectant pentru mâini, iar elevii și profesorii vor fi obligați să poarte măști de protecție și să își igienizeze mâinile.
Unitățile de învățământ, respectiv coridoarele, cancelaria, grupurile sanitare și sălile de clasă, vor fi dezinfectate regulat cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool.

PUBLICITATE

Distanță de doi metri între elevi

La cursurile din sala de clasă vor participa maxim zece elevi, situați la circa doi metri distanță unul de altul.
“În perioada 2-12 iunie, durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de trei ore pentru elevii de liceu și de două ore pentru elevii de gimnaziu. În situația unităților de învățământ care vor realiza activitățile de pregătire în două schimburi, între acestea este prevăzut un interval de două ore pentru dezinfectarea / igienizarea cu substanțe biocide și aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră. În perioada desfășurării activităților de pregătire, pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic”, se mai prezintă în ordinul MEC și MS.
Potivit aceleiași surse, la finalul programului, colectarea măștilor purtate de cei prezenți se va face în locuri special amenajate, iar la plecarea către domiciliu fiecare va primi o mască nouă.

PUBLICITATE

Educatie

Tot mai multe cazuri de COVID în unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu

Avatar

Publicat

pe

Creşte numărul cazurilor de COVID în unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu.

Vineri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu a anunţat că 11 profesori şi elevi au fost pozitivi la COVID în unităţi şcolare din municipiile Sibiu şi Mediaş. În şapte dintre unităţile şcolare unde au fost descoperite cazurile de coronavirus, elevii din clasele respective vor trece în scenariul online.

PUBLICITATE

De la debutul semestrului I al anului școlar 2021 – 2022, un număr de 18 cadre didactice și 24 elevi au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, profesorii şi elevii infectaţi cu COVID sunt de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Mediaș, grupa maghiară, Școala Gimnazială ”Bathory Istvan” Mediaș, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu., Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu şi Liceul de Artă Sibiu.

Începând de astăzi, în județul Sibiu un număr de 514 preșcolari și elevi vor desfășura orele în sistem online.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Educatie

Încă 7 cazuri de COVID în rândul elevilor şi cadrelor didactice sibiene

Avatar

Publicat

pe

Şapte cazuri noi de coronavirus au fost descoperite în unităţile de învăţământ sibiene în cursul zilei de joi.

Au fost raportate cazuri de preșcolari, elevi sau cadre didactice depistate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 la Liceul Tehnologic ”Independența” Sibiu, clasa a IX-a C, unde un elev a fost confirmat pozitiv, iar alţi 24 de elevi vor desfășura orele în sistem online sau la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, în clasa a VII-a A, unelev fiind confirmat pozitiv, iar 32 elevi vor desfășura orele în sistem online.

PUBLICITATE

La Școala Gimnazială 3 din Cisnădie 3 cadre didactice au fost confirmate pozitiv, iar în acest caz cursurile nu se suspendă. La Grădinița cu Program Prelungit ”Bucuria Copiilor” Mediaș, la grupa mijlocie, cadru didactic a fost confirmat pozitiv, iar 25 de preșcolari vor desfășura orele în sistem online. În sfârşit, la Centrul de Educație Incluzivă Nr. 1 Sibiu un cadru didactic este confirmat pozitiv. În acest caz, cursurile nu se suspendă.

De la debutul semestrului I al anului școlar 2021 – 2022, un număr de 15 cadre didactice și 16 elevi au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

Astăzi, în județul Sibiu un număr de 343 preșcolari și elevi din unitățile de învățământ, desfăşoară orele în sistem online.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Educatie

Sindicate: Vom ataca în instanţă actele normative care obligă angajaţii din învăţământ să se testeze pe banii lor

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” anunţă că vor da în judecată statul dacă angajaţii din învăţământ vor fi obligaţi să facă teste Covid-19 pe banii lor.

“Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ – federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar – avertizează Guvernul României că va ataca în justiţie orice act prin care angajaţii din învăţământ vor fi obligaţi să se testeze pe banii lor pentru depistarea COVID -19”, se menţionează într-un comunicat al celor două organizaţii sindicale.

PUBLICITATE

Acestea subliniază că, înainte să aplice o astfel de măsură, prin care să oblige angajaţii din învăţământ care nu s-au vaccinat împotriva COVID 19 să-şi plătească testele, premierul “ar trebui să lectureze” Codul Muncii, care, la art. 175 alin (4) prevede că: “Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligaţii financiare pentru salariaţi”.

“Ţinând cont de acest articol, şi nu numai, orice sumă pentru asigurarea sănătăţii angajatului la locul de muncă trebuie asigurată de angajator. În plus, Guvernul şi-a asumat, încă din martie 2021, să vaccineze 70% din populaţie, cifră care conducea la imunizarea de masă”, spun sindicaliştii.

Ei consideră că, dacă Executivul îşi respecta obiectivul şi, prin campaniile publice, determina 70% din populaţia României să se vaccineze, se ajungea la imunizarea de masă şi nu mai eram sub ameninţarea valului 4 al pandemiei.

PUBLICITATE

“Eşecul guvernanţilor nu trebuie decontat de angajaţii din învăţământ. Având în vedere cele prezentate mai sus şi ţinând cont că peste 60% (193.430 de persoane) dintre angajaţii din învăţământ s-au vaccinat deja, considerăm că orice act normativ prin care se vrea introducerea testării cu plată este atât ilegal, cât şi imoral”, precizează reprezentanţii celor două organizaţii sindicale. (AGERPRES)

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE