Connect with us

Fapt Divers

Percheziții în Sibiu, privind un grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți și de droguri

Andra Marinescu

Publicat

pe

În această dimineață, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timiș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Timișoara, efectuează 20 de percheziții, în mai multe județe, printre care și Sibiul, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate bănuite de trafic de migranți și trafic de droguri.

Din cercetări a reieșit că, în județele Timiș și Arad, de la începutul lunii iunie 2020 și până în prezent, ar fi acționat un grup infracțional organizat, ce ar fi avut drept scop racolarea, îndrumarea, cazarea și transportul de migranți originari din Orientul Mijlociu, către state din Vestul Europei.
Gruparea infracțională ar face parte dintr-o vastă rețea de trafic de migranți, constituită la nivel european. Rețeaua și-ar fi dezvoltat cu timpul segmente naționale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradițională de migrație.
“Activitatea infracțională a grupării ar fi acoperit mai multe paliere, respectiv: racolarea migranților de pe teritoriul Bulgariei și Serbiei, racolarea de călăuze care să direcționeze grupurile de migranți peste frontieră spre România, organizarea activităților de transport și adăpostire temporară a migranților pe teritoriul României (în special în județele Timiș și Arad). De asemenea, gruparea ar fi organizat transferarea migranților de la locurile de adăpostire la mijloacele de transport (autocamioane, camionete), în vederea ieșirii frauduloase din România către statele din vestul Europei”, arată IGPR.
Migranții ar fi fost grupați, într-o primă fază, pe teritoriul Turciei, de unde membrii grupării le-ar fi asigurat apoi transportul către România, prin Bulgaria și Serbia. În Serbia, gruparea infracțională ar fi avut membri cu rol în asigurarea călăuzirii migranților peste frontiera de stat cu România.
După introducerea frauduloasă a migranților în România, aceștia ar fi fost transportați până în municipiul Timișoara, Arad sau localitățile limitrofe, unde ar fi fost cazați în diferite imobile, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria și transportării acestora mai departe către destinațiile finale din vestul Europei.
Totodată, membrii grupării sunt bănuiți de distribuirea drogurilor, din care ar fi obținut sume mari de bani.
Perchezițiile sunt în curs de desfășurare.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fapt Divers

FOTO Trei persoane la spital după un accident cu trei autoturisme

Avatar

Publicat

pe

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident în lanţ, duminică, pe Drumul Judeţean 106 în apropiere de intersecţia cu Drumul Comunal 45.

Un şofer în vârstă de 29 de ani, a lovit în autoturismul condus regulamentar în faţa de către un bărbat de 67 de ani din Cisnădie, după care a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de către un bîrbat în vârstă de 45 de ani, din Brădeni.

PUBLICITATE

Mai multe echipaje de prim ajutor ale Ambulanţei şi SMURD Sibiu au intervenit la locul accidentului rutier. Personalul medical a acordat îngrijiri pentru patru persoane implicate în eveniment, dintre care au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu.

Două victime au fost transportate de către echipajele SMURD, cu escoriaţii şi contuzii, iar a treia persoană de către echipajul de la Ambulanţa Sibiu. A treia victima a suferit un traumatism la picior.

Trei persoane la spital dupa un accident rutier cu trei autoturisme 1
Trei persoane la spital dupa un accident rutier cu trei autoturisme 2
Trei persoane la spital dupa un accident rutier cu trei autoturisme 3
Trei persoane la spital dupa un accident rutier cu trei autoturisme 4

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

Copil de 7 ani, rănit de un autoturism după ce a alergat pe şosea după o minge

Avatar

Publicat

pe

Un copil de 7 ani a fost rănit, duminică, pe strada Ţiglari din municipiul Sibiu.

Acesta a alergat pe şosea după o minge şi a fost lovit de un autoturism condus de un sibian în vârstă de 27 de ani. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă i-a acordat copilului asistenţă medicală şi l-a transportat la spital pentru un consult medical amănunţit. În urma impactului, copilul s-a ales cu un traumatism la picior.

PUBLICITATE

Poliţiştii sibieni au deschis o anchetă în acest caz.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

Carambol pe DN 1, la intrarea în Avrig. O femeie a fost rănită

Avatar

Publicat

pe

Un carambol în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs, sâmbătă, pe Drumul Naţional 1, în apropiere de intrarea în Avrig.

Potrivit poliţiştiulor, cele patru autovehicule circulau pe direcţia Braşov-Sibiu. O femeie în vârstă de 59 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost rănită. Femeia, politraumatizată, a primit asistenţă medicală din partea unui echipaj al Ambulanţei, care a transportat-o ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu pentru un consult amănunţit.

PUBLICITATE

Poliţiştii rutieri sibieni au demarat o anchetă în cazul acestui accident.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE