fbpx
Acum citesti:
Orban: Din cauza incapacităţii guvernelor de a atrage fonduri europene riscăm să pierdem miliarde de euro în fiecare an
Intreg articolul 4 minute de lectura

Orban: Din cauza incapacităţii guvernelor de a atrage fonduri europene riscăm să pierdem miliarde de euro în fiecare an

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că, din cauza incapacităţii ultimelor guverne, începând cu cel condus de Victor Ponta, de a absorbi fonduri europene, România riscă să piardă în fiecare an miliarde de euro.

“România, ca stat al UE, a beneficiat de finanţări de 48,3 miliarde de euro, având un sold pozitiv în ceea ce priveşte finanţarea de 31,2 miliarde de euro. De la 1 ianuarie 2017, în primul deceniu de la aderare, impactul asupra majorării PIB a fost de 13,6%, iar nivelul investiţiilor a crescut cu 30%. În ceea ce priveşte venitul românilor raportat la media europeană ca şi paritate a puterii de cumpărare am avut un salt absolut spectaculos care se datorează în cea mai mare parte atât resurselor financiare de care am beneficiat de la nivelul bugetului UE, cât şi datorită investiţiilor extrem de importante care au fost făcute în România şi care au dus la o dezvoltare economică incomparabilă cu o altă perioadă de 10 ani din istoria economică a României. Din păcate, în actualul exerciţiu financiar, din foarte multe motive, dar în special din cauza incapacităţii guvernelor care au gestionat modul de absorbţie a fondurilor europene suntem la un stadiu al absorbţiei fondurilor europene de sub 20% şi riscăm să pierdem de acum înainte în fiecare an sute de milioane şi miliarde de euro. Aici nu este de vină UE, ci incapacitatea guvernelor, începând cu Guvernul Ponta, continuând cu Guvernul Cioloş, cu guvernele PSD-ALDE, care nu numai că s-au arătat capabile, dar parcă de multe ori nici nu şi-au dorit să apeleze la investiţii care să fie finanţate din fonduri europene”, a spus Orban, la conferinţa cu tema “Alegerile europene şi Brexit 2019: consecinţe pentru UE şi bugetul UE”, organizată la Bucureşti de PNL şi Fundaţia Konrad Adenauer.

Pe de altă parte, liderul PNL a catalogat Brexit-ul drept un “accident”.

“Brexit-ul, în opinia mea, a fost un accident provocat de populismul şi de dorinţa exacerbată a unor lideri politici de a câştiga o campanie electorală, iar în urma câştigării campaniei electorale nimeni nu şi-a imaginat că se poate ajunge la o decizie prin referendum de ieşire a Marii Britanii din UE”, a afirmat Orban.

El a subliniat că obiectivul fundamental al României este de a asigura respectarea drepturilor cetăţenilor români care lucrează în Marea Britanie.

De asemenea, Orban a arătat că România este interesată ca ieşirea Marii Britanii din UE să nu afecteze programele europene, în special cel privind coeziunea şi politica agricolă comună, din viitorul buget al Uniunii.

“Susţinem suplimentarea bugetului prin creşterea contribuţiei ţărilor membre de la un procent cât este astăzi la 1,1, la 1,15%, astfel încât programele de la nivelul UE, mai ales programul de coeziune şi de politică agricolă de care România beneficiază într-o foarte mare măsură să fie afectate cât mai puţin, astfel încât să putem oferi în aceste domenii motoare de dezvoltare serioasă pentru România”, a spus preşedintele PNL.

El a menţionat şi că viitoarele alegeri europarlamentare pot avea o influenţă foarte mare asupra UE.

“Suntem îngrijoraţi de unele voci care vorbesc de cercuri concentrice sau de o Europă cu mai multe viteze sau de apariţia unor diferenţieri între statele UE. Cred că aceste voci probabil nu au evaluat foarte serios posibilul impact al unor modificări la Tratatul UE care pot să creeze foarte multă frustrare, tendinţe centrifuge şi mai ales pot să încurajeze deja curente de opinie care sunt alimentate fie din exteriorul UE, fie din interior, de lideri populişti care nu au niciun fel de scrupul în a căuta să-şi dobândească puterea politică”, a adăugat Orban.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.