fbpx
Acum citesti:
Constantin Șovăială – „Mii de rezidenți din România sunt în situația celor de la Craiova!”
Intreg articolul 3 minute de lectura

Constantin Șovăială – „Mii de rezidenți din România sunt în situația celor de la Craiova!”

Deputatul PNL de Sibiu, Constantin Sovăială, a semnat de la începutul sesiunii parlamentare și până în prezent 15 întrebări și interpelări către instituțiile statului pe teme din domeniul educației (manuale, decontări), al lucrărilor publice (autostrada Lugoj-Deva, viaductele de cale ferată), din domeniul silvic și din cel al sănătății.

Cu privire la acesta din urmă, parlamentarul de Sibiu a cerut ministrului Sănătății să explice motivele pentru care este tergiversată angajarea medicilor rezidenți.

„Operația de la Craiova (cazul Florin Busuioc) a fost făcută de medici rezidenți care nu au fost angajați la Spitalul Județean din Craiova. Ca ei sunt mii în toată țara! Din ce am aflat, solicitările sunt refuzate, iar scoaterea la concurs a posturilor este tergiversată de luni intregi”- se arată în interpelarea semnată de domnul deputat Șovăială.

Parlamentarul PNL a solicitat să i se comunice care este situația rezidenților la nivel național și care sunt motivele întârzierii organizării concursurilor. Din luna septemebrie și până în prezent, Constantin Sovăială a susținut în plenul Camerei șase declarații politice, cele mai recente referindu-se la felul în care Guvernul României se raportează la instituțiile europene.

“Guvernul Dăncilă uită ca s-a angajat să respecte tratatele Uniunii Europene”- a afirmat dl deputat Sovăială într-una dintre declarațiile sale, amintind de obligația neîndeplinită a României de a inchide gropile de gunoi neconforme, de ignorarea semnalelor Comisiei Europene precum și de slaba absorbție a fondurilor comunitare.

De la începutul sesiunii, deputatul Constantin Șovaială a semnat în calitate de inițiator sau susținător 12 proicte legislative, între acestea cel de modificare a regulamentului Camerei Deputaților în sensul posibilității propunerii revocării din funcție a președintelui Camerei de către o treime dintre deputați (lucru nepermis acum din cauza unei prevederi restrictive) sau precum cel de susținere a tinerilor care vor să cunoască activitatea Camerei Deputaților.

În calitate de secretar general al PNL Sibiu, Constantin Șovăială a participat în ultima lună la întâlniri cu organizațiile din Sadu, Boița, Tălmaciu, Racovița, Bîrghiș și Avrig și a luat parte la evenimente publice desfășurate la Copșa Mică sau în municipiul Sibiu.

“Întărirea organizațiilor noastre este un efort continuu la care particip alături de doamna președinte Raluca Turcan, de doamna președinte a Consiliului Județean Daniela Cîmpean, alaturi de primarii noștri din județ, de consilierii locali și județeni. Suntem în fața unui veritabil atac asupra insituțiilor statului și împotriva principiilor pe care ni le-am asumat oficial în 2007, a valorilor pentru care am luptat în 1989 și în care credem. Nu putem permite ca PSD să-și bată joc de toate acestea, să ne întoarcă din drum. De aceea, peste tot în județ transmitem același mesaj către colegii liberali, către simpatizanții noștri, către cetățenii cărora le pasă de țară: să nu se lase influențați de propagandă, să nu se lase intimidați și să explice oamenilor ca locul României este în Europa, nu la marginea sau în afara ei așa cum sugerează PSD”- spune deputatul Constantin Șovăială.

La dispozitia cetățenilor se afla, pentru dialogul cu domnul deputat Constantin Sovaiala, cabinetele parlametare din Medias, din Piața Regele Ferdinand și Sibiu, de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 34.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.