Acum citesti:
Tineretul Național Liberal marchează Anul Centenarului prin proiectul “Caravana Tricolorul”
Intreg articolul 2 minute de lectura

Tineretul Național Liberal marchează Anul Centenarului prin proiectul “Caravana Tricolorul”

Membrii Tineretului Național Sibiu au explicat prin intermediul unui comunicat de presă despre proiectul proiectul “Caravana Tricolorul”. Vă prezentăm acest comunicat de presă.

Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de la momentul în care drumul României s-a schimbat definitiv prin efortul admirabil al unei generații de oameni politici extraordinari, adevărate modele de urmat. Printre aceștia s-au numărat liderii liberali în frunte cu Ion I.C. Brătianu, personalitate politică incontestabilă, negociator remarcabil al intereselor României și factorul principal în recunoașterea Marii Uniri în 1919-1920, la Paris.

Sărbătorind Anul Centenarului, Tineretul Național Liberal lansează Caravana Tricolorul. Printr-o acțiune simbolică desfășurată la nivel național și care își propune să marcheze 100 de ani de la Marea Unire, organizațiile TNL vor purta drapelul național prin toate județele țării, începând din data de 18 septembrie și până pe 25 noiembrie, când tricolorul va fi arborat la Alba Iulia.

1 decembrie 2018 ne va găsi împreună, la Alba Iulia, sărbătorind cea mai importantă și fericită zi din istoria poporului român. Suntem datori să recunoaștem și să celebrăm efortul înaintașilor noștri în crearea statului național unitar, zi de zi, dar cu atât mai mult la 100 de ani de la Marea Unire – cel mai semnificativ și emoționant moment din istoria noastă.

Tricolorul – simbol național – având o falnică desfășurare de cca. 30 de metri lungime și cca. 10 metri lățime va ajunge în județul SIBIU, în data de 23 noiembrie la orele 16.00.

Vom purta cu mândrie tricolorul pe umeri, pe traseul: sediul PNL – Strada Nicolae Bălcescu – Centrul Istoric.

Vino alături de noi, să celebrăm împreună Anul Centenarului!

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.