Connect with us

Info utile

Polițiștii sibieni vor fi la datorie, de sărbători. Ce recomandări au pentru șoferi

Avatar

Publicat

pe

IPJ Sibiu anuntă că peste 400 de polițiști vor fi la datorie, în perioada 25 – 27 decembrie, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, dar şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

De sărbători vor lucra sute de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, politie rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Sibiu. Împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, polițiștii sibieni vor acționa zilnic pentru a asigura un climat public de ordine şi siguranţă, precum și pentru a verifica respectarea măsurilor impuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

„Polițiștii rutieri și de ordine publică vor fi desfășurate acțiuni și pe întreaga reţea de drumuri din județul Sibiu, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier, iar pentru prevenirea accidentelor de circulație, menținerea unei atitudinii prudente în trafic și în vederea prevenirii excesului de viteză, polițiștii rutieri vor utiliza aparatura radar din dotare, inclusiv dispozitivele TrueCam. De asemenea, polițiștii de la poliţia transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată”, transmite IPJ Sibiu într-un comunicat de presă.

PUBLICITATE

Poliţiștii sibieni recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece Sărbătoarea Crăciunului în siguranţă.

Recomandări pentru o minivacanță în liniște și siguranță

Polițiștii sibieni au transmis și o serie de recomandări pentru o minivacanță în liniște și în siguranță.

„Pentru sănătatea și siguranța dumneavoastră, vă rugăm să respectați toate normele de protecție sanitară și să evitați deplasările în locurile publice care nu sunt necesare. Este o perioadă în care, cu toții, forțe de ordine și cetățeni, trebuie, mai mult ca niciodată, să formăm o singură echipă, în lupta împotriva acestui nou virus”, transmite IPJ.

PUBLICITATE

Printre recomandările utile transmise șoferilor, se numără: dotați autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece; verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și prognozele meteo; verificaţi funcţionarea sistemelor de degivrare şi de lumini, echipaţi autoturismul cu lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri antiderapante; evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului; nu uitaţi că în cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor; pentru a putea opri în condiţii de siguranţă în situaţia în care autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.

„Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență. În condiţii de temperaturi scăzute, chiar şi când drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului. De aceea, evitaţi deplasările pe drumurile publice, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Acționați pedala de accelerație cu moderație atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului și pe ceilalți participanți la trafic”, mai transmite IPJ Sibiu.

Polițiștii reamintesc că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

PUBLICITATE

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. „Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule. Nu folosiţi telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”. Totodată, evitaţi să conduceţi dacă sunteţi obosiţi şi nu consumaţi alcool!”, se mai arată în informarea IPJ.

În ceea ce privește pietonii, polițiștii le recomandă să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. „De asemenea, nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă”, mai arată IPJ.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

PUBLICITATE

Poliţiştii sibieni vor fi zilnic la datorie pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța cetăţenilor, precum și pentru respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

PUBLICITATE

Administrație

Datele sibienilor privind serviciul de salubrizare, accesibile online

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Sibienii au de-acum la dispoziție o platformă online pe care pot urmări în timp real informațiile la taxa de salubrizare și la cantitățile de deșeuri colectate. Informațiile sunt aceleași cu cele folosite de serviciul de salubrizare pentru taxare.

Primăria Municipiului Sibiu a lansat, în colaborare cu operatorul de salubrizare SOMA, o platformă electronică pe care sibienii vor avea posibilitatea să consulte în timp real informațiile referitoare la gestionarea deșeurilor pe care le generează în gospodării și cu privire la taxa de salubrizare pe care o datorează.

Accesarea platformei se face direct din site-ul primăriei, pe adresa salubrizare.sibiu.ro

PUBLICITATE
Ara_002

Informații online Salubrizare Sibiu 

Creând un cont pe această platformă, în câțiva pași simpli, sibienii pot beneficia de următoarele instrumente electronice:

  • Vizualizarea numărului de colectări a pubelelor pentru deșeuri reziduale (negru) pentru locul de consum respectiv
  • Consultarea tipului de abonament activ în prezent pentru locul de consum respectiv
  • Vizualizarea costului lunar al pachetului de servicii selectat
  • Depunerea declarațiilor pentru taxa de salubrizare, fie noi, fie rectificative
  • Comunicarea directă, electronică, cu operatorul de salubrizare Soma prin accesarea secțiunii CERERI ȘI AJUTOR. De asemenea, la dispoziția cetățenilor stă adresa management.salubrizare@sibiu.ro pentru comunicarea cu Serviciul Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului.

CUM VĂ CONECTAȚI PE PLATFORMĂ:

Pasul 1. Solicitarea credențialelor necesare pentru crearea contului.

Dacă aveți deja cont pe platforma de e-administrație de pe sibiu.ro, trebuie să transmiteți un e-mail către management.saubrizare@sibiu.ro și veți primi ca răspuns credențialele necesare pentru crearea contului: un număr personal și un cod unic.

PUBLICITATE

Utilizatorii care nu sunt înregistrați pe platforma de E-administrație cu adresa de e-mail, pot solicita în baza actului de identitate credențialele la sediul Serviciului Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului (str.9 Mai, nr.16) sau la sediul Direcției Fiscale Locale Sibiu (str. Turismului, nr. 15A).  Deplasarea la ghișee este necesară pentru a proteja siguranța datelor dumneavoastră cu caracter personal.

Pasul 2.Creați un cont pe  www.salubrizare.sibiu.ro

Folosiți adresa dumneavoastră de e-mail, urmați instrucțiunile și verificați contul creat. Veți primi un e-mail care vă permite printr-un simplu click să confirmați acest cont.

PUBLICITATE

Pasul 3. Indicați locul dumneavoastră de consum

După ce ați confirmat contul, folosind numărul personal și codul unic pe care le-ați primit pe e-mailul dumneavoastră, puteți indica locul de consum pentru care plătiți taxa de salubrizare.

Pasul 4. Verificați datele și validați codul pubelelor

PUBLICITATE

După ce ați definit locul de consum, este important să verificați acuratețea datelor înregistrate. În cadrul platformei digitale puteți să vă gestionați declarația de salubrizare,  să confirmați codul pubelelor alocate sau platforma unde sunteți arondat să depuneți deșeurile. Găsiți codul pubelelor înscris pe autocolantul lipit pe pubela neagră, iar codul platformei unde sunteți arondat și locația acesteia se pot vizualiza în cadrul declarației de impunere.

Subliniem că, în conformitate cu noul Regulament privind taxa de salubrizare în municipiul Sibiu, este obligatoriu să fiți conectat la serviciile de salubrizare, ceea ce presupune depunerea unei declarații de salubrizare, iar dacă ați depus deja declarația este obligatorie verificarea datelor introduse în sistem prin declarațiile depuse anterior pentru ca acestea să corespundă cu realitatea curentă.

Reamintim că plata taxei de salubrizare este posibilă și în format electronic. Fără a vă deplasa la ghișeele Primăriei, prin platforma de e-administrație de pe sibiu.ro, puteți efectua plata sumelor datorate.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

MAE Atenţionare de călătorie în Spania

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că Agenţia Meteorologică spaniolă a emis pentru vineri coduri portocaliu şi galben de precipitaţii, furtuni şi vânt de coastă care vizează comunităţile Madrid, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Extremadura, Navarra, Comunitatea Valenciană şi Galiţia.

Conform unui comunicat al MAE transmis joi, se anunţă cod portocaliu de precipitaţii abundente pentru comunitatea Castilla y Leon, cod galben de precipitaţii abundente şi furtuni pentru comunităţile Madrid, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Extremadura şi Navarra, cod galben de precipitaţii abundente pentru Comunitatea Valenciană şi cod galben de furtună şi vânt de coastă pentru comunitatea Galiţia.

PUBLICITATE

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte în permanenţă informaţiile comunicate de autorităţile spaniole în acest sens şi să respecte cu stricteţe instrucţiunile şi avertismentele acestora. În caz de urgenţă, cetăţenii români care se află în zonele afectate pot contacta autorităţile spaniole competente, apelând telefonul de urgenţă 112.

De asemenea, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Secţiei Consulare a Ambasadei Românei la Madrid: +34917344004 şi la numerele Consulatului General al României la Sevilla la: +34954233243+34954230947+34954624053+34954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, precizează sursa citată.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă, în funcţie de regiune: Secţia consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid: +34669362202; Consulatul General Barcelona: +34661547853; Consulatul General Bilbao: +34608956278; Consulatul General Sevilla: +34648212169; Consulatul Almeria: +34682733408; Consulatul Castellon de la Plana: +34677842467; Consulatul Ciudad Real: +34609513790; Consulatul Zaragoza: +34663814474.

PUBLICITATE

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.aemet.es/es/eltiempo/prediccion/avisoshttp://madrid.mae.ro/www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. (AGERPRES)

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Info utile

Localitate din județul Sibiu, fără energie electrică

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

VINERI 24 SEPTEMBRIE

PUBLICITATE

între orele 9-16 în BOITA, strazile: ALBOIULUI –partial; ANDREI SAGUNA –partial.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE