Connect with us

Politica

Ponta, un preşedinte care transformă PSD-ul

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Congresul ex­traordinar al PSD, desfăşurat în 20 şi 21 februarie 2010, a adus schimbă­ri substanţiale în structura parti­du­lui. Astfel, în urma alegerilor, Victor Ponta este noul preşedinte al social-democraţilor. El a obţinut 856 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Mircea Geoană, a fost votat de 781 dintre delegaţii de la Congres. Misiune dificilă Noul preşedinte al PSD a avut parte de sprijin atât de la centru, cât şi din teritoriu. Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Radu Mazăre s-au numărat printre cei mai importanţi lideri social-democraţi, care l-au susţinut pe Ponta, ultimii doi chiar retrăgându-se din cursa pentru şefia partidului. “Mă bucură faptul că bunul meu prieten a reuşit să cştige preşedinţia partidului. Aşa cum a afirmat şi preşedintele de onoare al partidului, domnul Ion Iliescu, cştigarea acestor alegeri de către Victor Ponta reprezintă un semnal bun pentru partid şi este practic o <întinerire> a PSD-ului” a declarat Cristian Marinescu, pre­şe­dinte executiv TSD Ilfov. El îi îndeamnă pe toţi colegii săi sociali-democraţi să nu abandoneze lupta acum, la început de drum, ci să fie alături de noul preşedinte, pentru că doar aşa se va putea obţine performanţă la toate nivelele. Cât despre cei care au plecat deja din PSD, Cristian Marinescu speră că aceştia au făcut-o din considerente personale, nu din cauza unor presiuni politice. Calităţi de lider Conform declaraţiilor celor doi foşti contracandidaţi ai săi, senato­rul Miron Mitrea şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, Victor Ponta este unul dintre oamenii cu calităţi de lider din PSD, care îşi merită pe deplin funcţia. “Nu îl cunosc pe Victor de zece ani, timp în care mi-am dat seama că are un caracter puternic şi calităţi de lider, aşa cum au afirmat şi alţi colegi din partid. Sunt ferm convins că, datorită acestor două ele­mente-cheie, va reuşi să ducă par­tidul spre performanţele mult do­rite. Având o istorie în spate şi foarte mulţi simpatizanţi, PSD este o for­maţiune politică puternică. Era ne­­voie de o persoană fermă, precum Victor, pentru a reorganiza parti­dul” a mai declarat Cristian Marines­cu. Acesta a afirmat că este convins de faptul că misiunea lui Victor Ponta în perioada următoare este una dificilă, dar că el îi va fi alături, gata să-l sprijine în toate acţiunile sale. Schimbări în filiale? Odată cu alegerea lui Victor Ponta, preşedinte al PSD, lucrurile au început să devină tensionate, mai ales în filialele care l-au susţinut pe Mircea Geoană. La Sibiu, preşedintele filialei, Ioan Cindrea a declarat din start că merge pe mâna lui Geoană. Acum că acesta a pierdut, deputatul nu se aşteaptă la repercursiuni. “S-a schimbat con­ducerea partidului. Să fie într-un ceas bun! Eu mi-am păstrat opţiunea până la final, dar majoritatea a decis, asta e” a declarat Ioan Cindrea. (L.V.)

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica

SONDAJ Români vor în continuare guvern PNL – USR PLUS – UDMR, dar nu mai au încredere în Orban sau Cîțu

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Cel mai nou sondaj de opinie, realizat de Avangarde, la comanda PSD, arată că românii susțin un guvern PNL – USR PLUS – UDMR, dar nu mai au încredere în Orban și Cîțu.

Ludovic Orban este mai bine cotat decât Florin Cîțu, în privința încrederii populației, cu doar o zi înainte de algerile interne, dar diferențele dintre cei doi nu sunt foarte mari. Emil Boc, de exemplu, se bucură de o încredere mai mare decât cei doi la un loc, acesta depășindu-l chiar și pe președintele Iohannis. De la PSD stau pe primele locuri medicul Rafila, care are cele mai bune cifre dintre toți, dar și Marcel Ciolacu.

Dintre toate întrebările sondajului Avangarde, realizat în săptămâna 14 – 21 septembrie, cea mai importantă în acest moment este cea referitoare la cine ar vrea românii să guverneze țara. Chiar dacă apar unele contradicții în răspunsuri, cifrele arată că pe primul loc în preferințe se află un guvern PNL – USR PLUS – UDMR (20%). Pe locul al doilea în răspunsuri sunt alegerile anticipate (18%) și abia pe locul al treilea este o combinație PSD – AUR (13%). Cei mai mulți dintre România spun însă că „nu pot aprecia – nu răspund”. Prima concluzie este că românii nu vor neapărat alegeri anticipate, dar dacă s-ar produce, tot coaliția PNL – USR PLUS – UDMR ar fi preferată.

PUBLICITATE
sondaj 24 sept variante guvern

La nivelul partidelor, cifrele trebuie luate cu rezerve, dat fiind faptul că sondajul este comandat de PSD, care are și prima poziție, cu 37 de procente. Este urmat de PNL, cu 20%, de AUR, cu 14%, și USR PLUS, cu 13%. După UDMR, cu 5 procente, restul rămân la niveluri nerelevante.

sondaj 24 sept

Să amintim și care sunt problemele pe care le semnalează românii, în această perioadă, cele care îi determină să aprecieze că țara se îndreaptă într-o direcție greșită: creșterea inflației și scumpirile, îndeosebi cele la energie, creșterea riscului de infectare cu COVID și posibilitatea de introducere de noi restricții.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 900 de persoane, telefonic, cu o marjă de eroare de 3,2% și un nivel de încredere de 95%.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Politica

Primele informații de la alegerile USR PLUS: Dacian Cioloș l-a depășit pe Dan Barna

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Alegerile interne din USR PLUS ar putea aduce finalul carierei de președinte de partid pentru Dan Barna, dacă trendul din primul tur organizat de partid se va menține. Primele informații arată că Cioloș are câteva sute de voturi în fața lui Barna.

Dacian Cioloș a câștigat primul tur al alegerilor pentru președinția USR PLUS cu 46% în fața lui Dan Barna (43,9%) și Irinel Darău (10%), potrivit G4Media.ro, care citează surse oficiale.

Sursele precizează că Dacian Cioloș a primit 15.111 de voturi, Dan Barna – 14.404 de voturi și Irineu Darău – 3.300 de voturi. Totalul voturilor a fost de 32.815.

PUBLICITATE

În competiția internă s-au înscris trei candidați: Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău.

Membrii USR PLUS au început să voteze pentru noul președinte al partidului de miercuri, 15 septembrie, dar votul a fost întrerupt timp de o zi din cauza faptului că au primit drept de vot mai mulți membri suspendați pentru neplata cotizațiilor. Votul s-a reluat pe 16 septembrie și s-a încheiat azi.

Votul s-a desfășurat online, prin intermediul unei platformei informatice, și este programat în două tururi dacă niciunul dintre candidați nu reușea să obțină peste 50% din voturi în primul tur.

PUBLICITATE

Programul alegerilor interne din USR PLUS continuă începând de azi, până pe 30 septembrie, ora 10.00.

Rezultatul va trebui să fie validat de congresul USR PLUS din 2-3 octombrie.

Din acest an, cele două partide, USR și PLUS, au fuzionat oficial, după ce judecătorii au respins toate contestațiile. Actualele alegeri vor stabili primul președinte al formațiunii nou rezultate din fuziune.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Politica

Klaus Iohannis renunță la neutralitatea de președinte și se implică în alegerile din PNL

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Președintele României se află în aceste zile în SUA, unde participă la Adunarea Generală a ONU, dar și la un summit organizat de președintele Biden, pe tema pandemiei de coronavirus. La New York, Iohannis a ținut să facă precizări referitoare la congresul PNL, la care dorește să participe.

Jurnaliștii acreditați pe lângă președinția României, care îl însoțesc la New York pe șeful statului, au consemnat o declarație mai puțin așteptată, legată de alegerile interne din cadrul PNL. Într-o ieșire părtinitoare, Iohannis a spus că va participa la congresul PNL și a lăsat să se înțeleagă că îl susține pe Florin Cîțu, potrivit unei relatări a corespondentului Agerpres.

Cu privire la criza guvernamentală, el a arătat, marţi, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, că aceasta se va tranşa după congresele PNL şi USR PLUS.

PUBLICITATE

Şeful statului nu crede într-o eventuală demitere a Guvernului după cele două congrese (al PNL și al USR PLUS) şi consideră că premierul Florin Cîţu poate conduce Executivul până la următoarele alegeri.

“Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai afirmat că întotdeauna au existat curente diverse în PNL care s-au tranşat după alegerile interne, fie prin alinierea în spatele câştigătorului, fie prin trecerea la un alt partid, context în care a dat exemplul fostului lider liberal, Călin Popescu-Tăriceanu.

PUBLICITATE

Şeful statului a afirmat că mai are discuţii cu preşedintele PNL, Ludovic Orban. “Dar cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic”, a adăugat Iohannis cu privire la declaraţiile recente ale liderului PNL la adresa sa.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.

Florin Cîțu conduce în acest moment un guvern care are mai multe portofolii ocupate intermar de miniștri care dețin și portofolii pline, în urma demisiei reprezentanților USR PLUS din guvern. Constituția prevede ca în cel mult 45 de zile să fie numiți noi miniștri, care trebuie validați de Parlamentul României. În paralel, USR PLUS a semnat o moțiune de cenzură alături de parlamentarii AUR, prin care intenționează să-l demită pe Florin Cîțu. USR PLUS a spus că nu revine la guvernare decât într-o formulă fără Cîțu.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE