Connect with us

Publicitate electorala

Președintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea: Actuala guvernare are un nou model de creștere economică și solidaritate socială

Daniel Dăbăcan

Publicat

pe

Ioan-Cindrea-deputat-PSD-de-SibiuPreședintele organizației județene PSD Sibiu, Ioan Cindrea a susținut în cursul zilei de joi o conferință de presă, în care a vorbit despre un nou model de creștere economică și solidaritate socială. Alături de Cindrea, au mai fost prezenți Adrian Besoiu, vicepreședintele organizației, care a vorbit despre procentajele candidațiilor la președenție, arătând că prim-ministrul Victor Ponta conduce detașat, cu aproape 15 procente in fata lui Iohannis.

De asemenea, la conferință au mai vorbit Gheorghe Frăticiu, deputat PSD de Sibiu, care a susținut că Victor Ponta este candidatul care unește și de care România are nevoie ca și președinte, să fie mândru că este român. În final, membrul TSD Sibiu, Darius Mara a vorbit despre mult discutatul proiect “Prima Mașină”, despre care a spus că mai sunt lucruri de făcut, însă treptat se va ajunge pe calea dorită.

Iată și argumentele celor patru social-democrați:

PUBLICITATE

1.IOAN CINDREA, președintele Organizației județene PSD Sibiu; subiect: NOU MODEL–CREȘTERE ECONOMICĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ

Vestile bune ale finalului de an, pensiile, salariul minim si indemnizatiile persoanelor cu handicap ar putea creste din 2015. Am impus un nou model, crestere economica si solidaritate sociala.

Pensiile, salariul minim si indemnizatiile persoanelor cu handicap ar putea creste anul viitor.
De asemenea, incepand cu ianuarie 2015, indemnizatiile persoanelor cu handicap vor fi majorate cu indicele preturilor de consum. Cea mai mica indexare, cel mai mic nivel va fi de 16%.
In noul buget exista posibilitatea ca pensiile să fie indexate cu pana la cinci procente.
Pentru ca aceste lucruri sa se intample, este nevoie sa continuam modelul impus de actuala guvernare, ceea ce inseamna Victor Ponta presedinte si un guvern care sa continue aceasta linie.
Romania a fost, in perioada 2009-2012, o tara in care s-a accentuat dezbinarea, la toate nivelurile societatii. Diferite categorii sociale au fost instigate una impotriva alteia: angajatii impotriva pensionarilor; cei din mediul public impotriva celor din privat; au fost demonizati medicii si profesorii.
O societate nu poate functiona intr-o astfel de paradigma, mai ales cand cei care conduc de la nivelul politic societatea lucreaza in sensul accentuarii tensiunilor, nu in sensul eliminarii lor.
In acesti doi ani de guvernare am avut ca scop fundamental sa schimbam aceasta paradigma, sa reunificam societatea, sa intelegem ca angajatii de la stat isi au rolul lor, ca pensionarii sunt oameni care isi merita banii, nu o povara, ca nu poate exista prosperitate fara un mediu de afaceri sanatos, respectat si nu ostracizat.
Aceasta abordare a insemnat deopotriva impunerea unor masuri de reparatie sociala, dar si promovarea de masuri care sa ajute mediul economic. Este un nou model in care cred si care se opune exclusivismului – abordare doar de Dreapta sau doar de Stanga.

PUBLICITATE

2.ADRIAN BESOIU, vicepreședinte Organizație județeană PSD Sibiu; subiect: SONDAJ

SONDAJ: Victor Ponta conduce detasat, cu aproape 15 procente in fata lui Iohannis! Preferintele romanilor arata ca Victor Ponta va fi urmatorul Presedinte. Iohannis nu reuseste sa convinga si sa mobilizeze: se afla sub scorul Aliantei PDL-PNL!

Potrivit celui mai recent sondaj Avangarde, dat publicitatii ieri, Victor Ponta va castiga detasat alegerile pentru Presedintia Romaniei.
La intrebarea “Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Presedintia Romaniei, dvs. personal cu care dintre urmatorii ati vota?”, raspunsurile il indica pe Victor Ponta cu 42%, urmat de Klaus Iohannis cu 28%, C.P. Tariceanu 8%, Elena Udrea 5%, Theodor Melescanu 4%, Monica Macovei 4%.
oCu mai putin de o luna inaintea alegerilor, Victor Ponta are aproape 15 procente in fata lui Klaus Iohannis!
Conform sondajului, in turul 2, Victor Ponta ar castiga cu 57%, in timp ce Iohannis ar obtine doar 43 de procente.
In ceea ce priveste votul pentru partide si aliante, PSD+UNPR+PC se claseaza la 42%, ACL la 30%, iar PMP la 7%.
oIohannis nu reuseste sa convinga si sa mobilizeze: se afla sub scorul Aliantei PDL-PNL!
Candidatul ACL pare, de altfel, rupt de realitate. Iohannis are sub 30% in sondaje, e la aproape 10% distanta de Victor Ponta in turul 2, dar vorbeste deja despre refuzul de a demisiona in 2016 pentru a corela mandatul presedintelui cu cel al parlamentarilor.
Dorinta de a deveni presedinte il orbeste pe Iohannis si il face sa ignore orice reguli sau realitati!
oDesi instantele judecatoresti inca n-au spus clar ca Iohannis e nevinovat (ramane un mare semn de intrebare daca a incalcat sau nu legea incompatibilitatii), Iohannis face ca Basescu – sfideaza justitia si isi continua campania!
oEl a spus ca vrea sa candideze, in continuare, indiferent de decizia Justitiei!
oIohannis face exact ca Basescu, cel care s-a ascuns de dosarul Flota 10 ani, la adapostul imunitatii prezidentiale! Or, acum, Iohannis ne anunta ca face la fel – indiferent ce zice justitia, el vrea sa fie presedinte, sa fie protejat de efectele legii!

PUBLICITATE

3.GHEORGHE FRĂTICIU, deputat PSD de Sibiu; subiect: VICTOR PONTA ESTE CANDIDATUL CARE UNEȘTE!

Romania are nevoie de un presedinte care sa fie MANDRU CA ESTE ROMAN!
Am facut mai multe pentru economie decat guvernele Basescu. NE-AM TINUT DE CUVANT, iar toata munca incepe sa dea rezultate – presedintele trebuie sa fie util, sa uneasca institutiile, sa ii adune pe toti la aceeasi masa.
NE-AM TINUT DE CUVANT. Ca premier, Victor Ponta a demonstrat ca se poate: a dat inapoi salariile si pensiile taiate de Basescu si PDL, a facut locuri de munca, a redeschis spitale, a fost alaturi de cei aflati in nevoie, a crescut salariul minim cu 200 RON, a scazut TVA la paine, a eliminat peste 90 de taxe, scade CAS-ul etc. A scos tara din izolare, a pregatit mari proiecte – precum independenta energetica.
Romania trebuie sa fie din nou unita. Avem nevoie de o noua MARE UNIRE, care sa ne permita sa construim pentru viitor. Dupa 10 ani de scandal si razboi, dupa 25 de ani de tranzitie, avem nevoie de un presedinte care sa readuca pacea si linistea in societate si care sa ne uneasca pentru un proiect national. Certitudinea pe care o ofera Victor Ponta romanilor este stabilitatea, recladirea tarii, munca asidua si siguranta, dupa un deceniu de cearta si scandal.
Dupa ce alegerile se termina, facem pace in societate si ne intoarcem la munca. AVEM ENORM DE CONSTRUIT pentru Romania si pentru viitor. Trebuie sa avem un Pact National pentru Romania, cu obiective clare, asumate de toate partidele si care sa fie dus la indeplinire, indiferent de guvern.
NOI FACEM, CEILALTI DOAR DISTRUG. Poduri, baraje, microbuze pentru scoala, autostrazi. Mai multi bani pentru tinerii profesori si medici. Facem crestere economica, modernizam spitale, dam inapoi pensii si salarii, marim veniturile celor saraci. Reducem taxe, crestem cheltuielile pe educatie, sanatate si aparare. Lasam justitia independenta. Sustinem independenta energetica a Romaniei si integrarea europeana a Moldovei. Cu Victor Ponta, facem vocea Romaniei auzita in lume. Victor Ponta intareste sprijinul NATO si SUA. Pune tara la adapost de marile probleme. Guvernul Ponta atrage investitori in tara, creeaza locuri de munca pentru tineri, reduce inegalitatile. Promoveaza tineri profesionisti in functii. Impune Romania din nou ca granar al Europei si ca hub industrial in regiune. Romania – independenta energetic.
Pentru a construi, avem nevoie de LINISTE SI STABILITATE. Noi suntem singurii care pot construi – avem majoritate, avem sustinere politica, avem proiecte deja incepute, sustinute de oameni. Toti ceilalti vor continua scandalul.
NU AVEM NIMIC DE ASCUNS. Victor Ponta este singurul candidat care nu are nimic de ascuns! Fara un trecut ascuns, fara secrete, dosare sau averi suspecte. Daca avea ceva de ascuns, Basescu si oamenii lui le-ar fi scos la suprafata in acesti ani. Ponta – primul presedinte fara legaturi in regimul comunist! Doar 17 ani la Revolutie. Cu Victor Ponta presedinte, incheiem 25 de ani de tranzitie la democratie.

4.DARIUS MARA, membru TSD Sibiu – subiect: PRIMA MAȘINĂ

PUBLICITATE

Mai sunt lucruri de facut, dar treptat reusim sa mergem pe calea dorita. Este foarte greu sa faci totul in doi ani, caci noi am fost pusi si in postura de a repera nedreptati sociale si in aceea de a ajuta economia sa se relanseze. Vrem sa ii ajutam pe tineri. Tot ceea ce facem are ca obiectiv cresterea bunastarii oamenilor.

Ce inseamna Prima Masina:

Sprijinirea tinerilor pentru achizitia unei masini noi printr-un credit bancar garantat de stat.
De ce este necesar un astfel de program:
o60% dintre tinerii romani, cu varste cuprinse intre 18 si 35 de ani, NU AU ACCES la achizitia unui autoturism nou.
oLipsa unei oferte de finantare, pentru sectorul auto, adecvata persoanelor fizice afecteaza industria de profil.
Programul propus creeaza conditiile initierii unui produs bancar competitiv, cu consecinte pozitive directe asupra cresterii vanzarii de autoturisme noi si a segmentelor orizontale conexe.
Programul este destinat, in principal, tinerilor cu varsta cuprinsa intre 18 si 35 ani, dar si celorlalte categorii de varsta, pentru achizitionarea primei masini noi.
Garantia statului va acoperi maxim 70% din valoarea creditului acordat in cadrul programului, diferenta de colateral fiind reprezentata de autoturismul achizitionat. Pretul autoturismului ce poate fi achizitionat in cadrul Programului este de 50.000 Lei, plus TVA.a
Stimulam cumpararea de aututorisme mai putin poluante: pentru autoturismele ale caror emisii poluante de CO2 se situeaza peste 110 g CO2/km, valoarea maxima a garantiei de stat nu va depasi 60% din valoarea creditului.
Avansul minim din valoarea creditului, solicitat de banci beneficiarilor va fi de: 5% pentru beneficiarii intre 18-35 ani; 10% pentru beneficiarii peste 35 ani.
In decursul a doi ani, piata auto poate ajunge la o pondere de 40% a achizitiilor de autoturisme noi de catre persoanele fizice, de la un nivel de doar 25% in prezent.

PUBLICITATE

PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica

Daniel Buda, europarlamentar PNL: România poate să producă hrană pentru 80 de milioane de cetățeni însă, în mare măsură, agricultura românească este de subzistență!

Publicitate

Publicat

pe

Reporter: Care este opinia dvs cu privire la dezvoltarea agriculturii din România, la mai mult de 10 ani de la aderarea ţării la UE? 2. Cum a evoluat Romania in ceea ce priveste dezvoltarea agriculturii, comparativ cu alte tari din Europa Centrala si de Est/alte ţări din UE?

Daniel Buda: România de astăzi a avut oportunitatea majoră de a se dezvolta și moderniza grație, în principal, fondurilor europene. Plățile directe constituie mecanismul absolut indispensabil pentru supraviețuirea fermierilor români pe piață. Formele de sprijinire a agriculturii de către Comisia Europeană nu se traduc numai prin plățile directe, ci și prinfonduri pe diferite programe destinate dezvoltării agriculturii. România este o țară ce poate să producă hrană pentru 80 de milioane de oameni, însă în mare măsură agricultura românească este una de subzistență. Încă se face agricultură la noi cu sapa, cu plugul tras de cai și cu secera și coasa. Desigur, în urma plăților agricole asigurate de Uniunea Europeană, lucrurile au mai avansat, realizându-se investiții importante în ferme. Cu toate acestea, suntem departe de tehnologizare și digitalizare. Avem de-a face cu un decalaj uriaș între fermierul român și fermierul european, existând o întârziere tehnologică evidentă.Un pas important pentru o agricultură performantă în România, la standarde europene o reprezintă fără îndoială digitalizarea economiei rurale.

Reporter: Care sunt, in opinia dvs, principalele probleme cu care se confrunta agricultura din Romania?

PUBLICITATE

Daniel Buda: Din păcate, problemele cu care se confruntă agricultura din România nu sunt puține. Lipsa unităților de procesare din România, acapararea terenurilor de către străini, problemele ce țin de cadastrarea terenurilor, lipsa piețelor de desfacere, lipsa forței de muncă, îmbătrânirea demografică, importurile masive alimente, de lapte de calitate îndoielnică, lipsa unui sistem național de irigații, declinul agriculturii ecologice, toate acestea reprezintă factori limitativi în dezvoltarea sectorului agricol.

Reporter: De ce nu avem pana acum un sistem national de irigatii?

Daniel Buda: Fermierii din România se confruntă cu mari probleme din cauza unor sisteme de irigații care le-ar garanta obținerea unor producții corespunzătoare și în perioadele de secetă. Construirea unor astfel de sisteme este costisitoare, astfel că mulți dintre fermierii români nu reușesc să investească sumele necesare. Lipsa sistemelor de irigații din agricultură duce la pierderi financiare și pierderi de produse.Ultimele date disponibile privind suprafața amenajată pentru irigații în România arată că doar aproximativ 24% din terenurile agricole beneficiază de astfel de sisteme, însă majoritatea nu sunt funcționale. Așadar, din cele 3,1 milioane hectare amenajate cu infrastructură de irigații, doar 50% sunt considerate viabile.

PUBLICITATE

Investițiile pentru îmbunătățirea și dezvoltarea sistemelor de irigație din România, astfel cum sunt prevăzute la articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013(1), beneficiază de un sprijin important din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în temeiul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) al României pentru perioada 2014-2020. Cu toate acestea, incapacitatea guvernării de a prioritiza dezvoltarea unui sistem național de irigații, generează în continuare grave prejudicii pentru fermieri.

Reporter: Cum va explicati ca, anul trecut, am avut productii record la cereale, dar am inregistrat deficit in comertul cu produse agro-alimentare?

Daniel Buda: Principala preocupare pe care o voi avea în noul mandat de europarlamentar pe care sper să îl obțin cu sprijinul cetățenilor români, este dezvoltarea sectorului agricol pe componenta de procesare a produsului brut din agricultură. Este inadmisibil ca astăzi în România, noi să fim pricipala țară care exportă grâu, porumb, dar să fim în același timp statul cu importuri masive de pâine congelată, de produse de panificație. Din păcate, interesul scăzut al guvernării față de componenta de procesare a condus la această situație paradoxală în care România a înregistrat producții record la cereale, dar în același timp a înregistrat deficit în comerțul cu produse agro-alimentare.

PUBLICITATE

Reporter: Care este opinia dvs cu privire la PAC după 2020?

Daniel Buda: Începând din 2020, fermierii români vor avea un viitor mai bun datorită reformei PAC. Prin eforturile pe care le-am depus împreună cu colegii mei din Grupul PPE, fermierii din România vor beneficia după 2020 de plăți directe mai mari comparativ cu această perioadă, cu toate că avem de-a face cu o tăiere bugetară semnificativă pe fondul Brexitului.Săptămâna aceasta, în Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, s-a trasat un viitor mai sigur și mai bun pentru fermierii români și toți fermierii europeni. În urma voturilor exprimate în comisia AGRI la peste 5000 de amendamente depuse la raportul privind Planuri strategice ale PAC, s-au creionat câteva direcții care vor consolida viitorul fermierilor. În primul rând, a fost introdus pentru prima dată conceptul de„Noul fermier”, ca urmare a unui amendament propus de mine, se referă la persoanele care au peste 40 de ani și care pot primi o primă de instalare de până la 100.000 de euro! Cetățenii români stabiliți în străinătate vor avea, astfel, posibilitatea de a se întoarce acasă și să își porneasă o noua afacere, chiar dacă au vârsta de peste 40 de ani.Statele membre sunt obligate să aleagă una dintre următoarele două variante cu privire la plafonare: fie aleg varianta unui prag de 100.000 de euro, fie aleg varianta unei alocări obligatorii de 10% din pachetele lor pentru plăți redistributive, care vor merge către fermierii mici și mijlocii. În acest fel, se consolidează modelul fermelor familiale mici și mijlocii.În același timp, se asigură un echilibru între resursele financiare ce urmează a fi puse la dispoziția fermierilor mari și fermierilor mici!În ceea ce privește tinerii fermieri (până la 40 de ani) care au fost înființați pentru prima dată ca șefi ai exploatației vor primi un sprijin complementar pentru o perioadă de 7 ani în loc de 5 ani cât era prevăzut și cu un cuantum majorat de la 70.000 de euro la 100.00 de euro. Sectorul apicol va beneficia de o creștere a ratei de cofinanțare de la 50% la 75% și la 85% în cazul regiunilor ultraperiferice.Forma finală a Regulamentului privind Politica Agricolă Comunăadoptat săptămâna aceasta, este de natură să consolideze viitorul fermierilor români și europeni. Începând din 2020, fermierii români vor avea un viitor mai bun!

Reporter: Care este, din punctul dvs de vedere, cea mai buna formulă de asociere in agricultură?

PUBLICITATE

Daniel Buda: Încă din primul an de mandat ca europarlamentar, am lansat campania „Asociază-te! Doar așa vei deveni mai puternic!”, având deja o tradiție de cinci ani. Prin această campanie, am încurajat fermierii în demersurile de a se asocia în diferite forme asociative, cu scopul de a atrage mai multe fonduri europene și de a obține accesul mai facil pe piețele de desfacere. În România sunt 3.756.000 de ferme mici (cu valoare standard sub 8000 euro), care reprezintă 96,7% din totalul exploataţiilor agricole. Participarea la formele asociative în ţara noastră este însă foarte scăzută, sub 1% din fermierii români făcând parte din forme asociative. Spre comparaţie, în UE media de organizare este de 34%.

În România, legea prevede mai multe forme de asociere: asociații de producători, înființate conform Ordonanței 26/2000, în special cu scop de reprezentare, cooperative agricole, desfășoară activități economice în baza Legii 566/2004, societăți agricole, conform Legii 36/1991, casele de ajutor reciproc, fondurile mutuale de asigurări, reglementate prin OUG 64/2013, camere agricole, obști, composesorate.Fiecare dintre aceste forme de asociere are avantajele general valabile pentru toate tipurile de asociere, dar și anumite particularități. Încurajez fermierii să se asocieze în oricare dintre aceste forme legale, în funcție de nevoile sale. Asocierea într-o formă de cooperare agricolă modernă prezintă multiple beneficii. Avantajele economice nu sunt puține, fermierii având posibilitatea să acceseze mai ușor fondurile europene, să negocieze un preț mai bun al produselor, să-și extindă producția, având acces la informație, inovație, la proiecte de colaborare în vederea înființării de noi ferme și dezvoltarea celor existente. Avantajele sociale ale asocierii derivă din creșterea capitalului social, se consolidează sentimentul de apartenență la comunitate, se creează lideri în agricultură care reprezintă intereselor fermierilor.

Reporter: Comisia Europeană a decis interzicerea dublului standard la alimente şi produse nealimentare în întreg blocul comunitar, după numeroase reclamaţii şi presiuni făcute de ţările din centrul şi estul Europei. Din informatiile noastre, Romania mai primeste inca alimente cu alt standard decat cel din alte tari UE. Ce ar trebui sa faca autoritatile noastre pentru a impiedica distribuirea unor alstfel de alimente?

PUBLICITATE

Daniel Buda: Granițele în interiorul Uniunii sunt din ce în ce mai puțin relevante pentru consumatori, motiv pentru care europenii trebuie să știe că sunt protejați în toate statele membre. Parlamentul European și Consiliul au ajuns în data de 2 aprilie la un acord provizoriu privind consolidarea normelor în materie de protecție a consumatorilor și aplicarea mai eficientă a acestora, impunând norme clare în privința dublului standard de calitate a produselor în UE.

Principalele îmbunătățiri vor fi: sporirea gradului de transparență de care beneficiază consumatorii atunci când fac cumpărături online, sancțiuni eficace și norme clare care să abordeze problema dublului standard de calitate a produselor în UE. Companiile care încalcă regulile europene privind calitatea produselor și afectează pe consumatorii din mai multe state membre ale UE pot plăti o amendă maximă, care poate fi impusă în fiecare stat membru, ce va fi de cel puțin 4 % din cifra de afaceri anuală a comerciantului. În noile norme privind combaterea dublului standard de calitate a produselor de consum se precizează că prin comercializarea unui produs ca fiind identic cu același produs vândut în alte state membre, în condițiile în care, în realitate, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziție sau caracteristici diferite nejustificate, constituie o practică înșelătoare.Au fost introduse sancțiuni eficace pentru încălcările legislației UE privind protecția consumatorilor, iar autoritățile naționale de protecție a consumatorilor din România vor avea competența de a impune sancțiuni eficace, proporționale și disuasive într-un mod coordonat.

Toți cetățenii europeni ar trebui să se bucure de dreptul de a avea acces egal la bunuri de înaltă calitate pe piața unică în mod nediscriminatoriu. În caz contrar, ar avea puternic de suferit esența funcționării pieței unice și încrederea consumatorilor în piața unică. Prin acest pachet, consumatorii vor fi informați în mod exact și transparent în cazul în care produsul pe care îl cumpără este diferit într-un alt stat membru, pentru a se evita inducerea în eroare a consumatorilor. Prin eforturile depuse în Parlamentul European și Consiliu, combaterea standardelor duble a devenit o realitate pentru europeni.

PUBLICITATE

 

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Publicitate electorala

Partidul Ecologist o sustine pe Alexandrina Matei

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Partidul Ecologist Român, prin Organizaţia Judeţeană Sibiu, participă la alegerile din 05 iunie 2016 cu candidaţi pentru Consiliul Local al Municipiului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Consiliile Locale din Cisnădie, Mediaş, Târnava, Şura Mică, Bruiu, Roşia şi Vurpăr, şi cu candidaţi la funcţia de primar în localităţile Cisnădie, Şura Mică, Vurpăr şi Roşia.

Candidatul PER pentru Primăria Municipiului Sibiu, în persoana domnului Tulpan Teodor, a fost împiedicat de către sistemul politic să participe în alegerile locale şi să aduca un aer proaspăt în politica şi administraţia sibiană.

PUBLICITATE

În aceste condiţii, Partidul Ecologist Român recomandă susţinerea candidatului independent Alexandrina Matei la Primăria Municipiului Sibiu. Dacă legile în România de astăzi sunt astfel făcute încât partidele mari să îşi împartă din nou puterea, împiedicând reformarea reală a clasei politice, am înţeles că trebuie să dăm o şansă în plus candidaţilor care au curajul şi puterea să ducă ideile ecologiste mai departe.

Considerăm că doamna Alexandrina Matei are această forţă, iar viziunea ecologistă a partidului nostru coincide cu ideile domniei sale.

Cu acest prilej Alexandrina Matei a ținut să mulțumească pentru sprijinul necondiționat acordat: „Mulțumesc organizației județene PER Sibiu pentru încrederea acordată și sunt convinsă că programul meu pentru Sibiu, răspunde exigențelor publicului ecologist și nu numai.”

PUBLICITATE

Viitorul României este în mâinile alegătorilor, pe care îi invităm să voteze conştient de şansa pe care o au pentru a genera schimbarea, independent de influenţa nefastă a monştrilor politici şi ecologist, pentru că ecologia este o preocupare care genereaza viaţă de calitate pentru toată lumea şi pentru generaţiile viitoare.

Ing. Kieltsch Lucian,
Preşedinte
Organizaţia Judeţeană Sibiu a Partidului Ecologist Român

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Publicitate electorala

7 formatiuni politice din Sibiu sustin candidatura lui Victor Ponta

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Intr-o conferinta de presa,orgnizata miercuri, 12 noiembrie, la sediul PSD Sibiu, formatiunile politice care sustin candidatura lui Victor Ponta la prezidentiale si-au expus mesajele catre sibieni cu privire la acordarea votului de duminica, 16 noiembrie.

Mesajul lui Ioan Cindrea, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu:

PUBLICITATE

Se împlinește anul acesta un sfert de secol de la Revoluția care ne-a eliberat de comunism și totalitarism, iar azi, mai mult ca oricând, trebuie să fim uniți și mândri că suntem români. Și să folosim la adevărata valoare dreptul democratic de a vota, de a alege. Duminică votăm ca să ne alegem președintele pentru următorii 5 ani și vreau să clarific două aspecte legate între ele: în primul rând nu trebuie să mai existe confuzie între social-democrația, pe care sunt onorat să o reprezint aici, și comunism. Social-democrații nu sunt comuniști! De altfel, nici un partid de stânga nu se identifică cu acea pată neagră a istoriei.
În al doilea rând trebuie să înțelegem și să folosim foarte bine democrația câștigată acum 25 de ani. Democrație înseamnă că există cel puțin două păreri, iar adepții lor trebuie să se asculte și să nu cadă în păcatul totalitarismului prin respingerea a tot ceea ce nu corespunde cu propria opinie. Trebuie să fim constructivi și deschiși.
De aceea eu, acum, îmi exprim susținerea pentru Victor Ponta, pentru ca el să devină viitorul președinte al României și vă dau câteva argumente:
 E tânăr, un bun român, este creștin, aproape de oameni și are o familie extraordinară.
 S-a ținut de cuvânt, i-a ajutat pe pensionari, pe bugetari, pe tineri și pe antreprenori și a făcut economia săîși revină.
 Îi pasă de oameni, fapt demonstrat de măsurile luate încă din prima ședință de Guvern, spre deosebire de contracandidatul său, Klaus Werner Iohannis, căruia nu i-a păsat de sibieni pe care nu i-a mai primit în audiență sau nu le-a îmbunătățit condițiile de viață de la periferia orașului.
 Reprezintă generația nouăși nu face politică după vechile tipare. Avea doar 17 ani la Revoluție.
 Nu a făcut parte din structuri politice comuniste, în vreme ce candidatul Klaus Werner Iohannis a făcut.
 Nu face scandal, spre deosebire de ceilalți. Vrea săîi unească pe români pentru marile obiective. Va aduce o echipă unită, care să tragăîn aceeași direcție.
 S-a luptat mereu cu Băsescu și vrea să schimbe ce s-a facut rău în ultimii 10 ani. Va duce schimbarea până la capăt!
 Are experiență și capacitate de a conduce țara și se bucură de susținerea liderilor europeni și americani. Este aproape de Armatăși e un promotor al independenței energetice față de Rusia.
 A lăsat Justiția săîși facă treaba, vrea ca politica să nu mai intre în toate zonele – a promovat tineri, tehnocrați, oameni profesioniști.
 Va duce România spre Vest, îi va apăra pe români, va susține și promova valorile autentice pentru că este mândru că este român.

Pentru toate acestea, îi îndemn pe toți locuitorii județului Sibiu să aibă încredere în Victor Ponta și să îi acorde votul pentru ca el, Victor Ponta, să aducă o schimbare pozitivă în toată societatea românească!

Mesajul lui Constantin Sofrone, Președinte – Organizația Județeană Partidul Conservator din Sibiu:

PUBLICITATE

Dragi Sibieni,
Pe 16 noiembrie 2014 vom merge la vot și fiecare dintre noi va vota potrivit conștiinței sale civice, opțiunii politice și simpatiilor lui electorale.
Eu voi vota pentru funcția de Președinte al României pe Victor Ponta din următoarele considerente:
Vreau o Românie unită, nu o Românie dezbinată, bicoloră, polarizată, ci o țară a tuturor românilor de aici și de pretutindeni.
Instituții consolidate, independența Justiției, lupta împotriva corupției și a corupțiilor, așa încât nimeni să nu fie mai presus de lege, mai ales cei din clasa politică.
Conservarea culturii și identității comunităților românești din afara țării, cât și a comunităților de orice etnie din interiorul României.
Tinerii să fie considerați cu adevărat viitorul României, iar România să devină adevărata lor casă.
O națiune sănătoasă trupește și sufletește prin redeschiderea și construcția de noi spitale, școli, biblioteci, muzee și alte instituții educaționale.
Respectarea cu fermitate a angajamentelor asumate la nivelul Uniunii Europene și NATO.
Pact Național de Dezvoltare pentru 20 de ani, prin consens cu toate forțele politice.
O economie performantă în Europa și în regiune.
Nivel de trai ridicat pentru toți românii, atât angajați, cât și pensionari.
Tehnologizarea agriculturii și subvenționarea acesteia la standarde europene.
Atragerea în sistemul public, dar și privat a cât mai multor tineri pentru a contribui la reformele necesare unei Românii Puternice.

Mesajul lui Petru Duca,Președinte Partida Romilor Pro Europa – filiala Sibiu:


Noi, Partida Romilor Pro Europa avem filiale în 42 de judeţe şi toţi îl susţinem pe domnul Victor Ponta la funcţia de preşedinte al României. Avem două argumente pentru susţinerea domnului Victor Ponta: primul, pentru că este român şi este ortodox. Al doilea argument: domnul Iohannis, de când e primarul Sibiului, niciodată pe noi romii nu ne-a primit nici în audienţă. Eu ca preşedinte de partid am discutat cu secretara şi i-am spus: vreau să discut cu domnul primar că avem multe probleme în oraşul Sibiu. Sunt mulţi romi care vroiau ajutor social, care nu au cum să trăiască, locuinţe sunt.Vă dau un exemplu: în Ţiglari sunt grasonierele vai de capul lor şi putea să bage pe unii care,în loc să stea în barăci pe malul Cibinului, puteau să stea în garsoniere. Nu a vrut nicodată. Nu m-a primit niciodată.
Şi încă un argument:ştiţi, noi suntem cetăţeni români de etnie romă. Totdeauna de 1 Decembrie ne-am dus şi am depus câte o coroană.Şi noi, şi Centrul Creştin al Romilor condus de Cioabă. Pe domnul primar nu l-am văzut niciodată. Poate dumneavoastră, presa,dacă aţi fost acolo, l-aţi văzut vreodată pe domnul primar să depună o coroană?
Noi toţi romii îl susţinem pe domnul Victor Ponta la funcţia de preşedinte.

PUBLICITATE

Mesajul Iuliei Gavrila, presedintele Organizatiei de Femei PLR Sibiu: PLR Sibiu susține candidatura lui Victor Ponta pentru continuarea proiectelor sub sigla USL 2012

Turul al doilea al alegerilor prezidențiale de anul acesta are o miza imensă!
Liderul nostru național, Călin Popescu Tăriceanu împreună cu toți membrii PLR,îl susțin necondiționat pe candidatul PSD, Victor Ponta pentruturul al doilea alalegerilor prezidențiale,având garanția că toate proiectele social-liberale,începute de USL,vor fi continuate.
Sunt proiecte votate de majoritatea covârșitoare a românilorîn 2012, idei pentru care românii au ieșit în stradă și pentru care noi, liberal-reformatorii, dorim acum să oferim sprijinul nostrului Victor Ponta.
De aceea, îi rugăm pe toți liberalii adevărați, pe toți sibienii susținători ai lui Călin Popescu Tăriceanu din turul întâi să voteze cu Victor Ponta care va face o echipă foarte bună cu domnul Călin Popescu Tăriceanu.
Cu Victor Ponta președinte și Călin Popescu Tăriceanu prim-ministru avem convingerea că atât la nivel național, câtși local, vom beneficia de creștere economică, în paralel cu măsuri de consolidare socială. România are nevoie să revină la normalitate după 10 ani caracterizați de războaie politice și dezbinări la nivelul societății pornite, de cele mai multe ori, de la Cotroceni.
Mai mult, domnul Tăriceanu a demonstrat că este un premier eficient, cu principii solide și experiență, un premier care nu s-a supus lui Basescu.

PUBLICITATE

Mesajul Magdei Titonia, consilier judetean PP-DD: ’’ PP-DD NU VA VOTA KLAUS IOHANNIS! ’’:


Preşedintele fondator al PP-DD, DAN DIACONESCU, a declarat că PP-DD îşi păstreaza identitatea şi rămâne fidel valorilor promovate în faţa românilor prin ’’Proiectul celor 100 de puncte’’.
Astfel, în urma consultărilor purtate cu electoratul care l-a votat, cu parlamentarii PP-DD, cu liderii organizaţiilor judeţene, Dan Diaconescu confirmă faptul că: ’’ peste 75% dintre sufragii au înclinat într-o anumită direcţie. Din păcate avem de ales între două variante: între un şef şi cel care a încercat să devină adjunctul său, nu mai departe de primăvara acestui an. Evident că opţiunile celor 75% dintre susţinătorii mei, dintre alegătorii mei au înclinat balanţa către şef “.
De asemenea, Dan Diaconescu a reiterat un aspect foarte important pentru toţi românii care l-au votat în turul I:
’’ Avem demnitate şi nu renunţăm la principiile şi valorile promovate în faţa electoratului.
Victor Ponta rămâne un mare adversar politic al meu. Sper ca odată ajuns preşedinte să onoreze cele 20 de măsuri pe care şi le-a însuşit din programul meu politic . În cazul în care nu o va face, vom reîncepe războiul împotriva sa.
Prin urmare, propunem susţinerea celui care astăzi este prim-ministru, a celui pe care poporul l-a votat în numărul cel mai mare în primul tur.
Aşadar, îi invit pe toţi românii să se prezinte la vot şi să facă ceea ce doresc ei în cabina de vot. Nu voi tranzacţiona niciodată, nu voi negocia cele 400.000 de voturi, dar le voi spune românilor, în fiecare zi, până duminica viitoare, care sunt motivele pentru care să NU îl voteze pe Klaus Iohannis :
– Nu ne-a convins niciodată că nu este implicat în vânzarea de copii, iar în convingerile mele, un om care a vândut copii nu poate fi preşedintele României
– Este înconjurat de cei care au tăiat salariile şi pensiile, de cei care au făcut cel mai mare rău României în ultimii 20 ani: Vasile Blaga, Elena Udrea, Adriean Videanu, Roberta Anastase, Radu Berceanu, Sorin Blejnar, Laszlo Tokes. Aceasta este dovada vie că este omul lui Traian Băsescu.
– Nu este un nume nou în politică. Este un ciocoi care are 7 case şi care şi-a îmbogăţit prietenii cu contracte de la Sibiu.
– Este un politruc, un oportunist, care s-a chinuit cu orice preţ să obţină o funcţie, fie cea de premier, fie cea de vicepremier. Din fericire pentru România nu a reuşit.
– Este sprijinit de Laszlo Tokes şi de extremiştii maghiari care doresc ruperea Ardealului de România şi care de 20 de ani denigrează poporul român. Cine este susţinut de extremişti, nu poate fi un BUN ROMÂN!
Nu îmi place Victor Ponta, ştiţi că am luptat împotriva lui mereu, însă prin comparaţie cu Klaus Iohannis, este mai bun pentru România. ’’
Departamentul de Comunicare al
Partidului Poporului-Dan Diaconescu ____________________________________________


Mesajul lui Florin Staicu, prim-vicepresedinte Organizatia Judeteana UNPR Sibiu: UNPR VOTEAZA VICTOR PONTA!
:

PUBLICITATE

Iata cateva argumente pentru care UNPR si aliatii sai electorali, PRM si Partidul Alianta Democratica a Romilor, sustin candidatura domnului Victor Ponta la Presedintia Romaniei:

In politica, cel mai greu este sa te tii de cuvant. Iar domnul Victor Ponta s-a tinut de cuvant. A reintregit salariile si pensile taiate ilegal, a crescut alocatiile pentru copii si pentru categoriile defavorizate, a reluat cresterea economica sanatoasa a Romaniei.

Noi credem ca a venit timpul ca Romania sa aiba un presedinte din generatia tinerilor care au facut revolutia in decembrie 89. Victor Ponta are 42 de ani si reprezinta aceasta generatie.

PUBLICITATE

In mandatul de 5 ani al viitorului presedinte, vor avea loc doua evenimente majore pentru Romania. In 2018 vom implini 100 de ani de la Marea Unire, iar in 2019 Romania va detine presedintia Consiliului Uniunii Europene. Pentru aceste doua evenimente avem nevoie de un presedinte care sa ne reprezinte cu cinste si care sa ne faca mandri ca suntem romani!
VOTATI VICTOR PONTA!
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei
Organizatia judeteana Sibiu

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE