Connect with us

Sănătate

Prima inimă artificială cântărește aproape un kilogram și a salvat deja o viață

Avatar

Publicat

pe

După multe încercări în domeniul medicinei, în Franța s-a realizat prima inimă artificială. Aceasta a și fost folosită deja de către un pacient și cântărește aproape un kilogram.

Primul transplant de inimă artificială a fost efectuat în urmă cu o săptămână la Spitalul Universitar Duke din Carolina de Nord. Pecientul care s-a bucurat de acest transplant este un bărbat în vârstă de 39 de ani din America. Acesta a ajuns la spital după ce a suferit o insuficență cardiacă neașteptată și a fost diagnosticat cu cu boală coronariană avansată. Inițial, a fost pregătit pentru o intervenție chirurgicală by-pass (o procedură ce presupune implantarea unui vas sănătos dintr-o altă parte a corpului pentru a redirecționa sângele în jurul unei artere blocate), dar medicii au considerat această intervenție inutilă în cazul lui și nici un transplant tradițional de inimă nu l-ar fi ajutat, ba mai mult, ar fi fost prea riscant.

PUBLICITATE

Compania care a creat această inimă artificială se numește Carmat și este o companie franceză. Aceștia au primit aprobarea în Europa pentru crearea ei la sfârșitul anului trecut. Inima care a ajutat un pacient american este făcută din materiale sintetice și biologice, destinate acestei intervenții. Duke face parte din cele trei centre de transplant din SUA care participă la studiu, iar echipa chirurgicală era deja antrenată pentru implantarea dispozitivului.

Ce conține inima creată de compania Carmat

Inima creată de aceștia cântărește 900 de grame. Aceste valori indică faptul că inima cântărește de aproximativ trei ori mai mult decât o inimă umană medie. Pacienții care vor beneficia de acest transplant vor fi nevoiți să transporte 4 kg de echipament. În acest echipament intră un controler, un sac de lichid și două baterii. În ceea ce-l privește pe pacientul din America, inima sa artificială va rămâne conectată de la distanță la sistemul spitalului, astfel încât medicii s-o poată monitoriza.

PUBLICITATE

,,Inima artificială are o cameră pentru lichidul hidraulic și una pentru sânge, separate printr-o membrană. Partea vascularizată a membranei este făcută din țesut din inimă de vacă, la fel ca și cele patru valve ale inimii. O pompă motorizată împinge lichidul hidraulic în interiorul și în afara camerelor, iar acel fluid deplasează membrana pentru a permite circulația sângelui”, au declarat creatorii acesteia.

După primul transplant făcut în America, cu câteva zile în urmă a mai avut loc un alt transplant în Napoli, Italia. A doua procedură de acest fel a marcat totodată și prima vânzare comercială a inimii Carmat. Acest tip de transplant va fi folosit fie ca substitut în timp ce pacienții așteaptă o inimă reală, fie ca o soluție pe termen lung.

Foto: Digi24

PUBLICITATE

PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

COVID face prăpăd printre sibienii vârstnici, nevaccinați: cinci pacienți au murit în ultima zi

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Patru pacienți internați în secția ATI a Spitalului Județean au murit în ultimele 24 de ore la Sibiu, iar un al cincilea a murit acasă, la domiciliu, fără să mai aibă timp să ajungă la spital.

Numărul cazurilor de infectări cu COVID crește rapid și alarmant în ultimele zile, tulpina Delta a virusului SARS-COV-2 fiind vinovată de o răspândire extrem de rapidă. Raportul autorităților din Sibiu arată că în doar 24 de ore, 72 de sibieni au fost infectați, iar numărul celor internați a crescut rapid la 136. Dintre aceștia, 18 sunt în ATI, însă numărul celor în stare gravă este incert, dat fiind faptul că decesul este iminent odată ce ai ajuns în secția de Terapie Intensivă. Acvecsta este motivul pentru care numărul celor decedați crește cu o viteză uluitoare, în special în rândul vârstnicilor și persoanelor nevaccinate.

După cum arată lista transmisă de autorități, în ultima zi și-au pierdut viața patru femei și un bărbat, cu vârste peste 65 de ani. Niciunul nu era vaccinat.

–          Femeie, 77 ani, internată la Spitalul Județean Sibiu, secția ATI, intubată, nevaccinată

–          Femeie, 88 ani, internată la Spitalul Județean Sibiu, secția ATI, intubată, nevaccinată

–          Femeie, 88 ani, internată la Spitalul Județean Sibiu, secția ATI, intubată, nevaccinată

–          Bărbat, 65 ani, internat la Spitalul Județean Sibiu, secția ATI, intubat, nevaccinat

–          Femeie, 84 de ani, deces la domiciliu, nevaccinată

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 951 persoane aflate în carantină și un număr de 280 persoane în izolare.

Incidența în municipiul Sibiu a urcat la 1,43 la mie, în acest moment, iar la nivelul județului la 0,96, apropiindu-se de 1 la mie.

CITEȘTE MAI MULT

Sănătate

Aproape 200 de copii sunt spitalizați cu COVID. Sibiul are peste 70 de cazuri în ultima zi, România peste 4.400

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

O creștere de 10% a numărului de cazuri a fost anunțată astăzi, comparativ cu ziua de ieri, astfel că următorul prag, de 5.000 de cazuri pe zi, va fi atins în doar câteva zile, potrivit estimărilor. În Sibiu, alte 72 de cazuri au fost depistate, fiind înregistrate noi decese ale unor pacienți COVID.

Numărul copiilor din spitalele COVID crește tot mai mult, la fel și cel al copiilor în stare gravă, în ATI, ceea ce confirmă avertizările specialiștilor privind sensibilitatea celor mici la cea mai recentă tulpină COVID.

Potrivit datelor de azi, la nivel național, în urma testelor efectuate, au fost înregistrate 4.441 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

Nr. crt. Județ   Număr de cazuri confirmate(total)    Număr de cazuri nou confirmate            Incidența  înregistrată la 14 zile

  1. Alba 21840  39        0,76
  2. Arad 24614  115      0,92
  3. Argeș 28197  42        0,58
  4. Bacău 27593  77        1,01
  5. Bihor 30082  82        0,67
  6. Bistrița-Năsăud 13173  82        1,93
  7. Botoșani 15044  76        1,13
  8. Brașov 44728 87        0,80
  9. Brăila 13641  37        0,38
  10. Buzău 13021  33        0,41
  11. Caraș-Severin 12115 41        1,01
  12. Călărași 10792  65        0,95
  13. Cluj 60308  171      1,72
  14. Constanța 45033  212      1,37
  15. Covasna 8678    13        0,25
  16. Dâmbovița 23229  53        0,63
  17. Dolj 28231  202      1,23
  18. Galați 28794  85        0,94
  19. Giurgiu 11613  40        1,19
  20. Gorj 9637    42        0,62
  21. Harghita 8543    31        0,37
  22. Hunedoara 23623  57        0,71
  23. Ialomița 11200  22        0,72
  24. Iași 44335  169      0,88
  25. Ilfov 47455  246      2,14
  26. Maramureș 21973  146      1,76
  27. Mehedinți 8719    35        0,75
  28. Mureș 24584 47        0,58
  29. Neamț 20073 80        0,96
  30. Olt 15400  77        1,00
  31. Prahova 36932  114      0,94
  32. Satu Mare 14676  107      2,79
  33. Sălaj 11377  48        1,07
  34. Sibiu 27462  72        0,96
  35. Suceava 26250  156      1,33
  36. Teleorman 14632  49        1,34
  37. Timiș 57316  260      1,93
  38. Tulcea 8710 16        0,55
  39. Vaslui 16901 101      0,92
  40. Vâlcea 16967 54        0,77
  41. Vrancea 11241  45        0,82
  42. Mun. București 192273            604      1,93
  43. Din străinătate** 1291    21
  44. Cazuri noi nealocate pe județe 2731*  290

TOTAL          1.135.027        4.441

În intervalul 15.09.2021 (10:00) – 16.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 71 de decese (35 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Alba,  Bihor, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 71 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 la categoria de vârstă peste 80 ani.

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În spitalele COVID, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.271. Dintre acestea, 741 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 182 sunt minori, 170 fiind internați în secții și 12 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.335.522 de teste RT-PCR și 2.789.771 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.946 de teste RT-PCR (8.610 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.336 la cerere) și 24.450 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 22.230 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.668 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.438 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 326 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.144 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 527 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

CITEȘTE MAI MULT

Sănătate

ULTIMA ORĂ Certificat de vaccinare obligatoriu la restaurante, nunţi şi mall-uri

Avatar

Publicat

pe

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat hotărârea care impune în mai multe activități obligativitatea prezentării Certificatului verde care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. Decizia va fi obligatorie pentru localitățile în care incidența la 14 zile este cuprinsă între 3 și 6 cazuri la mia de locuitori. Guvernul trebuie să emită o hotărâre care să cuprindă decizia CNSU.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 16 septembrie 2021, Hotărârea numărul 70 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

Principalele modificări propuse vizează:
a) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:
– Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;
– Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;
– Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;
– Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
– Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
– Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
– Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:
– Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
– Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
– Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
– Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
– Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

b) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:

– Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
– Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Ideea obligativității certificatului de vaccinare a fost prezentată de premierul Florin Cîţu, care a spus că nu vrea să blocheze economia și vrea să vină în ajutorul patronilor.

„Nu vreau să mai închidem activitățile economice peste trei la mie, și atunci, ca să rămână deschise astfel de activități, trebuie să existe o monitorizare. Certificatul verde se poate verifica prin acel cod QR, este una dintre propuneri, ca aceste activități să rămână deschise, dar pe baza acestui certificat verde“, a spus Florin Cîțu.

O idee similară a lansat şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

“Cel puțin în condiția în care avem o incidență de peste 3 la mie, în loc să închidem localurile, să se intre în aceste localuri pe baza acestui certificat. Asta e soluția pe care o folosesc mai multe țări. Este una dintre soluțiile care pot sprijini limitarea închiderii totale a acestor locații. În zonele în care incidența va fi peste 3 la mie cel puțin, foarte probabil certificatul verde va fi introdus pentru organizarea nunților”, a spus Raed Arafat.

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE