Connect with us

Administrație

Primăria Sibiu a anulat licitația pentru execuția podurilor de pe Alba Iulia, după numai 5 zile: „Abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Pe 18 iunie, Primăria Sibiu a reluat procedurile de licitație pentru execuția lucrărilor la cele două poduri de pe Șos. Alba Iulia, în dreptul magazinului Lidl. Este vorba despre un proiect care se pierde în istoria orașului și care a ajuns în sfârșit la faza de execuție, asta însemnând că, dacă avem noroc, podurile ar putea fi finalizate în 2022. Numai că, după doar o zi, reprezentanții primăriei au anulat licitația, motivul fiind unul standard: „abateri grave de la prevederile legislative”. Explicațiile oferite de reprezentanții Primăriei Sibiu arată că este vorba despre “o eroare umană”.

Găsirea unui constructor pentru executia lucrărilor având ca obiect “REABILITARE ȘI EXTINDERE PODURI PECO-SOS. ALBA IULIA” mai trebuie să aștepte, după cum reiese din documantația de pe site-ul oficial de achiziții publice e-licitație. Valoarea estimată a contractului ce face obiectul acestei proceduri de achizitie este de 19.289.476,75 lei, la care se adaugă TVA.

Proiectul, care a trecut de faza de proiectare, prevede demolarea podului din amonte, care are o stare precară, din cauza vechimii, fiind construit în 1938, și construirea unui pod nou în locul acestuia. Acest pod va avea și o bandă dedicată virajului la dreapta, pentru a permite vehiculelor care vin de pe Șos. Alba Iulia și merg către Str. Maramureșului să evite sensul giratoriu. Soluția a fost preferată construcției unui pod separat de traversare a Cibinului.

Podul din aval va fi și el reabilitat în cadrul acestui proiect, pentru a fi adus la standardul celui nou construit. De asemenea, va fi construită o pistă de biciclete separată de trotuare, care va fi conectată cu pistele care se realizează pe Maramureșului și, în continuare, pe malul Cibinului.

PUBLICITATE

Podul nou va avea 56 de metri lungime și o lățime de 16 metri, cu trotuare de 1,5 metri lățime și piste pentru biciclete late de 1 metru.

După anularea procedurii inițiate de Primăria Sibiu este de așteptat ca această să fie reluată, după ce vor fi făcute modificările procedurale cerute de lege. De altfel, Mirela Gligore, șef serviciu comunicare din Primăria Sibiu ne-a precizat că eroarea a fost remediată și documentația depusă din nou.

“Procedura de achiziție inițiată de Primăria Sibiu pentru execuția lucrărilor de reabilitare și extindere a podurilor Peco de pe șoseaua Alba Iulia a fost anulată ca o procedură tehnică, pentru corectarea unei erori umane care a apărut la încărcarea documentațiilor în programul electronic de achiziții SICAP. Programul informatic nu permite corectarea directă a erorii prin intervenția asupra documentației deja publicate, astfel că a fost necesară anularea și promovarea unei noi proceduri. 

Procedura de achiziție a fost imediat reinițiată, în cursul zilei de 23 iunie, așteptând în prezent revalidarea din partea Autorității Naționale a Achizițiilor Publice. Prin urmare, proiectul continuă, fiind o lucrare importantă pentru creșterea mobilității în această zonă aglomerată.”

PUBLICITATE
Primăria Sibiu

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

În atenția elevilor: Tursib schimbă, de luni, orarul traseelor școlare, din cauza aglomerației din trafic

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Tursib a decis să schimbe programul de circulație pentru două dintre traseele școlare pe care le-a introdus din 13 septembrie, pentru a se conforma cu programul școlilor la care trebuie să ajungă elevii și cu aglomerația din trafic.

Compania de transport local Tursib a modificat programul de funcționare pentru traseele școlare E5 și E7, care transportă elevii din zonele Broscărie, pe traseul spre centru, și din zona Mihai Viteazu spre centru.

tursib trasee scolare

„După o analiză a timpilor de sosire în stație realizată de societatea Tursib, Primăria Sibiu și Poliția Locală Sibiu, începând de luni, 20 septembrie se vor implementa modificări în orarul a două dintre trasee”, precizează reprezentanții Tursib.

Modificări trasee școlare TURSIB:

Pe traseul E5 (cartier Broscărie – școala Regina Maria) ora de plecare din stația de capăt de linie – IRMES 1, se modifică. Autobuzul va pleca mai devreme, la ora 07.14.

Pe traseul E7 (bulevardul Mihai Viteazu – școala Regina Maria) ora de plecare din stația de capăt de linie – Lămâiței se modifică. Autobuzul va pleca la ora 07.14.

„Aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura sosirea în timp util în stațiile de la Colegiul Octavian Goga și respectiv Școala Regina Maria, având în vedere întârzierile înregistrate de autobuze în săptămâna care se încheie cauzate de aglomerația din zona celor două unități de învățământ la ora intrării la cursuri a elevilor”.

Tursib va continua să urmărească traseele școlare pentru optimizarea operării autobuzelor pe aceste rute.

CITEȘTE MAI MULT

Administrație

FOTO & VIDEO Companiile care lucrează la infrastructura din Sibiu lasă în urma lor tot mai multe gunoaie și resturi

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Sibiul este „frământat” în ultimii ani de o mulțime de proiecte de infrastructură, unele pornite de la zero, altele destinate reabilitării și modernizării unor cartiere. Din păcate, companiile de cosntrucții care au contractat lucrări în aceste proiecte lasă în urma lor tot mai multe resturi, moloz, distrugând uneori infrastructura existentă.

Cititorii din zona Țiglari ne-au sesizat faptul că recentele lucrări de modernizare a străzii Țiglari și a zonei adiacente au adus alte probleme locatarilor din zonă. Compania care a efectuat lucrările pe această stradă, Terra Building, a lăsat în urmă o mulțime „urme” care le fac viața mai grea celor care stau acolo. Este vorba despre criblură rămasă de la asfaltări, pete mari de ulei care sunt împrăștiate pe stradă și pe trotuar, dar și zone în care asfaltul existent a fost distrus parțial de camioanele companiei.

O altă lucrare pe care ne-au sesizat-o sibienii este cea de pe strada Bâlea. Aici a fost înlocuită țeava principală de gaze, o intervenție care a adus bătăi de cap locatarilor și celor care tranzitează această stradă. După ce s-au confruntat cu o lucrare neîngrijită, care a însemnat gropi neprotejate, pietriș aruncat pe carosabil, spații neamenajate corespunzător pentru trecerea pietonilor, la finalul lucrărilor, o bună parte din trotuare stă acoperită cu praf și pământ, bordurile instalate în urmă cu câțiva ani sunt distruse de mașinile de mare tonaj, iar reparațiile făcute de firma care a lucrat la acest proiect sunt superficiale, cu asfalt care va ieși, probabil, la prima ninsoare.

Am solicitat Primăriei Sibiu un punct de vedere referitor la răspunderea pe care o au aceste companii și vom publica poziția instituției imediat ce va fi transmisă, pentru a afla cine trebuie, conform contractelor, să repună infrastructura în starea inițială, după astfel de lucrări. Am cerut primăriei inclusiv o situație a sancțiunilor aplicate în ultimii ani companiilor care au lăsat în urma lor resturi și au distrus infrastructura existentă.

str Tiglari Terra Building (1)
str Tiglari Terra Building (2)
str Tiglari Terra Building (3)
str Tiglari Terra Building (4)

Așa arată str Țiglari după plecarea muncitorilor.

str Balea gaze (1)
str Balea gaze (2)

Așa arată Str. Bâlea după plecarea muncitorilor.

CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Primăria Sibiu: „Depuneți declarații pentru imobilele nelocuite, pentru scutirea de la plata taxei de salubrizare!”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Administrația sibiană atrage atenția celor care dețin imobile nelocuite că este nevoie de o declarație anuală în care să precizeze că imobilele respective nu sunt locuite, astfel încât să fie scutiți de plata taxei speciale.

Sistemul de taxare pentru ridicarea gunoiului în Sibiu a fost modificat la începutul acestui an, astfel că noul Regulament privind taxa de salubrizare, care a intrat în vigoare în 1 februarie 2021, prevede scutirea de taxă a proprietarilor de imobile nelocuite.

Pentru a beneficia de această prevedere cei care dețin imobile nelocuite/nefuncționale au obligația să depună anual o declarație de impunere. Obligația este în vigoare chiar dacă au fost depuse astfel de declarații în perioada 2016 – 2020. Potrivit primăriei, măsura a fost luată pentru ca situația acestor imobile să fie actualizată în baza de date a Direcției Fiscale.

Termenul limită de depunere a declarației pentru anul în curs a fost prelungit până în 30 septembrie 2021. Sibienii care dețin imobile nelocuite sunt rugați să depună declarația până la data menționată, împreună cu confirmarea din partea asociației de proprietari/locatari – în cazul imobilelor ce fac parte din asociații sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional, în cazul celorlalte imobile.

Formularul pentru această declarație poate fi descărcat de aici: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/Declaratie_de_impunere_stabilire_taxa_speciala_de_salubrizare.pdf

Pentru declarației există și opțiunea trimiterii online, pe email, la adresa declaratie.salubrizare@sibiu.ro sau pe portalul de e-administrație, accesibil de pe site-ul sibiu.ro, pentru cei care au cont, la secțiunea Taxe și Impozite, prin mesaj.

În situația în proprietarii acestor imobile nu depun declarația până în data de 30 septembrie, se va stabili din oficiu o taxă de salubrizare pentru perioada 1 februarie 2021 – 31 decembrie 2021  în cuantum penalizator egal cu dublul valorii abonamentului PRACTIC, adică 84 de lei/lună.

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE