Connect with us

Administrație

Primele zile cu noul program Tursib

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Din 15 noiembrie, călătorii care au avut drum cu autobuzul în Sibiu au avut o surpriză: înlocuirea troleibuzelor cu autobuze, schim­barea numerelor la unele autobuze şi schimbarea timpului de aşteptare între curse. Cel mai greu le-a fost celor mai în vârstă, care deşi au aflat de noile schimbări ale Tursib prin intermediul broşurii oferite de firma de transport sau prin campania de informare dusă de aceasta, nu puţini au fost oamenii care s-au urcat în alt autobuz, decât în cel care trebuia să-i ducă la destinaţie. Aşa au venit nervii şi neplăcerile. ,,Acum am venit de la spital. Duminică am aşteptat autobuzul 2 şi nu a venit. A trebuit să iau taxiul să ajung unde vroiam. Din 10 în 10 minute ar fi cel mai bine să circule. Este nevoie. Eu locuiesc pe Mihai Viteazu şi acolo chiar e necesar să vină des. Se adună multă lume în staţie”, a spus Elisabeta Maria Pal. În acest sens, troleibuzul T2 a fost înlocuit cu autobuzul 12 şi circulă la interval de 20 de minute, autobuzul 5 a rămas acelaşi şi circulă din 10 în 10 minute la orele de vârf, autobuzul 12 este acum autobuzul cu numărul 2 şi circulă cu o frecvenţă de 10 minute. “Sunt mulţumit de modul în care circulă autobuzele. Aştept autobuzul 2. Nu ştiu cum vine, cred că din 15 în 15 minute”, zice Dorin Brăileanu, un alt călător care aşteaptă în staţie. Greu nu o să le fie pensionarilor, ci persoanelor care lucrează. “Fiind pensionară nu contează dacă mai stau un pic în staţie. Spre ªtrand merg şi am şi alte legături care duc acolo, în afară de 17”, adaugă Maria Buharu. Un grup de femei adunate în staţie vorbeau întocmai de proiectul “Noul Tursib”. “Au zăpăcit oamenii cu schimbările lor. Sunt oameni bătrâni care nu citesc, nu se uită pe listă. ªi se suie în 12 în loc de 2”, explică Cornelia Oancea. Oamenii au fost de părere că era mai bine să se păstreze aceleaşi numere la autobuze. “Trebuia să lase aceleaşi numere. ªi eu m-am dus cu 12 în loc de 2. ªi m-a dus la dracul în praznic”, completează Maria Mărginean, buimăcită. În acelaşi timp a apărut şi un inspector de trafic de la Tursib, care supraveghea zona din staţia Parcul Tineretului şi informa călătorii când era cazul. “Oamenii s-au acomodat. Până se învaţă e mai greu”, răspunde Mircea Pandea. Tot acesta ne-a asigurat că la Sibiu nu se pune problema sancţionării pensionarilor, aceştia circulând în continuare gratuit cu mijloacele de transport în comun. “Controlorii” Tursib dau amenzi în medie în valoare de 30 de milioane lei vechi pe lună, pe inspector de trafic, plus amenzile celor care nu plătesc pe loc. Cu cei până în 14 ani agenţii sunt mai puţin exigenţi, dar în rest recunosc că sunt destul de drastici. (G.M.)

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Datele sibienilor privind serviciul de salubrizare, accesibile online

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Sibienii au de-acum la dispoziție o platformă online pe care pot urmări în timp real informațiile la taxa de salubrizare și la cantitățile de deșeuri colectate. Informațiile sunt aceleași cu cele folosite de serviciul de salubrizare pentru taxare.

Primăria Municipiului Sibiu a lansat, în colaborare cu operatorul de salubrizare SOMA, o platformă electronică pe care sibienii vor avea posibilitatea să consulte în timp real informațiile referitoare la gestionarea deșeurilor pe care le generează în gospodării și cu privire la taxa de salubrizare pe care o datorează.

Accesarea platformei se face direct din site-ul primăriei, pe adresa salubrizare.sibiu.ro

PUBLICITATE
Ara_002

Informații online Salubrizare Sibiu 

Creând un cont pe această platformă, în câțiva pași simpli, sibienii pot beneficia de următoarele instrumente electronice:

  • Vizualizarea numărului de colectări a pubelelor pentru deșeuri reziduale (negru) pentru locul de consum respectiv
  • Consultarea tipului de abonament activ în prezent pentru locul de consum respectiv
  • Vizualizarea costului lunar al pachetului de servicii selectat
  • Depunerea declarațiilor pentru taxa de salubrizare, fie noi, fie rectificative
  • Comunicarea directă, electronică, cu operatorul de salubrizare Soma prin accesarea secțiunii CERERI ȘI AJUTOR. De asemenea, la dispoziția cetățenilor stă adresa management.salubrizare@sibiu.ro pentru comunicarea cu Serviciul Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului.

CUM VĂ CONECTAȚI PE PLATFORMĂ:

Pasul 1. Solicitarea credențialelor necesare pentru crearea contului.

Dacă aveți deja cont pe platforma de e-administrație de pe sibiu.ro, trebuie să transmiteți un e-mail către management.saubrizare@sibiu.ro și veți primi ca răspuns credențialele necesare pentru crearea contului: un număr personal și un cod unic.

PUBLICITATE

Utilizatorii care nu sunt înregistrați pe platforma de E-administrație cu adresa de e-mail, pot solicita în baza actului de identitate credențialele la sediul Serviciului Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului (str.9 Mai, nr.16) sau la sediul Direcției Fiscale Locale Sibiu (str. Turismului, nr. 15A).  Deplasarea la ghișee este necesară pentru a proteja siguranța datelor dumneavoastră cu caracter personal.

Pasul 2.Creați un cont pe  www.salubrizare.sibiu.ro

Folosiți adresa dumneavoastră de e-mail, urmați instrucțiunile și verificați contul creat. Veți primi un e-mail care vă permite printr-un simplu click să confirmați acest cont.

PUBLICITATE

Pasul 3. Indicați locul dumneavoastră de consum

După ce ați confirmat contul, folosind numărul personal și codul unic pe care le-ați primit pe e-mailul dumneavoastră, puteți indica locul de consum pentru care plătiți taxa de salubrizare.

Pasul 4. Verificați datele și validați codul pubelelor

PUBLICITATE

După ce ați definit locul de consum, este important să verificați acuratețea datelor înregistrate. În cadrul platformei digitale puteți să vă gestionați declarația de salubrizare,  să confirmați codul pubelelor alocate sau platforma unde sunteți arondat să depuneți deșeurile. Găsiți codul pubelelor înscris pe autocolantul lipit pe pubela neagră, iar codul platformei unde sunteți arondat și locația acesteia se pot vizualiza în cadrul declarației de impunere.

Subliniem că, în conformitate cu noul Regulament privind taxa de salubrizare în municipiul Sibiu, este obligatoriu să fiți conectat la serviciile de salubrizare, ceea ce presupune depunerea unei declarații de salubrizare, iar dacă ați depus deja declarația este obligatorie verificarea datelor introduse în sistem prin declarațiile depuse anterior pentru ca acestea să corespundă cu realitatea curentă.

Reamintim că plata taxei de salubrizare este posibilă și în format electronic. Fără a vă deplasa la ghișeele Primăriei, prin platforma de e-administrație de pe sibiu.ro, puteți efectua plata sumelor datorate.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Acțiuni de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor, în Sibiu

Avatar

Publicat

pe

În perioada 24-25 septembrie este programată cea de-a șasea campanie din acest an împotriva țânțarilor și cea de a treia împotriva căpușelor de pe domeniul public al municipiului Sibiu.

Firma contractată de Primăria Sibiu va împrăștia substanțele în parcuri, spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ, în Cimitirul municipal și Grădina Zoologică.

PUBLICITATE

“Deși substanțele folosite – Cymina Ultra și respectiv Deltatim Plus – sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu prezintă pericol pentru populație, cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, cele două acțiuni vor fi reprogramate”, transmit reprezentanții municipalității.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Se distribuie pachetele cu produse alimentare pentru beneficiarii din Sibiu

Avatar

Publicat

pe

Începând de astăzi, 24 septembrie, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu va începe distribuirea celor 883 de pachete cu produse alimentare către persoanele cu venituri reduse din municipiul Sibiu.

Aceasta este a treia tranșă de produse primite în cadrul programului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare în cadrul POAD 2018-2020”, finanțat de Fondul de Ajutor European. Programul se adresează persoanelor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei și de venit minim garantat.

PUBLICITATE

Fiecare pachet conține 5 kg făină de grâu, 4 kg de mălai, 2 pungi de paste făinoase, 4 l de ulei, 2 kg de zahăr, 4 kg de orez, 5 conserve de carne de vită, 3 conserve de carne de porc, 5 conserve de pateu de ficat de porc, 2 borcane de compot de fructe, 1 borcan de gem de fructe, 1 borcan gem de fructe dietetic.

Produsele vor fi preambalate într-o cutie de carton, însumând o greutate de aproximativ 25 kg. Alimentele vor putea fi ridicate de la Cantina Municipiului de pe Calea Gușteriței nr.22, în intervalul orar 8-15. Vineri, 24 septembrie, luni, 27 septembrie și miercuri 29 septembrie, pot ridica alimentele persoanele beneficiare de venit minim garantat, iar marți, 28 septembrie și joi, 30 septembrie, de către beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei.

Pentru ridicarea pachetelor beneficiarii trebuie să se prezinte cu cartea de identitate/buletinul/carte de identitate provizorie și certificatul de naștere pentru copiii sub 14 ani, în original

PUBLICITATE

“Persoanele care se prezintă pentru ridicarea pachetelor sunt obligate să respecte măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirus, respectiv purtarea măștii de protecție, menținerea distanțării fizice în perioada de așteptare pentru preluarea produselor și utilizarea dezinfectantului pentru mâini, pus la dispoziție de Cantina Municipiului, au transmis reprezentanții municipalității.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE