Connect with us

Fapt Divers

Prins băut la volan, un bărbat s-a dat drept fratele său pentru ca avea și permisul anulat

Iulia Damian

Publicat

pe

Un bărbat de 34 de ani din Sibiu s-a urcat băut la volan și a fost oprit de polițiști. Pentru că avea și permisul de conducere anulat, bărbatul s-a dat drept fratele său și le-a spus oamenilor legii că nu are actele la el.
”La data de 31 martie, în jurul orei 01:30, în municipiul Sibiu, pe bulevardul Corneliu Coposu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 34 de ani. La controlul documentelor, bărbatul nu a prezentat nici un act, motivând că nu le are asupra sa. În urma verificării datelor personale oferite de către șofer, polițiștii au stabilit că acestea sunt false, bărbatul dându-se drept fratele său pentru a ascunde faptul că are dreptul de a conduce anulat.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul având acest drept anulat, pentru fals privind identitatea dar și pentru conducere sub influența alcoolului. El avea o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fapt Divers

FOTO Trei persoane la spital după un accident cu trei autoturisme

Avatar

Publicat

pe

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident în lanţ, duminică, pe Drumul Judeţean 106 în apropiere de intersecţia cu Drumul Comunal 45.

Un şofer în vârstă de 29 de ani, a lovit în autoturismul condus regulamentar în faţa de către un bărbat de 67 de ani din Cisnădie, după care a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de către un bîrbat în vârstă de 45 de ani, din Brădeni.

PUBLICITATE

Mai multe echipaje de prim ajutor ale Ambulanţei şi SMURD Sibiu au intervenit la locul accidentului rutier. Personalul medical a acordat îngrijiri pentru patru persoane implicate în eveniment, dintre care au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu.

Două victime au fost transportate de către echipajele SMURD, cu escoriaţii şi contuzii, iar a treia persoană de către echipajul de la Ambulanţa Sibiu. A treia victima a suferit un traumatism la picior.

Trei persoane la spital dupa un accident rutier cu trei autoturisme 1
Trei persoane la spital dupa un accident rutier cu trei autoturisme 2
Trei persoane la spital dupa un accident rutier cu trei autoturisme 3
Trei persoane la spital dupa un accident rutier cu trei autoturisme 4

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

Copil de 7 ani, rănit de un autoturism după ce a alergat pe şosea după o minge

Avatar

Publicat

pe

Un copil de 7 ani a fost rănit, duminică, pe strada Ţiglari din municipiul Sibiu.

Acesta a alergat pe şosea după o minge şi a fost lovit de un autoturism condus de un sibian în vârstă de 27 de ani. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă i-a acordat copilului asistenţă medicală şi l-a transportat la spital pentru un consult medical amănunţit. În urma impactului, copilul s-a ales cu un traumatism la picior.

PUBLICITATE

Poliţiştii sibieni au deschis o anchetă în acest caz.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

Carambol pe DN 1, la intrarea în Avrig. O femeie a fost rănită

Avatar

Publicat

pe

Un carambol în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs, sâmbătă, pe Drumul Naţional 1, în apropiere de intrarea în Avrig.

Potrivit poliţiştiulor, cele patru autovehicule circulau pe direcţia Braşov-Sibiu. O femeie în vârstă de 59 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost rănită. Femeia, politraumatizată, a primit asistenţă medicală din partea unui echipaj al Ambulanţei, care a transportat-o ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu pentru un consult amănunţit.

PUBLICITATE

Poliţiştii rutieri sibieni au demarat o anchetă în cazul acestui accident.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE