Gânduri la mijlocul Săptămânii Inteligenţei Emoţionale la Sibiu

La momentul în care scriu acest articol au avut loc trei seri pline de emoţii şi la propriu şi la figurat. Acest eveniment a fost privit cu reticenţă la un moment dat. Chiar avem nevoie de aceste lucruri? Ce aş mai putea şti despre emoţii? Sau…sunt preaocupat/ă ca să merg acolo să discut despre ce? Stephen Covey întreba într-unul din seminarile lui ,,Suntem prea ocupaţi să conducem încât nu mai avem timp să punem benzină?” Se pare că DA, stresul zilelor noastre ne afectează atât, încât motivul de a trăi devine cel de a gestiona stresul şi uităm să trăim. Nu este nevoie să participăm la seminarii, dar este recomandat să ne facem timp pentru noi. Să ne vedem pe noi dincolo de stresurile zilnice, indiferent că discutăm de situaţiile de la serviciu sau de viaţa personală, de relaţiile pe care le avem sau despre copiii noştri. Noi ne identificăm cu problemele pe care le avem. Vedem viaţa doar prin greutăţi. Am să vă întreb ceva: Noi suntem totuna cu problemele noastre?… Care este răspunsul care vine dinăuntrul dumneavoastră? Suntem mult mai mult decât ele, suntem cel care le trăieşte, cel care le rezolvă sau nu, dar întotdeauna suntem mai mult decât o problemă. Gândiţi-vă la o problemă din trecut. Gândiţi-vă la ce aţi simţit în acel moment. ªi gândiţi-vă acum, la multă vreme după ce a trecut acea situaţie… Sunteţi totuna cu ea? NU! Pentru că noi suntem mai mult, suntem altceva decât problema în sine. Dar avem tendinţa de a vedea totul prin perspectiva problemelor. Da, dar… (veţi putea spune) a fost foarte rău atunci în timpul problemei, a durut şi încă mai doare. Aveţi dreptate! Pentru că noi încă mai cărăm cu noi durerea acelor evenimente. Ne identificăm cu ele. Ele au trecut şi noi încă mai suferim. Este o poveste cu doi călugări care mergeau pe o drum plin de noroi. Pe o parte a drumului era o domnişoară îmbrăcată frumos şi curată. Aceasta i-a rugat pe călugări să o trecă pe partea cealaltă, să nu se murdărească. Unul a refuzat, iar celălalt a acceptat. A luat-o în braţe şi a trecut-o în partea cealaltă, fără să se murdărească. Mergând mai departe, după câteva ore, celălalt călugăr a răbufnit şi a început să îl certe pe cel care a luat-o în braţe pe fată – că acest fapt contravine regulilor, că ei sunt călugări şi nu ar fi trebuit să o ia în braţe…şi aşa mai departe. La care călugărul i-a răspuns: ,,Eu am lăsat-o din braţe acum câteva ore; tu încă o mai duci în braţe!” Asta facem şi noi zilnic. Cărăm cu noi emoţii de când suntem mici, de când suntem mari, de când am fost într-o relaţie nereuşită sau de acum 2 zile. Rolul emoţiilor este acela de a le înţelege, nu de a le căra cu noi. Avem nevoie de amintiri, dar nu şi de emoţia sau durerea acelor amintiri. Aţi obosit în acest drum al vieţii? Opriţi-vă pentru un moment şi vedeţi ce căraţi în braţe,… în spate! Nu aveţi timp să vă opriţi? S-ar putea să fiţi prea ocupaţi cu condusul încât nu aveţi timp să vă realimentaţi!…Acultaţi-vă emoţiile şi ceea ce au ele să vă spună! Ce au simţit şi descoperit participanţii în cadrul acestei săptămâni, veţi găsi în numărul viitor! Toate gândurile bune! Adrian Răulea Psiholog/Trainer/Coach