Connect with us

Produs în Sibiu

SaltSib – lumea viselor de calitate

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Sibiul își trage celebritatea de la Evul Mediu, perioadă în care somnul era foarte diferit de zilele noastre. Puteai întâlni la tot pasul oameni care se odihneau cu capul pe mese sau întinși pe jos. Somnul era posibil oriunde, iar familiile dormeau împreună în aceeași încăpere. Caracterul privat al somnului  a fost modificat odată cu regii sau baronii locali, care au ales să nu mai doarmă împreună cu toată suita, iar de aici copiat și extins la nobilime și ușor spre cele mai mici celule ale cetății.

În zilele noastre, somnul este considerat normal doar lângă persoane foarte apropiate și nu poți vorbi despre un somn de calitate în avion, spre exemplu. Cultul modern al somnului, descris prin imagini cu paturi mari și saltele confortabile făcute, parcă, din puf de nor, îl consideră un act privat prin excelență. Declarația universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU din 1948 menționează că „toată lumea are dreptul la odihnă și destindere”, iar privarea de somn – folosită inclusiv de CIA, e considerată tortură.

Ce facem cu 33% din timpul vieții noastre? Dormim! Ne trebuie o recomandare de la medic pentru asta? Doar daca mergem cu ea la producătorul de saltele. Puțini stiu însă că, în funcție de vârstă, constituție, afecțiuni și preferințe, aceeași saltea poate fi personalizata pentru fiecare dintre partenerii de somn. Consultarea unui medic cardiolog și ortoped poate reprezenta o soluție a problemelor pe care le aveți în pat însă la fel de bine rezolvarea poate veni vizitând showroomurile micilor  producători locali de saltele. Doar așa garanția calității unei treimi din viață e sigură.

PUBLICITATE

Campania “Produs în Sibiu” a ajuns la unul dintre cei mai mari producători locali de saltele, Saltsib, care a pornit pe acest drum convins că “oricine poate să facă asta”. După 8 ani de producție și provocări zilnice, a concluzionat că “oricine poate doar folosi o saltea”. Produsele lor ajung în țări precum Franța, Austria, Ungaria, UK, dar și pe litoralul românesc, în industria hotelieră din țară sau străinătate și pot fi achiziționate, cu preturi de distribuitori, chiar de la poarta fabricii de către oricine le trece pragul. Cu peste 20 de angajați care lucrează zilnic pentru a dezvolta produse noi cu materiale de ultimă generație, materia primă este achiziționată local sau național, de la Desleeclama Miercurea Sibiului se achiziționează material pentru huse, cei de la Eurofoam sunt furnizorii de spuma, iar micii comercianți de accesorii. Doar ceea ce nu se produce în țara se comanda din import.

Miezul de arc, esențial pentru calitatea unei saltele, este expus pe 7 zone de confort; cu cât presiunea exercitata pe corp de către saltea e mai mică, cu atât somnul este mai odihnitor. O saltea bună este o saltea care reduce la maxim presiunea exercitata asupra mușchilor. Dar sunt și alte secrete ale saltelelor, pe care ar fi bine să le știm. De exemplu, faptul că o saltea nouă cântărește 30 kg, iar după 10 ani ajunge la 40 kg. De aici apar probleme de respirație și nu numai. De aceea este recomandat ca salteaua să se schimbe la 7 ani.

Ar mai fi interesant să știm că între 25 și 40% dintre saltelele din marile magazine de amenajări și decorațiuni sunt produse în România, iar acest lucru se regăsește scris mare pe produs,  fiind un semn al calității.

Recomandări ale specialiștilor, pentru a păstra salteaua într-o stare foarte bună:

PUBLICITATE

               ⁃             Aspirați salteaua de 2-3 ori pe an

               ⁃             Întoarceți salteaua față-verso dar și picioare-cap de mai multe ori la începutul folosirii ei.

               ⁃             Pentru un somn excelent păstrați o temperatură mai scăzută în camera în care dormiți.

PUBLICITATE
Răzvan Biriș – director Crucea Roșie Sibiu & Ștefan Străjan – administrator SaltSib

Administrație

Astrid Fodor, primarul Sibiului: „Prefer mereu produsele din Sibiu. Putem sprijini economia locală și bunăstarea comunității”

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

“Vom invita micii antreprenorii locali să se înscrie într-o carte de adrese pentru sibieni”

Primăria Sibiu este una dintre instituțiile care susțin campania “Produs în Sibiu”, inițiată și susținută de Sibiu 100%. Astrid Fodor, primar al Municipiului Sibiu, și-a afirmat de fiecare dată susținerea pentru antreprenorii și producătorii sibieni, indiferent de natura produselor lor. Acum, cu ocazia ediției speciale “Produs în Sibiu” din acest an, am încercat să aflăm ce noutăți pregătește primăria pentru promovarea afacerilor locale, cele care contribuie la definirea Sibiului la nivel național, dar și internațional.

 Consumați produse locale din județul Sibiu? Puteți să ne spuneți câteva din preferatele dumneavoastră?

Astrid Fodor: Caut produsele românești în general, de la alimente și până la haine, dar prefer mereu produsele din Sibiu. Din fericire există o ofertă bogată. Le cumpăr în primul rând pentru că sunt de calitate, dar și pentru că eu cred sincer că putem sprijini economia locală și, în definitiv, bunăstarea comunității noastre inclusiv prin astfel de gesturi mici. Consum cel mai mult produsele alimentare locale pentru că știu că nu conțin E-uri și alți aditivi și sunt făcute multe dintre ele după rețetele vechi și au gustul pe care, cu toate produsele ultraprocesate care se găsesc pe piață, l-am uitat și de care îmi este dor. Mănânc mereu cu plăcere fructe și legume proaspete de la noi, produse din carne și mai ales brânzeturi și lactate. Consum doar miere din zona Sibiului. La fel și dulceață și zacuscă. Îmi cumpăr și dulciuri bune din Sibiu și din zonă pentru că avem producători foarte pricepuți și creativi. Plăcintele din piața Vinerea Verde sunt ceva cu care mă răsfăț din când în când.

 Aveți în vedere, în următoarea perioadă, un plan de susținere a întreprinzătorilor locali?

Astrid Fodor: Vom continua să îi susținem prin instrumentele care ne stau la dispoziție ca administrație locală, așa cum am făcut-o și până acum, pentru că înțelegem rolul pe care îl avem ca Primărie.

În primul rând pentru anul viitor vom menține nivelul taxelor și impozitelor locale la un nivel acceptabil și suportabil pentru mediul de afaceri. Chiar dacă legea ne permitea să creștem impozitele, noi ne-am oprit la un nivel pe care l-am considerat echitabil pentru afaceri. Sunt multe taxe de plătit pentru o firmă și de aceea cred că orice sprijin este binevenit. Intenția este de a menține această politică însă, având în vedere că administrația locală suportă cheltuieli tot mai mari din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții și a salariilor muncitorilor constructori, precum și creșterile prețurilor utilităților dar și a costurilor serviciilor în general, va fi o presiune tot mai mare pe bugetul local pentru a putea finanța lucrările necesare pentru întreținerea și dezvoltarea orașului. Prin urmare, politica pe următorii ani va fi dictată de evoluția situației economice generale pentru că noi, ca administrație locală, trebuie să asigurăm resursele necesare pentru funcționarea și continuarea dezvoltării orașului. Dar pot să afirm că pentru Primăria Sibiu menținerea fiscalității locale pentru persoanele juridice la un nivel suportabil este o prioritate și o avem mereu în vedere.

Zona industrială vest, unde își desfășoară activitatea și întreprinzători locali, a fost viabilizată de Primăria Sibiu și continuăm să îmbunătățim infrastructura acestei zone. Tocmai ce am semnat contractul pentru modernizarea iluminatului public din zonă și extinderea acestuia în zonele de dezvoltare. De altfel, faptul că îmbunătățim infrastructura în întreg orașul este un sprijin și în beneficiul mediului de afaceri local. Fără infrastructură, activitatea curentă nu se poate desfășura în bune condiții.

Un aspect care poate părea mărunt, dar sunt sigură că este important pentru persoanele juridice, este digitalizarea interacțiunii cu Primăria. O listă lungă de documente se pot obține în format digital, comunicarea cu Primăria este disponibilă și în format electronic, plățile impozitelor și diverselor taxe se pot face de mult timp și online. Dacă este necesară totuși deplasarea la ghișeu, programările se fac online, astfel că se evită aglomerația și pierderea timpului.

Pentru producătorii de fructe și legume vom continua să punem la dispoziție în piețele agroalimentare spații speciale pentru comercializare. Le avem în fiecare piață și au fost pline în sezon. În evenimentele gastronomice sau cu componentă gastronomică cofinanțate de Primărie s-a păstrat obligația pentru organizatori de a oferi spații gratuite pentru producătorii locali de alimente în care să își vândă produsele.

Și promovarea cred că este un sprijin. Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană a fost un început, un semnal pe care l-am dat producătorilor regionali și întreg domeniului HoReCa că îi sprijinim. Scopul a fost acela de a pune în lumină gastronomia locală, producătorii locali, restaurantele, sprijinind indirect și turismul local și operatorii din industria ospitalității. Am creat vizibilitate pentru industria locală și asta mi se pare un sprijin important.

 Ar putea beneficia producătorii locali și firmele locale prin intermediul cărora aceștia ajung la consumator de o susținere fiscală pentru a face față dificultăților din această perioadă?

Astrid Fodor: În 2020, în contextul pandemic, am introdus câteva facilități fiscale care să atenueze impactul măsurilor și restricțiilor necesare pentru protejarea populației, completând măsurile de sprijin luate de Guvern pentru mediul de afaceri.

Reducerea impozitului pe clădiri în cazul firmelor care și-au suspendat sau redus activitatea, suspendarea taxei hoteliere, reducerea taxei de ocupare a domeniului public cu terase și extinderea suprafeței pe care acestea o pot ocupa, scutirea de la plata taxei de salubrizare pentru agenții economici care și-au întrerupt activitatea complet și reducerea taxei în cazul celor care au întrerupt parțial lucrul sunt măsuri concrete pe care le-am adoptat. Acestea au fost o mână de ajutor pe care am putut-o întinde firmelor sibiene într-o perioadă dificilă pentru toți.

Toate aceste facilități le-am menținut și în 2021.

Primăria se ocupă cu succes de promovarea orașului. Vă gândiți să includeți în strategia de promovare și producătorii locali sau să le acordați, în cadrul locurilor special amenajate, spații de promovare?

Astrid Fodor: Atunci când promovăm Sibiul, subliniem tot ceea ce are de oferit orașul, de la cultural și turistic până la economic. Promovarea Sibiului ca locație economică viabilă este deci parte din strategia de promovare a orașului deja. Mereu menționăm și acest aspect important. Dar, vreau sa subliniez ca promovarea este reciprocă: afacerile de succes din Sibiu sunt “ambasadori” ai orașului. Pentru că așa este între parteneri. Ne sprijinim unii pe ceilalți.

În ceea ce privește punerea la dispoziție a unor spații de afișaj în spațiul public, Primăria Sibiu deține puține astfel de mijloace, pe care le utilizăm pentru anunțuri și informații de largă utilitate publică, în comunicarea cu cetățenii. O parte din aceste spații le punem și dispoziția altor instituții publice pentru anunțuri importante.

Dar o să vă spun în premieră despre un proiect pe care urmează să îl pornim: pe site-ul sibiu.ro vom înființa o secțiune în care vom invita public antreprenorii locali să se înscrie într-o carte de adrese în care sibienii și nu numai să caute firmele sibiene în funcție de produsul pe care doresc să îl cumpere. Mă refer aici mai ales la micii antreprenori sibieni, care nu au posibilitatea firmelor mari de a-și crea vizibilitate. Identificăm acum cea mai bună variantă tehnică pentru această secțiune și o lansăm în curând invitația. Consider că și noi, ca Primărie, ar trebui să publicăm pe site-ul orașului aceste informații. Acest proiect îl văd ca o contribuție pe care Primăria Sibiu o poate avea în campania Produs în Sibiu inițiată de Sibiu 100%.

Care considerați că ar fi strategia potrivită de promovare pentru produsele locale, una care să se încadreze în campaniile de promovare a orașului?

Astrid Fodor: Promovând Sibiul, vorbim inevitabil despre sibieni și despre ceea ce realizăm împreună în Sibiu. Subliniem evenimente reușite organizate de antreprenori în domeniul industriilor creative, scoatem în evidență producătorii de hrană promovând gastronomia locală, menționăm mereu rolul investitorilor în dezvoltarea economică a orașului și vorbim mereu despre produsele de Sibiu. Ca primar am mereu aceste teme în atenție atunci când vorbesc despre orașul nostru și atunci când primesc delegații străine. Sigur că se poate crea o campanie dedicată firmelor sibiene, dar uite că Sibiu 100% face deja acest lucru prin campania Produs în Sibiu și vă felicit pentru inițiativă și pentru munca pe care o faceți.

Aveți un mesaj pentru ca oamenii, atât localnicii, cât și turiștii orașului nostru, să consume produsele locale sibiene?

Astrid Fodor: Sibiul și regiunea Sibiului au avut și au resurse importante, mai ales resursa umană extrem de valoroasă, un fapt atestat de numărul de întreprinzători locali care investesc multă pasiune în inițiativele lor. Stă și în puterea noastră, a fiecăruia dintre sibieni, să susținem economia locală, în beneficiul comunității. Produsele de Sibiu sunt un brand în sine, atestând tradiția pe care o avem ca oraș începând cu breslele sibiene și impunând un anumit standard de calitate, fără măcar să fie nevoie să scriem asta undeva sau să o reglementăm. Se naște natural și vine de la sine brandul “produs în Sibiu”. Consumați produse locale pentru calitatea lor, pentru că avem produse alimentare bune și proaspete, aproape de noi, pentru că suntem sibieni și putem fi și în acest mod alături de comunitatea în care ne place sa trăim.

 

CITEȘTE MAI MULT

Produs în Sibiu

Colour Sense: mâinile care creează artă, o afacere născută dintr-o pasiune descoperită din întâmplare

Publicitate

Publicat

pe

Pentru Adela Masca, pasiunea de a picta hainele a devenit o afacere veritabilă. Încercând mai multe job-uri care nu i se potriveau, aceasta și-a dat seama că trebuie să își ducă pasiunea la un nou nivel și să picteze haine și pentru cei din jur.

Colour Sense a luat naștere în urmă cu trei ani, când Adela Masca e decis ca pasiunea sa să se transforme în afacere. Dacă începutul în acest domeniu a fost unul timid, evoluția sa este una de invidiat. Adela și-a descoperit pasiunea pentru pictat în urmă cu șase ani, când și-a decorat primul tricou, iar de atunci a continuat să picteze tricourile celor apropiați, ajungând ca acum să le comercializeze.

Chiar dacă pare că s-a născut să fie în acest domeniu, antreprenoarea a încercat și alte lucruri până și-a găsit marea pasiune. Aceasta a practicat timp de opt ani gimnastică de performanță, ceea ce a făcut-o să neglijeze unele materii la școală, precum muzica și desenul, de la care era scutită. A ales să își continue studiile urmând dreptul, dar și-a dat seama după câțiva ani lucrând în domeniu că acesta nu i se potrivește. După ce a încercat câteva job-uri a ales să schimbe ceva în viața sa profesională.

“Practicând gimnastică de performanță, nu am făcut orele de educație fizică la școală, muzică sau cele de desen. Din acest motiv eu nu am știut că am o înclinație spre desen și că este atât de plăcut sau că îmi voi câștiga existența din asta”, a declarat Adela Masca.

Și-a îndreptat atenția către un domeniu apropiat de cel a creației și anume designul interior. A început să urmeze câteva cursuri de design interior, însă aceasta alegea să își deseneze proiectele, nu să le facă în programele de simulare 3D pe care trebuie să le utilizeze. Acesta a fost momentul în care și-a dat seama că poate desena cu ușurință, iar din mâinile sale iasă o artă desăvârșită. Adela nu s-a oprit aici și a urmat și câteva cursuri de pictură pentru a-și îmbunătății tehnica, iar de aici a început pentru prima dată să își expună picturile publicului larg.

Prima apariție la o expoziție

654e39e3-c9d3-4d90-a904-95358015d9bd
t5
3
3-2
414b26e7-3328-4c41-851f-d5d06d7336f4
ac84a7e3-953c-4eaa-a93b-d74240fdb9a6
5f13ad35-790f-4744-ad8b-2be4926ec53b
7c13ee01-022f-45a4-9279-6db902d6f96b
7ded54f0-5477-4503-8092-646876701506
53cad611-9a69-4be3-add7-bee58cf97866
a837c689-f2e5-4741-b8fa-1abf5ab758e1
d178fa6c-37ad-4c5f-8b51-52c58dcd12f2

Prima sa apariție publică a fost la o expoziție de produse hand-made, unde a participat timidă. Ziua aceea a fost una încurajatoare pentru viitoarea afacere, plecând de acolo cu majoritatea tricourilor vândute, spre surprinderea ei. ”Este o plăcere imensă când vin oamenii să le probeze și pleacă purtându-le”, completează aceasta. Chiar dacă are o afacere născută din pasiune, începuturile nu au fost ușoare.

“La început a fost mai greu, deoarece nu achiziționasem o imprimantă și aveam nevoie de colaborări. Astfel timpul de livrare al comenzilor creștea și nu este cel mai plăcut mod de a lucra, tocmai din acest motiv am decis că este mult mai bine să achiziționăm și noi una”, a declarat Adela despre începuturile afacerii.

Pentru că nu face față comenzilor, Adela a achiziționat și o imprimantă cu ajutorul căreia reușește să transpună pe haine mult mai ușor desenele sale. Printre lucrurile pe care aceasta le crează găsim haine de diferite feluri, sacoșe, eșarfe și speră ca în viitor să se dezvolte pictând încălțăminte și alte accesorii.

“Stilul este un mod de a spune cine ești fără să spui absolut nimic”

Așa cum declară aceasta, creațiile ei se adresează publicului larg. Adela povestește entuziasmată cum unii clienții revin adeseori să achiziționeze haine de la ea și cum o parte dintre ei au devenit chiar clienți fideli. Ghidându-se după acest motto, antreprenoarea îmbracă mulți oameni în creațiile sale.

“Prețurile sunt decente pentru toate categoriile sociale, nu fac haine doar pentru anumite persoane, vreau să fie accesibile pentru oricine ne alege. Tocmai din acest motiv îmi doresc ca produsele să fie diferite și să se potrivească oamenilor interesați de produsele hand-made”.

Antreprenoarea nu își dorește totuși să se oprească aici, visând ca produsele ei să ajungă pe rafturile mai multor magazine din țară. Tocmai din acest motiv nu a stat pe gânduri, iar hainele sale se pot găsi în Cluj și speră ca până la sfârșitul anului și în Timișoara.

Creațiile Adelei Masca se pot vedea printr-o căutare rapidă a site-ului unde aceasta le expune. Antreprenoarea poate fi contactată pentru comenzi sunând la numărul de telefon40 757 897 804 – Adela sau prin intermediul adresei de mail contact@coloursense.ro .

infinit
c5
c6
d0062352-af0a-4775-8ba9-2a0b47a18655
mkp1
t1
t4
v2
v6

CITEȘTE MAI MULT

Produs în Sibiu

Lupta generației noastre: construim o comunitate din inimi & creiere

Publicitate

Publicat

pe

Un articol de Radu Vancu

O naţiune, spunea cu un secol în urmă Max Weber, e o comunitate de memorie și de sentiment. Azi se vorbește tot mai apăsat despre o epocă post-naţională sau trans-naţională, cu graniţe din ce în ce mai fluide, dar ideea lui Weber e deopotrivă la fel de admirabilă și de imperativă: e nevoie să devenim o comunitate de memorie și de sentiment. Dincolo de graniţe, dincolo de limitele inevitabile care ne despart, e nevoie tot mai urgentă să construim o memorie colectivă în care să ne recunoaștem cu toţii memoriile individuale. Și, de asemenea, să metabolizăm emoţiile colective ale lumii într-o naraţiune afectivă în care să ne recunoaștem ca personaje.

Spus mai simplu, trebuie să construim un creier colectiv al planetei – și o inimă colectivă a ei.

Arta e, probabil, cel mai eficient neurotransmiţător al acestui creier colectiv – și cel mai empatic vasodilatator al acestei inimi colective. La Sibiu, asta s-a văzut prin efectul extraordinar pe care festivaluri precum ASTRA Film Fest sau FITS l-au avut, și continuă să-l aibă, în crearea unei comunităţi. Sibiul e o comunitate și pentru că inima noastră colectivă, creierul nostru colectiv sunt alimentate, de peste două decenii, de imagini umane aduse aici de aceste două admirabile festivaluri care au agregat Sibiul într-o comunitate de inimi & creiere şi care au schimbat, odată cu inimile & creierele noastre, Sibiul însuși.

Schimbare e, de altfel, unul dintre cele mai uzate, și abuzate, cuvinte de pe pla- netă. Și la nivel politic (absolut toţi politicienii pretind că ei sunt “schimbarea”), și la nivel economic, și la nivel artistic, și la nivel climatic – oriunde ne-am uita, cuvântul de ordine e schimbarea. E de înţeles – suntem în miezul unei triple revoluţii: tehnologice (intrăm din Galaxia Gutenberg în Galaxia Zuckerberg), climatice (am pășit hotărât în Antropocen, această eră geologică a unei planete desfigurate de om; am pus Pământul în situaţia de a se lupta pentru supravieţuire) și politice (democraţia e ea însăși în plină luptă pentru supravieţuire). ASTRA Film a răspuns, așadar, spiritului imediat al timpului construind o ediţie care să documenteze exact modurile în care se produce această schimbare. Să ne schimbăm inimile & creierele – astfel încât ele să devină cu adevărat o comunitate. Asta mi se pare că e, de fapt, lupta generaţiei noastre – și, deopotrivă, a generaţiei următoare. Oricât ar părea de idealist, e singurul mod concret în care putem să ne adaptăm triplei schimbări pe care o traversăm.

Inimile & creierele noastre devenite comunitate: iată singurele instrumente concrete care pot face Pământul să supravieţuiască.

91b634d3-d5f7-4690-8e4f-2e71531c8202
banner-AFF2021_300x250px
Radu Vancu

 

CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE