17.2 C
Sibiu
joi, martie 28, 2024

A doua tranșă de vaccin AstraZeneca ajunge, astăzi, în țară

Cele mai citite

Cea de-a doua tranșă de vaccin AstraZeneca ajunge, astăzi, în România. Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID, 92.400 de doze vor ajunge în țară, iar mâine acestea vor fi distribuite către centrele regionale.

 
Conform aceleiași surse, 37.800 de doze de vaccin vor fi distribuite către centrele regionale din Brașov și Constanța, după cum urmează: la Centrul Regional de Depozitare Brașov, de care aparține și Sibiu, vor ajunge 19.800 de doze, iar la Centrul Regional de Depozitare Constanța 18.000 de doze.
Totodată, la Centrul Național de Național de Depozitare București vor rămâne în stoc 54.600 de doze, care vor fi distribuite cabinetelor de vaccinare active la nivelul capitalei, destinate vaccinării persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din etapa a doua, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale, cu vârste cuprinse între 18-55 de ani.
„În cabinetele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și din tranșa anterioară, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București. Transportul dozelor de vaccin va fi asigurat terestru, cu autospeciale ale Ministerului Apărării Naționale. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, cu respectarea lanțului de frig, la temperatura de +2 – +8 grade Celsius”, au explicat reprezentanții Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Programarea pentru AstraZeneca a început în data de 10 februarie și se realizează pentru o sesiune de 20 de zile, în perioada 15 februarie – 6 martie. Ulterior, în fiecare zi, vor fi alocate noi sloturi care vor permite programări pentru vaccinarea cu AstraZeneca, până la data de 11 aprilie.
În județul Sibiu, sunt deschise patru cabinete de vaccinare în cadrul cărora oamenii se pot imuniza cu serul AstraZeneca: două la Redal Expo, unul la Mall în Șelimbăr și altul la Casa de Cultură Cisnădie.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Expoziția „Epoca de aur: Ieri, (azi) și mâine” de Andrei Pandele ajunge și la Sibiu

După București și Timișoara, expoziția de fotografie a lui Andrei Pandele, organizată de Universitatea Brighton (UK), Asociaţia Culturală Neo...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect