15.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Copiii şi somnul

Cele mai citite

Somnul are un rol foarte important în creştere: acesta facilitează atât dezvoltarea fizică, cât şi pe cea intelectuală (în timpul somnului se fixează informaţiile acumulate în timpul zilei). Lipsa somnului îi face irascibili pe copii, putând ajunge, pe termen lung, la tulburări comportamentale grave. Dar cum îi putem ajuta pe cei mici să aibă parte de suficient somn? Cea mai eficace în acest sens s-a dovedit a fi rutina. Pentru început, e important să existe un orar pentru somnul de zi şi cel de noapte, copilul fiind astfel pregătit să adoarmă mult mai uşor. Un alt lucru important este ca ziua să se încheie in mod calm şi plăcut, cu activităţi din ce în ce mai liniştite (poveşti, cântece, o baie caldă, discuţii despre ziua care s-a încheiat etc. ). Puteţi folosi aceleaşi activităţi în fiecare seară, copilul asociindu-le astfel cu introducerea somnului. Atenţie, televizorul şi computerul agită, cu precădere jocurile şi emisiunile care sperie sau îngrijorează, acestea putând provoca tulburări ale somnului. Spaţiul în care doarme copilul e bine să fie cât mai întunecat, liniştit, curat, aerisit şi plăcut; de asemenea, încercaţi să-i oferiţi un pat al lui, ajutîndu-l astfel să adoarmă singur. Activităţile de peste zi şi climatul emoţional în care se dezvoltă copilul pot şi ele să influenţeze calitatea şi durata somnului. Asiguraţi-vă că cel mic desfăşoară zilnic activităţi în aer liber, că este înconjurat de persoane iubitoare şi echilibrate psihic şi că nu este inclus în disputele adulţilor. Oana Vasiu psiholog clinician

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Retrospectivă. Primarii Sibiului 1990 – 2024

Activitatea Primăriei Sibiu, după Revoluția din 1989, se împarte în două perioade distincte: înainte și după Klaus Iohannis, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect