fbpx
Acum citesti:
Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi
Intreg articolul 4 minute de lectura

Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi

„Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi”. Aşa şi-a zis d-na Lupuleţu Monica, în vârstă de 59 de ani, când a constatat că greutatea ei de 151,5 kg a urcat peste aşteptări. 7 martie 2011 a fost ziua în care a păşit pragul Centrului de Nutriţie şi Dietetică Natur House şi a hotărât că vrea o schimbare. Cu ajutorul aparatului de bioimpedanţă, i s-a realizat o analiză de grăsime corporală. În funcţie de cei doi parametri afişaţi – excesul de grăsime şi retenţia de lichide din organism –, dar şi de stadiul sănătăţii sale, i s-a recomandat un supliment pe bază de extracte din plante, care să ajute la diminuarea greutăţii. Cu ajutorul programului Natur House, d-na Monica a reuşit să slăbească 42 de kg şi nu vrea să se oprească aici. Aţi avut întotdeauna probleme cu greutatea? Nu. Prima dată când am avut o greutate mare a fost în urma sarcinii, acum 36 de ani – 105 kg. Mi-am revenit destul de repede până la 80 kg. În schimb, după vârsta de 40 de ani am observat cum kilogramele mele începeau să se adune. Stresul cotidian îmi accentua pofta de mâncare. Apoi am renunţat la fumat, iar menopauza instalată şi lipsa de mişcare au contribuit, de asemenea, la creşterea greutăţii mele, cu care m-am prezentat la Natur House. Ce v-a determinat să încercaţi să slăbiţi sănătos cu Natur House? Greutatea mare la care ajunsesem. Mersul pe jos şi urcatul scărilor erau obositoare, aproape imposibile. Nora mea a sunat la voi, m-a programat şi m-a însoţit, ca să se asigure că ajung unde trebuie (râde). Aţi pierdut 42 de kg într-un an şi 10 luni. Cum vă simţiţi acum? Ca un nou-născut. După 5 luni de la începerea programului slăbisem 20 kg. Au fost săptămâni în care nu am slăbit deloc, dar asta nu m-a descurajat. Am mers mai departe. Cum vi s-a schimbat modul de alimentaţie? Înainte, mesele mele erau foarte rare, poate o dată pe zi, seara. Iar cantitatea de mâncare era destul de mare. Nu mâncam fructe, lactate, iar consumul de apă era ca şi inexistent. Acum, în momentul de faţă, am 5 mese regulate, printre care şi gustări de fructe. Consum zilnic 2 litri de apă şi vreo 3 căni de ceai din plante medicinale. Au fost momente când aţi vrut să renunţaţi la lupta cu kilogramele? Nu, deşi am trecute prin nenumărate „praguri” sau „platouri” ale greutăţii mele. Îmi părea rău când vedeam că mă ţineam de treabă şi rezultatele se lăsau aşteptate. Trebuia să continui. Greutatea încă mare îmi cerea acest lucru. Am mai ţinut cure de slăbire din tot felul de reviste şi nu am slăbit nici 5 grame. Ce părere au prietenii şi familia vizavi de greutatea pierdută? Se bucură pentru mine că am avut tăria, perseverenţa şi ambiţia de a mă ţine de programul Natur House. Fără monitorizarea săptămânală şi susţinerea potrivită, mi-ar fi fost destul de greu. Cât mai vreţi să slăbiţi şi ce sfaturi le-aţi putea da celor care doresc să vă urmeze exemplul? Mai vreau să mai slăbesc încă 20 de kg. Pe la 90 de kg am să mă opresc şi intenţionez să mă menţin. Recomand tuturor să nu cedeze în faţa luptei cu excesul de greutate, să ia măsuri din timp ca să-şi remedieze problema şi, nu în ultimul rând, să caute sprijin de specialitate. Cei interesaţi pot cere informaţii suplimentare şi se pot programa la numărul de telefon 0749/247184 sau 0269/221112. Adelina Cordoş consultant nutriţie Natur House

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.