Connect with us

Sănătate

Investiții de milioane de euro în clădirile vechi ale Spitalului Județean

Diana Stancovici

Publicat

pe

maternitate2

Peste 12 milioane de euro au fost alocaţi, în ultimii ani, pentru reabilitarea clădirilor vechi ale Spitalului Judeţean Sibiu. Unitatea spitalicească – cea mai mare din judeţ – funcţionează în clădiri vechi, unele şi de la 1859, iar condiţiile în acestea lăsau de dorit, nu numai pentru pacienţii care erau obligaţi să stea aglomerati în saloane, să meargă la baie în capătul holului şi să suporte igrasie şi mucegai, dar şi pentru autorităţilor europene care nu acceptă acreditarea de rang superior a unei unităţi spitaliceşti care nu oferă condiţii hoteliere şi medicale de calitate.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este o unitate medicală de tip pavilionar, activitatea desfăşurându-se în mai multe clădiri. 23 mai exact, 14 dintre acestea fiind secţii medicale. Cel mai vechi pavilion a fost construit în anul 1859, iar compartimentarea, instalaţiile, zugrăvelile şi tencuielile nu mai corespundeau demult standardelor moderne.

În aceeaşi situaţie erau aproape toate clădirile Spitalului Judeţean şi, pentru că ridicarea din temelii a unui spital nou este aproape imposibil de realizat, atât din lipsa banilor, cât şi din cauza faptului că diferite autorităţi implicate nu se pot pune de acord, reabilitarea acestor clădiri vechi a fost considerată singura soluţie viabilă pentru a avea un spital modern, acreditat ca spital clinic judeţean care poate acorda asistenţă medicală pacienţilor din întreg judeţul Sibiu, dar şi celor din judeţele limitrofe.

Odată cu acreditarea de rang superior vin şi mai mulţi bani de la bugetul de stat şi de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Odată cu această acreditare se păstrează locurile de muncă, specializările şi numărul de paturi.
În ultimii trei ani au fost alocaţi peste 12 milioane de euro pentru reabilitarea, recompartimentarea, modernizarea şi mansardarea unor clădiri în care-şi desfăşoară activitatea diferite secţii ale Spitalului Judeţean.

maternitate4Potrivit datelor oferite de reprezentanţii unităţii medicale, din 2012 până în prezent, au fost reabilitate şi modernizare Maternitatea, Policlinica, Centrul Stomatologic Universitar, cele două secţii de fizioterapie, Urgenţa şi Neurochirurgia.
Banii au provenit din diferite surse. Maternitatea, de exemplu, s-a refăcut cu bani de la Banca Mondială, printr-un proiect gestionat de Ministerul Sănătăţii. Costul total al lucrărilor s-a ridicat la 25,86 de milioane de lei. Proiectul a început în 2011 şi s-a finalizat în martie 2015.
Policlinica s-a reabilitat şi dotat printr-un proiect cu finanţare europeană, în valoare de peste 5,7 milioane de lei.

Peste 21 de milioane de lei a alocat şi Consiliul Judeţean Sibiu pentru refacerea unor clădiri din Spitalul Judeţean, aflat în subordinea sa. Neurochirurgia, secţiile de fizioterapie, Urgenţa şi Centrul Stomatologic s-au finanţat de către autoritatea judeţeană.
În clădirile reabilitate condiţiile s-au îmbunătăţit. Saloanele au fost mărite, numărul de pacienţi într-un salon este mai mic, instalaţiile au fost înlocuite, obiectele sanitare sunt noi, iar totul este curat.

La Fizioterapie I, de exemplu, saloanele sunt mari, spaţioase, curate. S-a instalat lift, atât de necesar în condiţiile în care cea mai mare parte a pacienţilor care ajung aici abia pot merge.
Secţiile nereabilitate îşi continuă activitatea cu greu, dar oamenii care lucrează în ele speră că procesul de modernizare va ajunge într-o zi şi la ei.
În prezent, se lucrează la Secţia Boli Infecţioase. Lucrările constau în reabilitarea completă a imobilului şi crearea de spaţii noi prin amenajarea unei mansarde în volumul podului existent. Valoarea lucrării este de 6.9 milioane lei, iar finanţarea este asigurată de către Consiliul Judeţean Sibiu, prin buget multianual.

„Lucrarea presupune refacerea pardoselilor, tencuielilor şi a zugrăvelilor, recompartimentări saloane şi dotarea acestora cu grup sanitar, refaceri şi/sau înlocuiri instalaţii, mărirea spaţiilor cabinetelor şi a sălilor de tratament. Clădirea va fi, de asemenea, dotată cu lift”, precizează reprezentanţii Spitalului Judeţean Sibiu.
Termenul de finalizare a lucrării este iunie 2016. În acest timp, secţia îşi continuă activitatea, la capacitate redusă, astfel încât să se asigure front de lucru pentru muncitori.

maternitate3Până în 2016 mai sunt prevăzute lucrări la Secţia ORL. Clădirea ar trebui şi ea reabilitată complet. S-a demarat proiectul, cu etapele preliminare, iar “ulterior, în funcţie de finanţare, urmează să se desfăşoare şi celelalte etape necesare derulării proiectului”.
De asemenea, s-a demarat proiectul “Proiectare şi execuţie staţie de oxigen în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu” care constă în reabilitarea clădirii staţiei de oxigen, înlocuirea utilajelor de producere a oxigenului medical, dar şi reabilitarea instalaţiilor aferente. De asemenea, se propune realizarea unei staţii de încărcare a buteliilor de oxigen mici, prevăzute în cadrul ambulanţelor.
Despre celelalte secţii medicale, dintre care unele – Medicală I, de exemplu – arată jalnic, autorităţile nu spun, deoacamdata, nimic. Totul se rezumă la bani.

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, declara, în urmă cu ceva timp, că instituţia pe care o conduce va aloca fonduri pentru clădirile a căror refacere costă până în 2 milioane de euro, iar pentru celalalte se vor caută soluţii din fonduri europene.
„Cele a căror reparaţie costă 8-9 milioane de lei, deci cam 2 milioane de euro, le vom face din fondurile Consiliului Judeţean, celelalte, la care modernizările se ridică la peste 20 de milioane de lei, vom încerca să le facem prin fonduri europene. Toate clădirile le şi mansardam, le punem toate instalaţiile noi: de iluminat, apă, gaz, căldură. Marele avantaj este că nu mai construieşti. Clădirile sunt bune, ele trebuie modernizate. Tehnologiile moderne îţi transformă orice clădire, oricât de veche. Aşa că nu există niciun impediment. Este un proiect sigur, un proiect care e realizabil”, a declarat Ioan Cindrea.

Potrivit acestuia, reabilitarea completă a spitalului costă în jur de 50 – 60 de milioane de euro, în timp ce construirea unei unităţi noi ar depăşi 160 – 180 de milioane de euro.
În Spitalul Judeţean Sibiu sunt circa 1.200 de paturi şi se internează, anual, între 37.000 şi 40.000 de pacienţi, iar în Maternitatea Sibiu se nasc anual circa 2.800 – 3.000 de copii.
Unitatea deserveşte pacienţi din judeţul Sibiu, dar şi din judeţele Alba, Braşov şi Vâlcea.

2 Comments

2 Comments

  1. Avatar

    Dan Alupei

    17 iulie 2015 at 4:54 am

    Pentru asta se poarta WKJ ca un magar cu Ponta si PSD ?!! Sa nu uitam dee zecile milioane date de Guvernul Nastase ! Cam asta este “omul” Johannis!

  2. Avatar

    Geta Vodislav

    20 iulie 2015 at 9:01 pm

    Editura EPUBLISHERS.SRL, cauta colaboratori PUBLICARE ANUNTURI!

    Ce oferim:

    -plata se calculează în funcție de implicare și realizări (100-285 eur/luna)

    -instruire gratuită prin email

    -contract legal de comision

    -scrisoare de recomandare

    -posibilitatea de a lucra comod, de acasa,in functie de
    disponibilitate(part-time/full time)

    Convinge-te de realitatea informatiei trimitand textul ‘”Info” la adresa de
    emai mihaelavodislav @yahoo.com

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *