12.9 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Dr. Paula Henzel: Cât de grav sunt afectaţi copiii după loviturile la cap (II)

Cele mai citite

Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate cu care se confruntă părinţii sunt loviturile la cap ale celor mici. Acestea apar încă de la cele mai mici vârste, fiind expuşi chiar şi bebeluşii care atunci când învaţă să meargă, se lovesc succesiv. Loviturile la nivelul capului sunt numeroase şi în cazul copiilor mai mari, fie în timpul jocurilor, fie în momentele în care practică anumite sporturi. Potrivit medicilor, gravitatea unei lovituri nu este dată nici de mărimea cucuiului şi nici de sângerarea abundentă, ci de comportamentul copilului în orele de după traumatism. Care sunt semnele care indică gravitatea unei lovituri la cap, când sunt suspiciuni de leziuni interne, ce analize sunt recomandate pentru investigarea unui traumatism cranian, dar şi ce complicaţii pot apărea, ne spune dr. Paula Henzel, medic primar neurologie pediatrică şi medic specialist psihiatrie pediatrică, în cadrul Spitalului de Psihiatrie Dr.Gh.Preda” Sibiu.

Care părţi ale capului sunt cele mai sensibile la lovituri?

Craniul copilului are unele particularităţi care-i conferă avantaje, dar şi dezavantaje faţă de adult. Până la vârsta de 2 ani se produc frecvent fisuri, nu fracturi. Craniul copilului este mai subţire decât al adultului, dar mult mai elastic şi cu suturi mobile, putând corecta tendinţa agentului agresor de-a fractura osul. Viteza cu care agentul vulnerant loveşte craniul şi forma agentului traumatizant condiţionează tipul de fractură şi gravitatea ei. La copiii mici pot apărea fracturi ale suturilor cu potenţial de hemoragie intracraniană. Cel mai expus la fractură este neurocraniul (oasele frontale, parietale, occipitale), dar traumatismele mai severe sunt cele de bază de craniu, care se soldează cu hemoragii, scurgeri de lichid cefalorahidian, hemoragii ale timpanului şi edem crerebral, putând pune în pericol viaţa.

În cât timp se va reface total osul capului care a suferit un traumatism?

Dacă nu survin complicaţii, o fractură se poate reface în 6 săptămâni, iar o fisură în 4 săptămâni.

Există anumite alimente care pot fi consumate după traumatisme la nivelul capului pentru a favoriza vindecarea în cazul fracturilor, al fisurilor?
Nu sunt alimente care grăbesc vindecarea, dar există anumite alimente care trebuie evitate (ciocolată, cacao) sau băuturi (coca-cola, pepsi).

În cazul bebeluşilor care au pătuţuri din lemn şi se lovesc în mod repetat de gratii, chiar dacă nu neapărat dureros, dar totuşi zguduitor, pot exista consecinţe asupra creierului, pe termen lung?

Bebeluşii se lovesc frecvent de gratiile patului, dar aceste lovituri nu au consecinţe asupra creierului pe termen lung, datorită structurilor mai elastice ale ţesuturilor faţă de adult, care amortizează şocurile traumatice.

Un studiu al unor cercetători britanici arată că lovirea mingii cu capul de către copiii care practică fotbalul poate provoca lovituri ale creierului. Ce părere aveţi, este fondată această teorie?

Mingile de fotbal sunt tari şi dacă loviturile în zona capului sunt puternice şi repetate, mai ales la o vârstă mică, ele pot produce ameţeli şi chiar pierderi de conştienţă, prin urmare, pot avea consecinţe pe termen lung asupra creierului. Practicarea acestui sport la scară mare nu reprezintă totuşi un risc superior faţă de alte sporturi.

O altă opinie emisă de cercetători arată că o lovitură la cap poate produce efecte negative chiar şi după câteva decenii. Cât de realist este să credem acest lucru?

Depinde de gravitatea loviturii, dar în opinia mea, consecinţele unei lovituri severe apar imediat sau într-un interval de 6 -12 luni şi nu mult mai târziu. Iar o lovitură de intensitate redusă nu are consecinţe pe termen lung.

Ce boli neurologice pot avea drept cauze loviturile la cap?

Cele mai frecvente afecţiuni neurologice cauzate de loviturile la cap întâlnite în practica medicală sunt:

  • Cerebrastenia postraumatică (oboseală persistentă, cefalee, tulburări de somn, iritabilitate, scăderea randamentului şcolar prin afectarea memoriei şi atenţiei, tulburări de comportament)

  • Epilepsia postraumatică – pot apărea convulsii imediat după traumatism sau tardiv după câteva luni de la impact, urmarea unei cicatrici corticale (loviturile severe pot determina convulsii tardive)

  • Deficite motorii, pareze de segmente sau nervi cranieni

  • Tulburări de vorbire

  • Encefalopatie postraumatică – se datorează unor leziuni evolutive care produc modificări importante în structura creierului şi care se manifestă după câteva luni de la impact cu tulburări de memorie, oboseală accentuată, iritabilitate, scăderea capacităţii de concentrare, tulburări de vorbire, de comportament, de mers sau echilibru, putând determina derapaje în activitatea copilului, atât cea socială, cât şi şcolară.

Loviturile la cap pot produce tumori?

NU. Lovitura la cap nu poate produce tumori, dar poate produce hematoame la suprafaţa sau în profunzimea creierului, hidrocefalie sau atrofie corticală ori poate agrava o tumoare existentă.

Care sunt recomandările pe care le aveţi pentru părinţi pentru ca micuţii lor să beneficieze de un plus de siguranţă, prin prevenirea loviturilor la cap?

Copilul de toate vârstele este predispus loviturilor la cap. În general plasticitatea creierului şi elasticitatea cutiei craniene, la vârstă mică (până la 4 – 6 ani), constituie un mare avantaj. Purtarea unei căşti de protecţie în cadrul practicării unor sporturi (sporturi la înălţime, mersul pe bicicletă, anumite sporturi de sală), oferă un plus de siguranţă copilului. În cazul bebeluşilor este importantă fixarea acestora cu centura de siguranţă în cărucior sau scoică, iar în maşină aceştia vor ocupa un loc în spate în scaun special şi fixat cu centură.

Ca un sfat personal, este de luat în considerare, în cazul traumatismelor capului, rapiditatea evoluţiei spre agravare sau ameliorare, starea pacientului variind uneori în decurs de câteva ore. De aceea este importantă supravegherea atentă şi permanentă a micilor pacienţi la domiciliu sau în centre specializate (Centru Primiri Urgenţe, spital – în funcţie de gravitate), pe o perioadă de 3 până la 10 zile uneori. 95% din traumatismele capului nu au consecinţe asupra creierului!

Publicitate
Ultimele știri

O tânără din România și-a dat în judecată părinții pentru a obține o pensie lunară de 2.000 de lei

O tânără de 21 de ani din București și-a dat în judecată părinții anul trecut pentru a-i obliga pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect