Spitalul Clinic Județean Sibiu a primit donații de materiale sanitare în valoare de 25.000 de euro din partea fundaţiei germane Helpup Mit Herz und Hand bV. Donația constă în pansamente, seringi, sonde, materiale ortopedice și altele. Cantitate de materiale sanitare este de 5 tone.
Materiale au sosit în această dimineață și vor fi distribuite pe toate secţiile spitalului. Donaţia a fost primită prin intermediul dlui Dr. Mihai Roman, medic şef al Secţiei Ortopedie-Traumatologie, care a iniţiat şi menţinut contactul cu partenerii germani Martin Elbrecht şi Volker Neuhofer.
„Mulţumim fundaţiei Helpup Mit Herz und Hand şi partenerilor noştri din Bielefeld pentru efortul depus pentru această donaţie, cu atât mai mult cu cât este pe bază de voluntariat. Această donaţie este una binevenită, ea completând eforturile noastre ca instituţie de a oferi servicii medicale la standarde cât mai înalte. Peste tot în lume donaţiile reprezintă un important punct de sprijin pentru activitatea medicală şi nu putem decât să apreciem astfel de gesturi”, a declarat Dr. Mihai Roman, medic şef al Secţiei Ortopedie Traumatologie din cadrul SCJU Sibiu.




