1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Vaccin nou pentru bolile pneumococice

Cele mai citite

Un nou vaccin vine în sprijinul micuţilor pentru prevenirea infecţiilor respiratorii, mai ales că acestea sunt prima cauză de îmbolnăvire a copiilor. Este vorba de lansarea unei noi generaţii de vaccin, cu 13 serotipuri, pentru prevenirea bolilor pneumococice. Medicul dr. Doina Pleşca, de la Spitalul Clinic de Copii ,,Dr. Victor Gomoiu” a explicat într-o conferinţă de presă că infecţiile pneumococice includ pneumonia, meningita, septicemia, otita medie, otita acută, sinuzita sau bronşita. Pneumococul care provoacă aceste afecţiuni este o bacterie care colonizează în mod normal tractul respirator superior. Procentul de purtători sănătoşi la populaţia globală variază, între 10% şi 85% întâlnindu-se la copii până în cinci ani şi în procent de 4%-45% la adult. Pneumococul este unul dintre principalii agenţi patogeni în perioada copilăriei. Mortalitatea prin infecţii respiratorii este foarte mare, în România fiind una dintre principalele cauze de deces – 13,9 la mia de sugari şi 19,7 la mia de copii sub cinci ani, a subliniat prof. dr. Doina Pleşca. Totodată, între 60% şi 70% din epidemiologia bolilor respiratorii la copii sunt produse de virusuri, dar şi de bacterii. Pneumococul este cea mai frecventă patologie bacteriană, însă o serie de afecţiuni pot fi prevenite prin vaccinare, a mai spus medicul. ªansele de contaminare cu pneumococ sunt mai mari la copiii care merg în colectivităţi, de aceea vaccinarea este foarte utilă, a concluzionat dr. Pleşca. (L.N.)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Un constănțean a furat tot ce a prins din magazinele din Sibiu

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut un bărbat în vârstă de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect