16.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Reguli de sacrificare a porcului

Cele mai citite

Sacrificarea porcului şi con­sumul de carne şi preparate din carne de porc, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă este un obicei tradiţional, specific poporului ro­mân, în special pentru populaţia care locuieşte la ţară sau în zonele mărginaşe ale oraşelor. Pentru ca această tradiţie să-şi continue cursul şi după aderarea ţă­rii noastre ca stat membru al Uniu­nii Europene, specialiştii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pen­tru Siguranţa Alimentelor Sibiu, atenţionează crescătorii de porcine şi consumatorii să respecte normele sanitare veterinare prevăzute în legislaţia UE. Legislaţia în vigoare stabileşte sacrificarea animalelor numai în abatoare autorizate. Autoritatea veterinară poate acorda derogare pentru sacrificarea unor specii de animale (porcine, ovine, caprine) în afara abatoarelor de către proprietarii de animale pentru consumul propriu, cu recomandarea expresă ca animalele respective să fie asomate. Asomarea la porci se efectuează cu un pistol cu glonţ captiv, cauzând acestuia pierderea cunoştinţei până în momentul sacrificării. Operaţiunea de asomare a ani­malelor se practică obligatoriu în abatoarele autorizate existente pe raza judeţului nostru în localităţile Sibiu, Bungard, Avrig şi Mediaş. Pentru înjunghiere se foloseşte tot cuţitul. Medicii veterinari efectuează această operaţiune la solicitarea proprietarilor de animale. În judeţul Sibiu se estimează că vor fi sacrificaţi în perioada de iarnă circa 15.000 de porci din efectivul de 41.047 porci existenţi în 12.477 exploataţii la gospodăriile popu­laţiei. După sacrificare, proprietarul are obligaţia să examineze carnea pentru diagnosticul trichinelozei. „Examenul trichineloscopic se efectuează în judeţ la sediul DSVSA Sibiu (Calea ªurii Mari nr. 21), la circumscripţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Sibiu (piaţa Cibin, piaţa Rahova) şi de medicii veterinari de liberă prac­tică de la circumscripţiile sanitare veterinare din judeţ”, a declarat dr. Ioan Penţea, DSVSA Sibiu. Pentru efectuarea examenului se prezintă o probă de circa 100 grame de carne recoltată din pilierii diafragmatici (baiera unturii) din diafragmă (iepurele) muşchiuleţi, muşchii lim­bii şi muşchii intercostali. Proba de carne prezentată pentru analiză, va fi însotiţă în mod obligatoriu de crotaliul prin care animalul respectiv a fost identificat, crotaliu care va fi predat medicului veterinar care examinează carnea. (G.M.)

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ultimele știri

All 4 Sport Sibiu, noi performanțe la campionatele regionale de înot

Micii sportivi de la Clubul All 4 Sport Sibiu s-au întors cu rezultate notabile de la Campionatele Regionale de...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect