Connect with us

Sibiu 100%

20 de ani de FDGR

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

bruk DESCHIDEREweb

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a aniversat la Sibiu la finele săptămânii trecute 20 de ani de existenţă. În cadrul unei conferinţe de presă preşedintele FDGR Klaus Iohannis alături de Martin Bottesch, liderul judeţean al formaţiunii şi deputatul Ovidiu Ganţ au evocat un scurt istoric al activităţii şi reuşitelor Forumului în cei 20 de ani de activitate. “Esenţial pentru politica FDGR este capacitatea de a colabora cu toate partidele”, a remarcat Bottesch. Cu această ocazie Iohannis a anunţat că va mai candida la un mandat de preşedinte al FDGR. El este cel de-al patrulea lider al etnicilor germani din România de la Revoluţie. “Obiectivul nostru politic este ca, la următoarele alegeri, să avem mai mulţi reprezentanţi în administraţiile locale”, a declarat Klaus Iohannis. El a menţionat că este posibil ca la alegerile din 2012 FDGR să aibă pe liste şi candidaţi de alte etnii, membrii simpatizanţi ai FDGR. Iohannis a amintit că etnicii germani din ţară primesc, anual, peste un milion şi jumătate de euro ajutor financiar din Germania, bani care se duc spre mediul economic, asistenţă socială şi învăţământ. “O parte însemnată din bani merge la azile de bătrâni, dar şi pentru sprijin economic pentru firme româneşti şi se acordă prin fundaţii germane. Nu este un sprijin numai pentru germani, este un sprijin care poate fi obţinut de firme care se adresează acestor fundaţii”, a declarat Iohannis. Evenimentele organizate de FDGR pentru a marca cei 20 de ani de activitate au continuat sâmbătă. În sala de oglinzi, la sediul FDGR, a avut loc o adunare festivă, în cadrul căreia Dr. Paul Philippi, preşedintele de onoare al FDGR, a ţinut o conferinţă în care a evocat momentele de înfiinţare şi devenirea formaţiunii politice. O serie de oaspeţi, printre care ambasadorul Germaniei Andreas von Mettenheim şi ambasadorul Austriei la Bucureşti Martin Eichtinger au rostit cuvinte de salut. La sfarşit, Hans Klein, preşedintele FDG Sibiu a prezentat cartea retrospectivă a celor 20 ani de Forum German în Sibiu. Seara la Sala Thalia s-au sărbătorit printr-un spectacol, 40 ani de emisiune în limba germană la TVR şi 20 de ani de FDGR. Moderatoare a fost Christel Ungar-ţopescu, redactorul şef actual al emisiunii germane. În cadrul spectacolului au urcat pe scenă Corul de tineret Bach din Braşov, formaţia de muzică veche “Transilvania” (Cluj), Ansamblul de muzică veche “Collegium Suebicum Sathmarense” (Carei) şi formaţiile de dansuri populare germane din Reşiţa, Timişoara şi Sibiu. Cel mai aşteptat şi aplaudat a fost recitalul lui Ricky Dandel. Călin Blaga

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *