Connect with us

Sibiu 100%

Femeile îşi apără drepturile

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

sanseweb

Te simţi discriminată la locul de muncă sau în societate? Acum ai un sprijin. Cei doi experţi în consiliere pe egalitate de şanse din cadrul Punctului de Egalitate de ªansă, deschis la Sibiu, sunt gata să discute cu tine şi să-ţi ofere cele mai bune sfaturi. Tot ce trebuie să faci este să vii pe strada Someşului numărul 24 şi să le ceri sprijinul. Mai mult, aceste servicii sunt gratuite. S-a făcut un studiu de cercetare şi s-a decis deschiderea a opt astfel de centre în toată ţara. Punctul de Egalitate de ªanse reprezintă una dintre cele mai importante măsuri implementate de Biroul Naţional Sindical (BNS), în vederea reducerii discriminării şi a promovării egalităţii de şanse în România. Mai mult, face parte din activităţile desfăşurate în cadrul proiectului ,,ESTHR – pachet integrat de acţiuni pentru dezvoltarea rolului femeii în societatea românească” Din ianuarie, de când funcţioneză centrul, au fost consiliate 140 de femei. Majoritatea s-au plâns de stresul de la locul de muncă, de remuneraţie, prime preferenţiale, dar au venit şi femei care sunt refuzate la angajare din cauza vârstei înaintate.” spune Claudia Karacsony, coordonator regional al Punctului de Egalitate de ªansă Sibiu. Centrul deschis la Sibiu deserveşte, pe lângă judeţul Sibiu, judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş. De asemenea, centrul a primit fonduri pentru a funcţiona 2 ani. Pentru mai multe detalii puteţi suna la numărul de telefon 0269.210.089. Premiu de 7.000 de euro Pe lângă asistenţa şi consilierea în cazul în care au fost victime ale discriminării, femeile pot beneficia şi de consiliere dacă vor să-şi deschidă o afacere. BNS va acorda din bugetului proiectului, premii în valoare de 25.500 RON, fiecare pentru 40 de planuri de afaceri pro­puse de femei din toată ţara. Femeile trebuie să se grăbească să scrie planurile de afaceri deoarece comisia va selecta cele mai bune proiectele după un an şi jumătate de la înfiinţarea centrelor. Pentru a face cât mai cunoscut acest proiect, coordonatorul de la Sibiu spune că a luat legătura cu liderii de sindicate şi că a găsit deschidere din partea acestora. Acum speră să li se alăture şi ONG-urile care se ocupă cu drepturile femeii şi nu numai. Roxana Mihu

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *