Connect with us

Sibiu 100%

Calfele ocupă Sibiul

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

P1010473web

Asociaţia Casa Calfelor Sibiu împreună cu societatea Deutsche Gesellschaft e. V. Berlin organizează cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu şi a altor instituţii pentru a patra oară la Sibiu ateliere de lucru ale calfelor călătoare. În perioada 5 iulie – 7 august 2010 strada Cetăţii între Turnurile Olarilor şi Dulgherilor va fi locul de prezentare a diferitelor tehnici meşteşugăreşti tradiţionale şi a unui schimb viu de experienţă. În cadrul atelierelor de lucru vor fi prezente calfe de diferite meserii precum dulgheri, tâmplari, tapiţeri, bijutieri, fierari şi pietrari care vor putea fi urmăriţi direct la lucru. În afara atelierelor vizitatorii vor putea admira o expoziţie de fotografie care aminteşte de diferite momente ale proiectului din ultimii trei ani precum şi de anii în care au început calfele călătoare să poposească la Sibiu. Expoziţia face referire şi la istoria meşteşugarilor călători, diferitele asociaţii de calfe şi deosebirile existente între călătoria tradiţională a calfelor şi compagnonag-ul meşteşugarilor francezi. În fiecare joi la ora 20 vor fi prezentate diverse filme documentare şi discursuri în faţa Casei Calfelor. În cadrul acestor seri persoanele interesate vor putea intra în contact direct cu calfele. (C.P.)

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *