Connect with us

Sibiu 100%

Colibele mileniului III

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

IMG 8297web

Am ajuns la Blăjel, în nordul judeţului. La Primărie nu am găsit pe nimeni să ne poată da detalii despre problemele rromilor din localitate. Am pornit în demersul nostru de la informaţiile furnizate de consilierul pe probleme de rromi de la Prefectură, Iulian Preda. Am plecat, întrebând localnicii, unde sunt familiile de rromi căutate. Până să ajungem la intersecţia care duce spre Bazna, pe partea stângă în direcţia noastră de mers am zărit câteva bordeie care păreau a fi ceea ce ne interesa pe noi. Imaginea părea desprinsă din Evul Mediu. Am încercat să fotografiem aceste locuinţe însă în următoarea secundă câţiva bărbaţi au sărit ca arşi din locuinţele improvizate strigând că nu vor să fie fotografiaţi. Am încercat să-i convingem că dorim să atragem atenţia autorităţilor pentru a lua măsuri şi a-i sprijini în demersurile lor pentru o viaţă socială mai bună, însă nu s-au lăsat convinşi decât atunci când am rostit numele consilierului pe probleme de rromi din Prefectura Sibiu, Iulian Preda. ,,Dacă veniţi din partea domnului Preda suntem de acord să ne faceţi poze!”, a spus unul din cei de faţă în momentul în care încheiam discuţia telefonică cu reprezentantul lor în speranţa de a-i convinge că nu îi minţim. Condiţii din epoca de piatră ,,Nu avem curent electric şi nici apă!”, a început să spună una din femeile care tocmai ieşiseră din colibele sărăcăcioase cu un copil în braţe şi un altul desculţ de mână. ,,Bem apă din fântâna asta murdară şi trăim din mila satului pentru că nu avem unde munci!”, a spus o altă femeie. ,,Nu avem ce mânca şi uneori mâncăm găini moarte ce ni le aduc de milă vecinii!”, a comentat un bărbat îmbrăcat neîngrijit care avea o căciulă pe care o tot aşeza pe vârful capului. ªi a început să ne povestească cum merg uneori pe unde pot cu ziua la muncă, şi mai primesc şi ei bani de pâine şi câte ceva de mâncare. Nu au acte de identitate niciunul dintre membrii celor 6 familii, iar autorităţile spun că se vor ocupa într-o zi şi de ei. Sărăcia lor este cu atât mai mare dacă luăm în calcul faptul că majoritatea sunt analfabeţi, iar unii din ei au probleme grave de sănătate datorită frigului îndurat de-a lungul timpului. Copiii şi chiar adulţii au crescut în condiţii mizere călătorind mult, iar în ultimii ani s-au aşezat în acest loc considerându-l favorabil pentru ei. ªi-au săpat gropi în unele locuri mărginaşe ale comunei şi au locuit acolo pentru o perioadă de timp trăind din mila locuitorilor din zonă. Însă la scurt timp au fost izgoniţi de ciobanii care treceau prin zonă care au dat foc acelor bordeie în timp ce ei se aflau prin satele vecine în căutare de mâncare. De atunci mereu cineva rămâne acasă de pază. De acolo s-au mutat aici la ieşirea din sat unde şi-au construit locuinţele la adăpostul unui zid care aproape se prăbuşeşte. Prima casă: coliba Materialele folosite pentru locuinţele lor sărăcăcioase sunt carton, tablă ruginită, scânduri folosite, placaje şi pături care ţin loc de uşă. În interior totul pare să şocheze, pământul ţinând locul pardoselii. Într-una din colibe un pat mare, lat, cu aşternuturi roase şi murdare ridicat pe câteva cărămizi şi o sobă confecţionată dintr-un butoi sunt singurele lucruri pe care le poţi găsi. Interiorul este căptuşit cu pături vechi, murdare iar tavanul este negru şi învelit în nailon. Totuşi, cel mai greu lucru de suportat acolo este mirosul înţepător care te face să te întrebi cum pot supravieţui unii cetăţeni europeni în mileniul III. În capătul patului un morman de haine de diferite mărimi şi culori înlocuieşte dulapul, iar uşa prinsă într-o balama stă să cadă în orice moment. În faţa colibelor o fântână se ridică la 15 centimetri, unde plutesc câteva paie aduse de vânt. Locul de unde aceştia beau apă. Această fântână ar putea face victime în orice moment datorită înălţimii sale printre micuţii care se joacă în ţărâna din jurul ei. Într-o altă colibă o pătură ţine loc de uşă, iar alta are burlan pe acoperiş semn că acolo este şi o sobă. Ultima colibă dinspre şosea părea să fie cea mai săracă, ea având o suprafaţă de 6 metri pătraţi, celelalte având aproape 9. Fast food: mămăligă rece În jurul nostru s-au strâns aproximativ 6 suflete, fără copiii pe care nu îi puteam număra datorită jocului lor. Unii dintre copii aveau în loc de încălţări şosete mai groase, iar alţii pantofi rupţi de puteai vedea piciorul prin talpa acestora. Un strigăt a întrerupt povestea vieţii sale pe care ne-o spunea Ghiocel, unul dintre capii de familie din acel loc. ,,Vezi, femeie ce vrea!”, spuse acesta privind spre coliba lor. ,,Nu îi dă Sandu papucii şi vrea să iasă şi el la joacă. De-asta plânge!”, răspunse femeia intuind motivul pentru care micuţul ţipa, ocărându-l pe fratele său mai mare, care bătea mingea de ceva timp prin noroiul care împrejmuia colibele. Unul dintre micuţii din braţele femeii avea o privire care părea că uneşte resemnarea cu umilinţa, nereuşind să-şi abată privirea de la o bucată de mămăligă amestecată cu noroi de pe sandalele fratelui său mai mare care muşca cu poftă dintr-o bucată de mămăligă rece. După ce Ghiocel şi-a terminat povestea, şi-a ridicat din nou căciula scărpinându-se de câteva ori, după care a pus-o pe capul unuia dintre micuţi. În momentul în care strângeam mâinile bărbaţilor de acolo de despărţire, copiii, care până atunci nu ne-au băgat în seamă, au dat buzna spre noi. ,,Nu îmi dai nenea un leu să-mi iau un corn?!”, ne întreabă o fetiţă în timp ce se agăţa când de pantalonii mei, când de cei ai fotoreporterului. După care toţi ceilalţi copii ne-au înconjurat cerând bani sau ,,ceva dulce”. ªtiam că îndeplinirea uneia dintre dorinţe te obligă să faci faţă şi celorlalte. Ne-am urcat în maşină părăsind locul, în urma noastră rămânând doar Ghiocel care ne-a condus până la maşină scărpinându-se în vârful capului. În praful din spatele maşinii copiii alergau după noi râzând şi chiuind. Dani Supţirel

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *