ªcoala „Regina Maria” a participat, în perioada 9-13 februarie a. c., la a doua întâlnire din proiectul „Elements of Science – Lighting up learning across Europe”, desfăşurată în localitatea franceză Lafrançaise. Proiectul la care participă şcoala sibiană face parte din Programul sectorial Comenius, implementat la nivel european, pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar. Profesorii Aurelia Roca, Delia Pastramă, Carmen Weltmann şi elevii Diana Babă, Andrei Branga, Tiberiu Tatu şi Bogdan Luca, împreună cu partenerii din Slovacia, Scoţia, Franţa, Slovenia, Italia şi Franţa, au fost oaspeţii Colegiului „Antonin Perbosc” din Lafrançaise.