Acum citesti:
Raiul e aproape gol la Gherdeal
Intreg articolul 9 minute de lectura

Raiul e aproape gol la Gherdeal

Campania Sibiu 100%: Uitaţi de lume Cât vezi cu ochii, pustietate. Borne kilometrice care îndrumă către nicăieri. O linşte atât de deplină ce sigur l-ar speria cumplit pe sibianul obişnuit în agitaţie, zgomot de maşini şi oameni. Sibiu 100% continuă dezvăluirea poveştilor celor mai izolate sate ale judeţului. Păşind pe cărări puţin cunoscute, arareori străbătute de maşini, îi căutăm pe puţinii oameni care mai trăiesc uitaţi de lume. „Doar florile au mai rămas din ei” E drum pietruit între Bruiu şi Gherdeal – dar ceea ce numesc localnicii „drum” se aseamănă mai mult cu o potecă prin pădurea de stejari găunoşi ale căror trunchiuri îmbătrânite şi bolnave au fost tăiate şi lăsate de izbelişte în iarbă. Doar-doar o mai creşte ceva din ei. Din vârful dealului care coboară năvalnic spre sat, pe străzile pustii, nicio ţipenie de om. Câteva maşini sunt parcate ici-acolo. Ferestrele caselor sunt împodobite cu perdele iar ţiglele acoperişurilor sunt noi – trebuie să fie cineva acasă. Câţiva muncitori „de la Buzău” se odihnesc în iarbă lângă o viitoare pensiune situată în capătul satului. Mă apropii de-un gard, câinii latră şi ferestrele unei case scârţâie în ecou. O bătrână orbită de lumina soarelui vorbeşte din geam: „Acesta a fost sat săsesc cu peste 120 de numere. Am rămas 10 locuitori. Au plecat cu toţii, sau au murit, ce să-i faci… Numai florile de pe drum au mai rămas din ei”, spune Maria Tiuţ, una dintre ultimele gherdelence. Cooperativa mobilă Femeia îşi aranjază cu dibăcie basmaua şi povesteşte. Despre ceapa din grădină, despre nunta sa de acum mai bine de 50 de ani de la biserica românească de peste drum şi despre pâinea care ajunge cu greu în sat acum, de la Bruiu. Se hotărăşte într-un final să iasă la poartă. Pe-o uliţă din apropiere se aud voci iar în scurt timp un bărbat între două vârste, sprinten, cu cămaşa verde descheiată până la brâu îmi dă voios bineţe. „ Eee, să fii venit acum vreo 20 de ani! Am avut un magazin alimentar, dar s-a închis. Ne mai aducea un vecin pâine şi cele trebuincioase – făceam comandă. Venea cooperativa la poartă”, spune Ghiţă Costea aşezându-se confortabil pe băncuţa de lemn din faţa casei. „Ghiţă ştie, că doar şi el e născut aici”, aprobă femeia care a ajuns în sfârşit la poartă, sprijinindu-se în două cârje. Soarele arde, Maria mă priveşte îndelung, spune că semăn cu o nepoată de-a ei care o vizitează uneori. „Era un sat bogat… vai de capul meu! Făceau câte 800 de litri de vin şi 50-60 de rachiu de fiecare! Numai vii şi pomi fructiferi! Acum e gol din păcate, saşii erau puterea!”, povesteşte Ghiţă în continuare privind la dealurile din apropiere. Prinşi în trecut „Degeaba vedeţi maşini în centru – sunt ale lucrătorilor de la pensiune. Eu locuiesc cu mama”, spune Ghiţă cu năduf în timp ce ne invită să o vedem pe „bătrânică”. În casa de vis-a-vis, Ecaterina Costea se ridică în grabă de la masă. „Poftiţi luaţi nişte slănină”, îndeamnă Ghiţă în timp ce-şi taie pe cuţit o fşie generoasă de untură străvezie. Femeia îşi poartă părul alb, lung, legat în coadă, fără basma. Roboteşte încoace şi-ncolo – strânge după un timp mâncarea, scotoceşte, doseşte. „Citesc mult, chiar şi din astea cu tovarăşul!”, spune răspicat bătrâna care îmi arată deschis pe pat, un almanah din anul 1985. Mă priveşte cald, cu bucurie sinceră în ochii săi mari, albaştri, dar nu poate sta o clipă locului. „Am 86 de ani!”, strigă ea apoi şi dispare repede în curte. Ghiţă îşi priveşte mândru mama şi se propteşte în poarta de lemn a casei. Îşi scutură de trei ori ţigara aprinsă… „Vin ei saşii vara, la Rusalii – nu şi-au abandonat casele. Aşa chefuiesc, când sunt mieii mai graşi. Dacă ar sta aici ar trebui să meargă la sapă”, spune el şi râde cu poftă. „Să mai veniţi pe la noi”, adaugă Ghiţă simplu la urmă. Cheia de la rom În centrul Gherdealului, casa fostei cooperative încă mai există. Deşi intrarea în fostul magazin e năpădită de buruieni, înauntru totul a rămas aproape nemişcat. Rafturile pentru marfă poartă etichete de preţ iar în cutii de lemn sticlele de rom, votcă şi lichior de portocale aşteaptă să fie date la schimb. Pe jos, cutii şi sertare aruncate în dezordine, un ambalaj al unei rşniţe de mână, cartoane de ouă şi un bileţel de inventar ce propune discutarea „problemei noului magazin”. Într-o cutie la geam, lângă vechea ştampilă, o cheie ruginită te invită parcă să încui uşa când ieşi. Cu pianul plin şi bagajele făcute Nu prea departe de cooperativă, într-o casă de pe uliţa de lângă biserica evanghelică locuieşte Gheorghe Vişa, un pensionar din Făgăraş. „Stau în casa unui fost asociat al meu, soţia lui m-a lăsat să îmi aduc albinele aici”, povesteşte bărbatul în vârstă de 72 de ani care vine la Gherdeal de dinainte de revoluţie. Deşi clădirile din curte s-au mai dărâmat, casa săsească a rămas la fel. Pe la geamuri sunt pânze de păianjen iar unele perdele au căzut, dar dulapurile, patul, băncuţa de lemn de la intrare şi chiar lavoarul din hol arată ca îngheţate în timp, undeva la sfârşitul anilor ’80. „A fost o vreme când au intrat ţiganii aici, au făcut mizerie în pian. Dar l-am curăţat şi am reuşit să păstrez multe obiecte valoroase”, spune mândru Vişa în timp ce desface două valize pline de cărţi în germană. Degeaba îl întreb de ce a venit la Gherdeal. Bărbatul glumeşte şi spune că e loc bun de ascultat liniştea : „Cum să nu îmi placă locul ăsta! Albinelor mele, în primul rînd, le place în rai!”. Scrumul din cizmă Nori negri de smoală s-au adunat deasupra satului. Gheorghe Vişa râde pe sub mustaţa lui subţire : „Fără grijă, aici nu plouă rău niciodată”. Ne îndrumă către locuinţa familiei Ongert, unde trebuie să ne oprim neapărat, înainte de plecare. Picuri mici, dar calzi cad în răstimpuri pe asflat. Poarta e deschisă iar uşa casei, liptă de perete. Trei bărbaţi stau la masă în bucătăria casei Ongert. Aşezat pe un fotoliu, Lucian povesteşte despre cum s-a lăsat de băut şi că acum s-a mutat la Gherdeal unde îşi va deschide o stupină. În picioare, Johann Ongert unul dintre ultimii saşi din Gherdeal, ne arată un teanc de bani vechi. E mica avere a răposaţilor săi părinţi – de câteva mii de lei vechi – descoperită într-un sul de lână cu o zi în urmă. Pe un scaun lângă uşă, Helmut Ongert soarbe cu poftă din păhărelul de ţuică îndoit cu apă de fratele său mai mic. Sudează ţigările Plugarul scoase dintr-un pachet de Winston şi îşi scrumează în cizmă. „Aşa m-a învăţat Johann. Să nu fac mizerie pe jos”, spune el cu tâlc. Suntem bine Sunt bucuroşi să ne vadă şi ne întreabă rând pe rând ce mai e la Sibiu. Johann răsfoieşte ziare nemţeşti din ’87. Când dau să mă ridic de pe băncuţa de lemn pe care stau îngrămădite mai multe perne şi pături, Lucian protestează: „Dar mai staţi, abia avem şi noi cu cine vorbi!”. „Ar fi bine să rămâneţi de tot”, adaugă serios şi Helmut. Johann e singurul care ne conduce tăcut la poartă, privind cu îngrijorare în jur. „Multă lume îşi imaginează că trăim în pustietate”, spune el dintr-o răsuflare, frecându-şi mâinile. „Dar suntem bine, suntem bine!”, adaugă Johann plin de convingere. Zâmbeşte scurt, îşi aranjează pălăria pe ochi şi se trage din ploaie lăsându-şi parcă vorbele în aer. Plouă de-a binelea pe drumul pietruit care pleacă din Gherdeal. Maşina hurducăie zgomotos şi oricât de încet am merge, tot mi se pare că fugim. Tinerii nu vor pământ „M-am născut în Gherdeal, am făcut şcoala la Sibiu – făceam naveta cu trenul, nu mi-a fost uşor. Erau pe vremea mea oameni în fiecare casă – mulţi aveau stupine – că zahărul era scump”, spune Lili Monchi, o gherdeleancă mutată în Făgăraş. „Mai vin fraţii mei din Germania şi alţi bătrâni, cât or mai putea veni. Pe tineri nu-i interesează să vină, nici pământul, nici casele, că nu au fost învăţaţi cu lucrul la câmp. Las şi eu totul în urmă, mi se mai fură din casă… Dar am 82 de ani, nu iau nimic cu mine”, adaugă Lili. Mascaţii din casa săsoaicei Sămbăta trecută liniştea satului Gherdeal a fost spulberată de un eveniment despre care localnicii vor vorbi mult timp de acum înainte. Doi bărbaţi mascaţi au intrat în casa în care locuiesc Lidie Crişan şi sora acesteia. Hoţii au folosit spray paralizant astfel că femeile trecute de 80 de ani nu ştiu exact ce le-a fost furat. ,,Cercetările sunt în plină desfăşurare”, a declarat pentru Sibiu 100%, Anca Bloanca, purtător de cuvânt la IJP Sibiu. Alexandra Ion Cristea

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.