5.1 C
Sibiu
joi, aprilie 18, 2024

Analfabeţii Sibiului, lecţii pentru o viaţă normală

Cele mai citite

„A doua şansă” şi „Frecvenţa redusă” sunt două programe şcolare în spatele cărora stau scrise poveşti. Poveşti creionate fie de neputinţa zilelor noastre, de lacunele sistemelor care guvernează, fie de cruzimea unei alegeri în care trebuie să decizi şi să renunţi. Abandon şcolar, neputinţă, indiferenţă, dar şi voinţă de a schimba ceva, fără a spune că este prea târziu. Cea mai înaltă măsură a valorii o dai, de fapt, în timpul confruntărilor la care te supune viaţa. Fie că este vorba despre obţinerea carnetului de şoferi, fie despre un salariu mai mare, 127 de oameni au decis că pot să-şi acorde o a doua şansă. Nu sunt mulţi, dar sunt un exemplu. Raluca Buduşan Despre numărul analfabeţilor din Sibiu, aşa cum am urmărit iniţial, nu s-a putut afla nimic. Cei de la Inspectoratul Judeţean Sibiu susţin că este imposibil să le ţii o evidenţă, însă putem vorbi despre ce le oferă Ministerul Educaţiei, cel puţin pentru cei care vor o altă şansă. Sunt două programe de învăţământ care oferă, în limita unor condiţii, o altă şansă la studiu celor care, din diferite motive, nu şi-au finalizat clasele obligatorii. „A doua şansă” şi „Frecvenţa redusă” sunt două programe menite să rezolve, pe de o parte, situaţia analfabetismului, îngrijorătoare în ultimii ani în România, şi pe de altă parte, să dea posibilitatea obţinerii unei diplome celor interesaţi. În Sibiu putem vorbi despre porgramul „A doua şansă” în doar 3 localităţi ale judeţului. În Iacobeni, la Liceul Tehnologic, în Hoghilag, la ªcoala Gimnazială, şi în Nou de Roşia. În total sunt 53 de elevi înscrişi la acest program în tot judeţul. Cursuri la „Frecvenţa Redusă” sunt ţinute la ªcoala 25 din Sibiu, la ªcoala 2 din Cisnădie şi ªcoala din Chirpăr. În total sunt înscrişi 74 de elevi. Conform datelor oferite de Inspectoratul ªcolar Judeţean, programul „A doua şansă” s-a concretizat în adevăratul sens al cuvântului, în Sibiu, în anul 2007. Prima clasă a apărut la Hoghilag şi la Moşna. De atunci, în unele localităţi s-au desfiinţat aceste clase, în altele sau creat. „Sunt programe flexibile, care răspund unor nevoi. Noi nu le formăm unde vrem, ci unde există cerere şi unde se pot aproba de la Bucureşti”, spune Dorel Băilă, inspector de specialitate la învăţământ minorităţi (minoritatea rromă). De asemenea, inspectorul spune că în momentul de faţă s-au făcut demersuri pentru înfiinţarea unei clase în cadrul programului „A doua şansă” şi la Miercurea Sibiului, cu focusare pe Apold. „Există posibilitatea ca aici să fie şi peste 20 de viitori cursanţi, dar mai avem de urmat câţiva paşi”, mai spune inspectorul. După droguri, a doua şansă În localităţile în care se desfăşoară programul, numărul cursanţilor este mai mare de la an la an. Otilia Bogdana Lăstun, director al Liceului Tehnologic Iacobeni vorbeşte despre situaţia din instituţia şcolară pe care o conduce. „Frecvenţa a crescut an de an, iar acum numărul de elevi înscrişi este mai mare ca niciodată”. Vârstele acestor elevi depăşesc de multe ori 14 ani, ajungând şi până la elevi în pragul pensionării. Cu toate acestea, programele par să funcţioneze, pentru că dorinţa lor de a-şi termina studiile şi de a se încadra cât mai bine în societate este mare. „Nu sunt trataţi diferit şi s-au integrat foarte bine. Socializează fără probleme, iar cadrele didactice, care sunt calificate, au reuşit să stabilească o relaţie foarte bună cu ei”, mai spune directoarea. La Hoghilag, alte clase, alte poveşti, aceeaşi esenţă. Olimpiu Oneţ, directorul ªcolii Gimnaziale, spune că: „A crescut numărul elevilor înscrişi din afara comunei. Sunt care vin de la Mediaş, de exemplu. Toţi sunt adulţi, au peste 20 de ani. Vin să-şi termine clasele obligatorii, o parte dintre ei pentru a se angaja şi a fi mai bine plătiţi, alţii pentru a obţine carnetul de conducere. Este un program binevenit, însă nu pot spune că nu mă nemulţumeşte faptul că la nivelul comunei noastre numărul de înscrişi nu este mare. Din comoditate sau din inconştienţă nu vin şi nu putem acoperi gradul de alfabetizare al comunei cum ne-am aşteptat. Asta mă deranjează”. Cu privire la cei înscrişi, Dan Rusu, profesor de biologie şi de cultură civică, este cât se poate de mulţumit. „Sincer, unii dintre ei mă surprind. Cred că sunt mai interesaţi decât mulţi dintre elevii noştri. Cel mai mare din clasă are în jur de 33 de ani, dar au fost ani în care am avut elevi şi de 45 de ani. Noi ne implicăm şi ne apropiem de ei cât mai mult, chiar din punct de vedere uman. Interesul nostru este să-i facem să meargă înainte şi să le arătăm calea cea bună. Îmi amintesc de un elev care, atunci când a venit la noi, avea probleme mari de comportament, cu drogurile şi chiar antecedente pentru furt. A urmat programul, iar acum duce o viaţă cinstită în Germania. Lucrează legal de 7 ani şi este căsătorit acolo. Este unul dintre cei care au reuşit”. Mame şi copii la acelaşi nivel de clasă La ªcoala nr. 25 din Sibiu funcţionează programul „Frecvenţa redusă”, încă din 2002. Anul acesta sunt 39 de elevi înscrişi, atât din Sibiu, cât şi din alte localităţi ale judeţului. Au vârste cuprinse între 16 şi 27 de ani şi vor să-şi termine studiile pentru a se angaja, pentru a avea o încadrare mai bună şi implicit un salariu mai bun la locul de muncă sau pentru obţinerea carnetului de şoferi. Vasilica Creangă, profesor de biologie la ªcoala 25, spune că pentru ei aceste cursuri înseamnă mai mult decât terminarea studiilor. „Îi văd mereu dornici să-şi descarce sufletul, să vorbească cu noi. Se simt ocrotiţi, că aparţin cuiva. Sunt disciplinaţi, politicoşi, nu au probeleme de comportament. Sunt extraordinari pentru ceea ce fac. Îmi amintesc că am avut într-o generaţie 3 fete care veneau din Slimnic. În fiecare iarnă îndurau frigul şi întunericul iernilor, naveta anevoioasă la ore târzii, toate pentru a învăţa şi a-şi schimba situaţia socială. Aveau copii care erau la acelaşi nivel de clasă. De multe ori le ajutau să-şi facă temele. În cazul lor, rolurile au fost schimbate şi copiii îşi ajutau cu drag mamele să înveţe”.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Fetiță de 7 ani, lovită pe o trecere de pietoni din Cisnădie

O fetiță de 7 ani a fost rănită, miercuri seara, într-un accident rutier produs în Cisnădie, pe strada Grigore...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect